Cristina și Alexandru de la Mireasa sezonul 9 sunt unul dintre cele mai frumoase cupluri formate în show-ul matrimonial de la Antena 1.
În urmă cu 10 ani, Cristina și Andrei deveneau un întreg. După cununia civilă din cadrul emisiunii Mireasă pentru fiul meu, cei doi alegeau să aibă și o nuntă televizată.
La Mireasa Confesiuni, Cristian a vorbit despre Laura, cea cu care a format un cuplu pentru aproximativ o lună.
Cristina și Alexandru au primit cele mai multe voturi din partea cuplurilor nelogodite de la Mireasa, așa că au inaugurat prima noapte în camera matrimonială din acest sezon.
La petrecerea de sâmbătă, Alexandru și Cristina au avut o reacție diferită de cea a concurenților când două dansatoare au intrat în platou.
Doamna Daniela a refuzat să participe la task-ul pentru Inelul Soacrei care a avut loc miercuri, 26 iunie 2024. Aceasta a avut un motiv bine întemeiat pentru care nu și-a dorit să intre în posesia bijuteriei. De asemenea, doamna Maria i-a oferit „Inelul Soacrei” Cristinei.
Maria și Cristina au discutat despre fostele relații și felul în care iubiții lor au fost primiți în familie.
Cristina le-a povestit Laurei și doamnei Mariana că are grețuri și mai multe simptome ale sarcinii. Cele două au tachinat-o, în ciuda faptului că ea afirma cu vehemență că nu poate fi însărcinată.
Ediția din 7 iunie 2024 a emisiunii Super Neatza cu Răzvan și Dani. Cristina Mărăcineanu, Alexandru Petrescu și doamna Maria oferă detalii incredibile din culisele emisiunii Mireasa.
Alexandru s-a emoționat până la lacrimi după o dispută cu Liviu și o discuție cu Cristian.
Alexandru și Cristina au aniversat trei luni de relație. Băiatul i-a făcut o surpriză iubitei sale.
Un cuplu se va bucura de un picnic la munte după ce a câștigat un task spontan, în care fetele au dansat.
Simona Gherghe a dezvăluit decizia publicului în privința cursei de eliminare dintre Antonia, Cristina și Elena.
Într-o discuție cu mama sa, Cristina a cerut informații despre fostul ei iubit. Iată cum a reacționat Alexandru în emisia live din 9 aprilie 2024.
Surpriză la Neatza cu Răzvan și Dani, unde cuplurile de la Mireasa s-au ”duelat” pentru o ieșire din casă.
Cristina, presupusa fostă iubită a lui Liviu, a rupt tăcerea. A negat cele spuse de mama Iulianei
Alexandru și Cristina au primit binecuvântarea ambelor familii. După ce mama fetei a spus că îl place pe concurent, a venit rândul tatălui lui să își spună părerea.
Cristina a vorbit cu mama sa, care a intervenit în emisia live din 28 februarie 2024. Aceasta a spus ce părere are familia despre Alexandru.
Un task în premieră în casa Mireasa a provocat hohote de râs. Concurenții s-au distrat în timp ce au degustat alimente fiind legați la ochi.
Alexandru a fost informat de familia sa, printr-o scrisoare, că iubita lui, Cristina, nu ar fi renunțat la imaginile cu fostul partener. De asemenea, rudele l-au rugat să nu se grăbească.
A avut loc primul pupic din noul sezon. Protagoniștii sunt Alexandru și Cristina.
Cristina a fost geloasă pentru că Alexandru a acordat atenție altei fete. Aceasta susține că băiatul o place pe Maria, iar concurenta consideră că așa e.