Antena Căutare

Bucureștiul, ieftin pentru startup-uri! Ce condiții trebuie să îndeplinească antreprenorii pentru a primi finanțare

Bucureștiul a fost plasat pe locul 8 în topul celor mai mici cheltuieli necesare pentru înființarea unui business, în cadrul unui studiu la care au participat 85 de orașe din întreaga lume.

Bucureștiul a fost plasat pe locul 8 în topul celor mai mici cheltuieli necesare pentru înființarea unui business, în cadrul unui studiu la care au participat 85 de orașe din întreaga lume.

Acest lucru înseamnă că Bucureștiul este un oraș deschis celor care vor să își înființeze propria afacere cu costuri minime. Cheltuielile cu forța de muncă sunt relativ mici, chiriile pot fi negociate, iar statul acordă subvenții și ajutoare financiare celor care vor să pornească la drum pe cont propriu.

Anul acesta, guvernul a decis să acorde finanțări antreprenorilor români care vor să își pună pe picioare propria afacere, dar nu au suficiente resurse pentru a-și pune ideile în practică. Procesul de accesare a banilor este destul de simplu: un antreprenor își înființează propria firmă, apoi accesează un astfel de credit-punte, pentru a-și acoperi cheltuielile până la primirea tranșelor de ajutor nerambursabil. Practic, antreprenorul nu plătește rate, dar beneficiază de bani, după cum a precizat și ministrul pentru Mediul de Afaceri.

”Prin introducerea creditului-punte, noi avem asigurat faptul că aceste dosare vor intra la finanțare într-un termen foarte scurt. Nu mai trebuie să așteptăm în acest moment nici rectificarea bugetară, pentru că avem credite de angajament și în conformitate cu legea avem spațiu bugetar pentru a contracta.

Articolul continuă după reclamă

Mai departe, banca va acorda acest credit-punte ca un fel de mecanism bullet, adică un credit-bulă și nu există rate, nu se plătesc rate de către beneficiari. Toți beneficiarii care iau credit punte să înțeleagă: nu aveți rate lunare! Veți închide acel credit atunci când, după cererea de rambursare, va fi făcută o certificare de către colegii noștri de la instituțiile de implementare”, a declarat ministrul.

De asemenea, spre deosebire de anii precedenți, antreprenorii nu trebuie să mai garanteze pentru credite cu bunurile lor personale și nici nu trebuie să facă dovada că au o anumită sumă cerută de stat pentru finanțarea IMM-urilor. Ministrul pentru Mediul de Afaceri a confirmat și că se încearcă scurtarea pe cât de mult posibil a timpului de așteptare între momentul în care este depus dosarul pentru finanțare și cel în care li se aprobă cererea.

”Acest credit-punte va fi total diferit față de ce am avut până acum. Beneficiarii care intră la finanțare nu vor fi obligați sub nicio formă să garanteze cu bunuri personale. Pentru acest lucru avem parteneriatul cu Fondul de garantare pentru IMM.

Nu vor aștepta finanțarea după ureche, adică nu vei merge să depui un dosar la partenerul de implementare și să mai treci încă o dată prin acel întreg proces de analiză și de respingere în cazul în care ar fi vorba de o respingere. Toți cei care vor avea acordul de finanțare semnat vor putea merge la partenerii de implementare în baza acestui acord, va exista un termen între o săptămâna și două săptămâni pentru a primi acea sumă direct în cont, pentru ca cei care au acordul de finanțare să poată începe implementarea proiectelor cât mai repede”, a spus ministrul, potrivit Startupcafe.

Ce condiții trebuie să îndeplinească antreprenorii

Programul Start-up Nation demarat în 2017 le permite tinerilor antreprenori să acceseze sume de până la 200.000 de lei, însă există câteva condiții pe care statul le pune afaceriștilor.

Prima condiție este ca antreprenorii să nu mai fi avut o afacere până în prezent sau să nu mai fi fost acționari într-o firmă, urmând să-i avantajeze pe cei aflați la început de drum. De asemenea, companiile care primesc finanțare sunt obligate să creeze cel puțin un loc de muncă, o condiție mai puțin restrictivă ca în alți ani, când se cerea crearea a minimum două locuri de muncă.

Sunt avantajate companiile care vor intra pe piață în domeniul IT, cele de producție, de inovație, precum și cele care creează un număr cât mai mare de locuri de muncă. Antreprenorii care au mai accesat în trecut bani de la stat pentru afaceri nu sunt eligibili în program.

Așadar, este de așteptat ca aceste măsuri să ducă la creșterea numărului de antreprenori din România, la o dezvoltare a firmelor românești, precum și la crearea unor noi locuri de muncă în unele dintre cele mai competitive domenii de pe piața actuală.

Sursă foto: Shutterstock/Copyright: Halfpoint

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x