Acțiunea a urmărit respectarea normelor legale care vizează activitatea de taximetrie şi crearea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.900 de lei, din care 3 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi.
Joi, 21.11.2019, 08:43Amânarea semnării noii legi de ridesharing le-a creat mari probleme şoferilor care circulă în acest sistem! Dacă documentul ar fi fost semnat de preşedinte, ar fi avut timp până în februarie să-şi pună actele în regulă. Nu s-a întâmplat asta, în consecinţă poliţiştii de la Rutieră nu i-au iertat. Au organizat o razie de amploare, nu doar pentru şoferii care fac ridesharing, dar şi pentru cei de taxi. Câţiva dintre ei n-au avut noroc. Au plecat acasă pe jos şi au mai primit şi o amendă substanţială.
Joi, 07.11.2019, 16:46Clever, una dintre cele mai importante aplicaţii de mobilitate urbană din România, a anunţat, luni, că va deveni Free Now în următoarele luni, parte din grupul internaţional de mobilitate urbană “Now”, lansat de Daimler şi BMW în luna februarie a acestui an.
Luni, 04.11.2019, 12:32Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia de Monitorizare Taxi Transilvania şi Clever, una dintre cele mai importante aplicaţii de mobilitate din România, au anunţat marţi că au demarat procedurile legale pentru a contesta în instanţă reprezentativitatea la nivel naţional şi de sector a Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) în dialogul cu autorităţile.
Marti, 18.06.2019, 14:44Aproape 300 de taximetrişti protestează, marţi, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, împotriva proiectului de lege care reglementează activitatea platformelor de ridesharing precum Uber, Clever şi Bolt. Protestul este autorizat până la ora 15.00.
Marti, 18.06.2019, 10:32În timp ce şoferii Uber, Clever sau Bolt sunt traşi pe dreapta de poliţişti, taximetriştii sunt luaţi la întrebări de patronii lor. Au fost zeci de controale în Bucureşti, doar în acest weekend. Cine negociază tarife, refuză curse sau are...
Duminica, 26.05.2019, 19:21Şoferii vor folosi maşini cu înscrisuri şi trebuie să le dea clienţilor bon fiscal. În plus, nu vor avea nevoie de autorizaţii de transport, aşa cum cere acum legea taximetriei. Ci doar de un atestat de la ARR. Proiectul a fost anunţat...
Joi, 23.05.2019, 19:11Maşini nu mai vechi de opt ani, testări psihologice şi case de marcat în autoturisme. Sunt doar câteva dintre condiţiile puse şoferilor de ride sharing de către autorităţile române. Reguli care le-ar închide afacerile, spun reprezentanţii...
Miercuri, 22.05.2019, 19:23Începând de astăzi, 16 mai, șoferii Uber, Bolt, BlablaCar și Clever nu vor mai avea voie să circule pe străzi
Joi, 16.05.2019, 09:32Start-up-ul românesc Clever lansează CleverGo, un agregator de oferte de transport rent-a-car care vine în completarea serviciilor de taxi oferite deja în aplicație. Pentru prima dată în România, utilizatorii vor avea la dispoziție o singură platformă în care vor putea accesa și selecta cele mai bune opțiuni de taxi și rent-a-car
Marti, 15.01.2019, 14:48