Silviu Mircescu a ajuns în echipa roșie. Concurentul își asigură colegii că el este foarte calm și va trage alături de ei până la final.
Joi, 06.12.2018, 19:48
Crocodilii se simt inferiori lemurilor după ce s-au reorganizat echipele. Cei din echipa roșie consideră că adversarii lor au mai multă forță brută decât ei.
Joi, 06.12.2018, 19:41
Daniel Chiriță și Silviu Mircescu întră în această seară, de a 20.00, la Antena 1, într-o cursă a Căpitanilor cu un premiu surpriză. Ceea ce și Crocodilii și Lemurii au aflat însă, este că în ”Ultimul Trib” nu prea îți dorești surprize.
Joi, 06.12.2018, 13:05
După ce Cameleonii au rămas doar în trei membri, iar Lemurii doar patru, a venit vremea ca în ”Ultimul Trib” să mai rămână doar două echipe. Ca urmare, seara trecută, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, concurenții au aflat că se vor lupta între ei, iar echipa care va ieși pe locul al treilea va fi destrămată.
Vineri, 30.11.2018, 11:56
Începe o nouă zi la „Ultimul Trib”. S-au dus momentele liniștite, acum, fiecare își face planuri. Jocul decisiv al căpitanilor va face una dintre echipe să dispară! Cum se pregătește fiecare echipă de marea confruntare?
Joi, 29.11.2018, 22:00
Jocul pentru teritoriu s-a încheiat! Cele două echipe rămase în competiţie au luptat ca să nu ajungă pe insula pustie! Lemurii au fost din nou mai buni!
Joi, 29.11.2018, 21:28
După ce a fost dizolvată echipa albastră, lemurii au avut şi avantajul de a alege şi de la echipa roşie! Astfel, Daniel Chiţă a fost rupt de la crocodili, alegere care i-a bulversat puţin pe crocodili!
Joi, 29.11.2018, 21:05
Ultimul Trib. Episodul 16. Intrigi, jocuri de culise, trădări, jocuri murdare, trădări și o Eliminare prin foc. Ediția din această săptămână a fost un amalgam de emoții. Cameleonii au reușit să ăși păstreze formula de trei, în timp ce Lemurii s-au despărțit de Sorana.
Joi, 22.11.2018, 23:12
În curând vor rămâne doar două echipe, iar ”Crocodilii” își fac strategia pentru eliminări din umătoare etapă a concursului.
Joi, 22.11.2018, 22:04
Localnicii au auzit mesajul lui Mircea și s-au mobilizat. Au adus ce aveau mai bun pentru Crocodili, emoționându-i pe concurenți.
Joi, 22.11.2018, 21:49
Proba de Salvare, „Jocul murdar” le-a creat multe probleme concurenților. Durata, intensitatea și noroiul le-au dat mari bătăi de cap. Crocodilii îl acuză pe Dima că a jucat precum numele probei, murdar!
Joi, 22.11.2018, 21:15
Echipa sportivilor este marcată până la lacrimi după întâlnirea cu câțiva copii. ”O fetiță rodea plastic... Rodea plastic! Credea că e mâncare...”, a spus Lola Crudu.
Joi, 22.11.2018, 20:14
După ce a câștigat Jocul Căpitanilor, Mircea a mers la postul de radio din oraș șă ceară ajutor pentru echipa sa. ”Vă cer vouă, locuitorilor din Madagascar, ajutorul. Aș fi tare recunoscător dacă...”, a spus acesta.
Joi, 22.11.2018, 20:06
Crocodilii s-au salvat și nu trebuie să nominalizeze pe nimeni la duel. Asta, în mod normal, ar fi trebuit să aducă bucurie întregii echipe, însă lucrurile nu stau deloc așa...
Joi, 22.11.2018, 18:57
„Ultimul Trib”, episodul 15. Clipe de panică pentru Lemuri, după ce Sorana s-a accidentat în urma duelului cu Silviu Geandra, din tribul Cameleoni, dar și certuri în urma incidentului, o supărare între Crocodili, precum și disperare în echipa albastră au marcat ediția a 15-a a emisiunii „Ultimul Trib”.
Joi, 15.11.2018, 23:34
Lucrurile merg din ce în ce mai rău pentru Cameleoni. Aceștia au ieşit pe ultimul loc la jocul „Mergi pe butoaie" ce a constituit proba de nominalizare şi sunt nevoiţi să trimită un om la duel.
Joi, 15.11.2018, 23:00
Mircea Zamfir din tribul Crocodili a avut un regret după ce a vorbit la radio pentru a le cere ajutorul malgașilor – șansă pe care a câștigat-o în urma probei Căpitanilor, din care a ieșit învingător.
Joi, 15.11.2018, 22:33
Mircea Zamfir, câştigătorul „probei căpitanilor", a intrat în posesia premiului și a devenit DJ la Radio Rotsy FM din Madagascar. Concurentul a profitat de ocazie şi le-a cerut localnicilor diverse lucruri şi mâncare!
Joi, 15.11.2018, 22:19
Mircea Zamfir, câştigătorul „probei căpitanilor", a intrat în posesia premiului și a devenit DJ la Radio Rotsy FM din Madagascar, în studioul căruia s-a auzit o melodie extrem de cunoscută.
Joi, 15.11.2018, 22:04
Oana, Mircea şi Ioana, din triburile Cameleoni, Crocodili și, respectiv, Lemuri, s-au confruntat în Proba Căpitanilor, car a fost una extrem de dificilă, având și o miză uriașă – un premiu nesperat. Mircea Zamfir a fost cel care a câștigat.
Joi, 15.11.2018, 21:30
Mircea Zamfir a povestit echipei sale cum a fost confruntarea de la "Proba căpitanilor" cu Oana şi Ioana!
Joi, 15.11.2018, 20:49
Mircea Zamfir, câştigătorul "probei căpitanilor" a intrat în posesia premiului! A devenit DJ la Radio Rotsy FM din Madagascar!
Joi, 15.11.2018, 19:50
Daniel Chiriţă o ironizează pe Roxana Chiperi în privinţa alegerii sale în materie de bărbaţi! Concurenta însă n-a gustat gluma lui Chiru şi s-a supărat foarte tare!
Joi, 15.11.2018, 18:57
O nouă răsturnare de situație, seara trecută, i-a adus pe Cameleoni într-o situație dramatică în ”Ultimul Trib”. Noua lor ”achiziție”, Daniela Crudu, a fost eliminată din motive medicale, iar Silviu Geandră a fost propus la duel după ce echipa a pierdut o nouă probă de Nominalizare.
Vineri, 09.11.2018, 11:53
Ediția din această săptămână a adus o eliminare surpriză. După doar 24 de ore petrecute cu tribul Cameleonilor, Daniela Crudu este obligată de medici să părăsească aventura ”Ultimul Trib”. În aplauzele celorlalți concurenți, Daniela s-a retras din concurs.
Joi, 08.11.2018, 23:02
A început a doua probă a ediției din această săptămână: Salvarea. Echipa ce va pierde, trimite al doilea om la duel.
Joi, 08.11.2018, 21:50
A început jocul de Nominalizare. Echipa care va ajunge pe locul al treilea va trebui să nominalizeze și să trimită un om la Duel. Jocul din această ediție se numește „Punte în echilibru”.
Joi, 08.11.2018, 20:46
După o noapte grea, Cameleonii se pregătesc pentru o nouă zi. Daniela Crudu pare să fi ajuns la capătul puterilor, după ploaia care a făcut ravagii în campingul lor improvizat.
Joi, 08.11.2018, 20:10
Lola Crudu, din echipa roșie, extrem de supărată pe colegii ei. Concurenta susține că dacă ceilalți ar fi ascultat-o, ar fi putut să câștige proba de salvare mult mai repede.
Joi, 08.11.2018, 19:11
Mama Vula este foarte tristă pentru că cel pe care ea l-a susținut la duel, Cosmin Pădureanu, a pierdut în urma duelului cu Roxana Chiperi din echipa de Crocodili, în ediția 13 a emisiunii „Ultimul Trib”!
Joi, 01.11.2018, 22:38
A început o nouă aventură la „Ultimul Trib”, iar fiecare joc la care participă concurenții are o miză uriașă! De data aceasta, Dima Trofim și Sorin Brotnei vor afla care va fi pedeapsa primită ce va afecta întreaga echipă.
Joi, 01.11.2018, 22:24
După ce duelul a decis că echipa albastră îl pierde pe Cosmin Pădureanu în urma confruntării cu Roxana Chiperi de la Crocodili, cele trei triburi trebuie să își măsoare forțele într-un nou joc de Teritoriu, în ediția 13 a emisiunii „Ultimul Trib”!
Joi, 01.11.2018, 22:14
O nouă zi în Madagascar aduce surprize uriașe și nu tocmai plăcute pentru Lemurii de la „Ultimul Trib”! Au dat petrecere de zile mari în cinstea lui Ionuț Iftimoaie, Dima și Sorin au fugit în toiul nopții într-un teritoriu nepermis și acum a venit momentul...pedepsei!
Joi, 01.11.2018, 21:39
Noaptea de dinaintea jocului de Duelului dintre Roxana Chiperi și Cosmin Pădureanu a fost una foarte lungă pentru Lemurii care au petrecut de ziua lui Ionuț Iftimoaie. În toiul nopții, Dima Trofim și Sorin Brotnei au fugit de la vilă!
Joi, 01.11.2018, 21:03
Emoțiile ating cote maxime după ce un nou joc de ELIMINARE va decide ce concurent leacă din Madagascar, părăsind astfel competiția „Ultimul Trib”!
Joi, 01.11.2018, 20:29
La finalul probei, Roxana Chiperi a izbucnit în lacrimi de fericire pentru că a câștigat duelul: „Cosmin îmi va rămâne prieten pe viață”.
Joi, 01.11.2018, 20:20
Roxana Chiperi a câștigat proba de eliminare „Cu mâinile legate”. Cosmin a pierdut lupta și va pleca acasă. Echipa albastră a pierdut cel de-al al patrulea membru.
Joi, 01.11.2018, 20:16
Accidentată și cu dureri mari, Roxana Chiperi, concurentă în echipa crocodililor, este pregătită să câștige proba eliminării: „Îmi doresc să rămân în competiție”.
Joi, 01.11.2018, 18:59
Roxana Chiperi și Cosmin Pădureanu au fost nominalizați de echipele lor pentru un Duel aseară, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, însă lupta se anunță a fi una dificilă, joia viitoare, cu atât mai mult cu cât cei doi adversari au o istorie lungă împreună.
Vineri, 26.10.2018, 10:43
Accidentări, conflicte, petreceri și o posibilă sarcină! Ediția din această săptămână a emisiunii ”Ultimul Trib” ne-a ținut cu sufletul la gură. ”Apă tulbure”, poate cel mai greu joc de până acum, și ”Cufărul scufundat” au trimis la duel doi concurenți.
Joi, 25.10.2018, 23:12
Eșecul de la ”Ape tulburi” a scos la suprafață conflicte ascunse în echipa Crocodililor. Roxana și Neli au pus tunurile pe Daniel Chiriță. ”El are o viziune învechită asupra rolului femeilor. Nu mi se pare normal să îmi spui mie să îți spăl vasele.”
Joi, 25.10.2018, 22:01
Crocodilii au pierdut jocul ”Ape tulburi”. Un moment greu pentru echipă, ei trebuie să nominalizeze pe cineva la duel. Roxana le-a cerut celorlalți să o voteze.
Joi, 25.10.2018, 21:43
Daniel Chiriță este certat de fete pentru modul în care se comportă. ”Are o viziune depășită asupra a ceea ce trebuie să facă femeile”, i-a reproșat o colegă de echipă.
Joi, 25.10.2018, 21:32
Roxana Chiperi este trimisă la duel de colegii de echipă. Iată cum au decurs nominalizarea.
Joi, 25.10.2018, 21:25
Proba pentru Nominalizare a început! Jocul ”Ape tulburi” va pune cele trei echipe la grea încercare. Ce echipe răsuflă ușurate?
Joi, 25.10.2018, 21:18
Roxana Chiperi, din echipa Crocodililor, este gata să renunțe la provocarea ”Ultimul Trib”. ”Nu mai rezist!”, a spus concurenta.
Joi, 25.10.2018, 20:32
Roxana Chiperi, din echipa Crocodililor, este gata să renunțe la provocarea ”Ultimul Trib”. ”Nu mai rezist!”, a spus concurenta.
Joi, 25.10.2018, 20:15
Proba Căpitanilor a fost extrem de dificilă, însă le-a adus concurenților care au ieșit învingători o experiență de neuitat, întrucât au avut posibilitatea de a suna acasă.
Vineri, 19.10.2018, 22:51
Echipa roşie se bucură de premiile câştigate la "Proba Căpitanilor"! A venit rândul celui mai aşteptat intre ele! Convorbirile telefonice cu cei dragi aflaţi la mii de kilometri depărtare!
Vineri, 19.10.2018, 22:42
Bucuria concurenților din echipa roșie după ce Daniel Chiriță a câștigat proba căpitanilor a fost umbrită.
Vineri, 19.10.2018, 21:55