Jador și Oana Ciocan și-au spus „Da” în secret. Iată ce rochie de mireasă a ales pentru ziua cea mare.
Sambata, 28.12.2024, 17:57Noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea a debutat la Antena 1 pe 8 ianuarie 2024 și îi aduce lui Nea Mărin și echipei sale noi provocări în Delta Dunării. Peripețiile din Jurilovca se țin în lanț pe parcursul întregului nou sezon.
Noul sezon Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea, care a debutat la Antena 1 cu ediția de ieri seară, îi aduce lui Nea Mărin o nouă misiune pe târâmurile pe care le-a mai explorat de-a lungul timpului, dar pe care le-a păstrat în inimă cu drag. Peripețiile din Delta Dunării se țin în lanț pentru coregraf și pentru echipa sa din acest sezon.
Surprizele se vor ține lanț şi în cel mai nou sezon iUmor, difuzat sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1, încă dinainte ca jurații să ajungă pe scena show-ului, pentru că, sub observația prezentatorilor, vor fi implicaţi în diferite jocuri cu miză importantă.
Ediția din 31 august 2023 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Cătălin Moroșanu organizează cea mai mare gală de kickboxing din București.
Cătălin Moroșanu a dezvăluit ce meserie își dorea să urmeze, dacă drumul său nu s-ar fi îndreptat către sport.
Marti, 30.06.2020, 23:18O țară întreagă a fost impresionată de povestea lui Sergiu, care a devenit tată pentru a treia oară și care nu a avut bani de taxi pentru a merge să-și vadă copilul la Maternitate, dar s-a urcat pe cal și a plecat. Acum, Cătălin Moroșanu a decis să-l ajute.
Sambata, 28.03.2020, 18:50Cei trei mari sportivi, Cătălin Moroșanu, Marian Drăgulescu și Florin Răducioiu trebuie să ghicească cu exactitate vârsta ei, campioana mondială la marș.
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby, Cătălin Moroșanu la întrebarea-vedetă de la Mircea Baniciu: Ce este colbul?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu cu întrebarea Ce secăm dintr-o sorbire când trecem din Ţara Românească în Moldova?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu cu întrebarea Dacă Marquez ar fi spus "Jumătate de veac de singurătate" despre câţi ani era vorba?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu cu întrebarea - Ce trădare faimoasă în istorie s-a făcut pe 30 de arginţi?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu cu întrebarea - Ce meserie are un conducător de tramvai în Bucureşti?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu cu întrebarea - Câte animale a luat Moise pe arca sa, din fiecare specie?
Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu nu au reuşit să o elimine pe blonda supremă.
Experiment inedit al lui Moroșanu în platoul „Te pui cu blondele?”
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby, Cătălin Moroșanu: Cum şi-a numit Michael Jackson domeniul din California?
Dorian Popa, Ruby şi Cătălin Moroșanu au jucat rugby la Te pui cu blondele?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby, Cătălin Moroșanu: Ce râu este cunoscut sub denumirea de Ozana?
Află câte blonde au eliminat Dorian Popa, Ruby, Cătălin Moroșanu: Cu ce practivi exerciţiile fizice pe bază de TRX?
Vladimir Drăghia, Cătălin Moroșanu, surorile Bambi și Minodora și-au unit forțele pentru a ajuta Asociația Autism Transilvania, iar Edi Stancu le-a venit în ajutor.
Luni, 22.06.2015, 22:51Vladimir Drăghia, Cătălin Moroșanu, surorile Bambi și Minodora au fost, în această seară, la înălțime, căci au muncit pe rupte.
Vladimir Drăghia, Cătălin Moroșanu, surorile Bambi și Minodora și-au unit forțele pentru a ajuta Asociația Autism Transilvania, iar Edi Stancu le-a venit în ajutor.
Și în cea de-a treia ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”, difuzată de Antena 1 luni, 4 august, și marți, 5 august, de la 20:30, perfecționistul nea Mărin are patru ajutoare de nădejde pentru a relansa o pensiune din Sinaia.
Duminica, 03.08.2014, 11:57Și în cea de-a treia ediție a emisiunii „Poftiți pe la noi!”, difuzată de Antena 1 luni, 4 august, și marți, 5 august, de la 20:30, perfecționistul nea Mărin are patru ajutoare de nădejde pentru a relansa o pensiune din Sinaia.
Află aici dacă Pepe, Vasile Muraru și Cătălin Moroșanu au reuşit să o elimine pe blondă supremă!