Mai multe trombe marine spectaculoase s-au format în largul unei provincii din nord-estul Chinei. Fenomenele au durat destul timp pentru a fi filmate de localnici.
Sambata, 10.10.2015, 08:32
Patru turişti francezi au scăpat doar cu răni uşoare după ce o pasarelă suspendată din Noua Zeelandă a cedat chiar sub paşii lor.
Sambata, 10.10.2015, 08:30
Coreea de Nord sărbătoreşte 70 de ani de la crearea partidului comunist, unicul din ţară. La Phenian sunt programate o grandioasă paradă militară şi festivităţi pentru care s-au făcut repetiţii timp de câteva luni.
Sambata, 10.10.2015, 08:30
În timp ce la noi abia a început, cu adevărat, toamna, la Moscova iarna îşi face, deja, simţită prezenţa. În capitala rusă a nins pentru prima dată în acest sezon.
Sambata, 10.10.2015, 08:28
Câţiva salvamari au luat parte la o misiune pentru care nu au avut parte de cursuri de pregătire. Au încercat să ducă în larg un pui de balenă. Animalul aproape că eşuase. Valurile puternice îl împinseseră pe plajă. Epuizată de atâta...
Vineri, 09.10.2015, 16:36
Maşinile electrice au deja reputaţia că sunt fiabile şi economice. Nu neapărat şi rapide, însă. Mai mulţi studenţi din Elveţia vor să demonstreze totuşi că pot exista şi bolizi electrici. Lucrează de zor la o maşină de curse ce poate...
Vineri, 09.10.2015, 16:33
Gemenii s-au filmat în timp ce beau sucul obţinut din 130 de ardei extrem de iuţi. Cei mai iuţi din lume, după clasificările specialiştilor. Dacă primele pahare le-au băut cu oarecare dificultate, ultimele au fost aproape imposibil de dat...
Vineri, 09.10.2015, 16:33
O plimbare până la marginea pădurii a fost, pentru un urs, un bun prilej de a experimenta confortul de care are parte o familie din California. Animalul a inspectat proprietatea oamenilor. Şi a acordat multă atenţiei piscinei familiei. I-a dat...
Vineri, 09.10.2015, 13:38
Ultimul tigru de circ din Bulgaria a fost eliberat şi a primit azil în Germania, datorită unei organizaţii care apără drepturile animalelor.
Vineri, 09.10.2015, 07:47
O spectaculoasă pasarelă transparentă din munţii Chinei a fost închisă, la doar câteva săptămâni după inaugurare, după ce unul din panourile de sticlă s-a fisurat în sute de cioburi.
Vineri, 09.10.2015, 07:46
Trei oameni au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma unei coliziuni în lanţ, produse într-un tunel, pe o autostradă din Bulgaria. Peste 50 de vehicule au fost implicate în accident iar unele sunt total distruse.
Vineri, 09.10.2015, 07:44
De ce şi-ar dori cineva să ofere unui bebeluş o suzetă în valoare de 15.000 de euro? Pentru că are putere financiară. Atât de mare, încât nu are o problemă în a plăti o mică avere pentru o suzetă confecţionată din aur alb de 14 karate...
Joi, 08.10.2015, 20:28
Nerăbdătoare să îşi îmbrăţişeze tatăl proaspăt întors de pe front, o fetiţă din Statele Unite a întrerupt ceremonia militară de bun venit dedicată bărbatului. De dragul fiicei şi bărbatul a ignorat protocolul militar sever. În timp...
Joi, 08.10.2015, 19:44
Un celebru inel cu safir şi diamante, supranumit "Bijuteria Kashmirului", a fost vândut cu 6,7 milioane de dolari la o licitaţie organizată la Hong Kong. Spectaculoasa podoabă a stabilit, cu această ocazie, un record mondial. Asta pentru că...
Joi, 08.10.2015, 16:41
O spectaculoasă operaţiune de salvare i-a ţinut cu sufletul la gură pe localnicii din oraşul american Houston. Un muncitor care efectua lucrări de întreţinere a uriaşului pod din imagini a alunecat şi a căzut în gol. A avut noroc cu...
Joi, 08.10.2015, 16:36
Apelul disperat al unor părinţi care vor să îşi salveze fiica a sensibilizat zeci de mii de americani. Fata are nevoie urgentă de un transplant de rinichi. Pentru ca povestea ei să ajungă la cât mai multă lume, părinţii au scris pe maşină...
Joi, 08.10.2015, 16:31
Vestea arestării a 3 preoţi români în Grecia a căzut ca un trăsnet asupra familiilor şi comunităţilor din care fac parte. Oamenii sunt şocaţi şi spun că acuzaţia de complicitate la furt nu este doar exagerată, ci şi total neverosimilă....
Joi, 08.10.2015, 16:30
Cu gândul la ziua lui Vladimir Putin a fost, probabil, şi un oficial american care susţinea o conferinţă de presă despre evenimentele recente din Siria.Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat i-a încurcat pe Putin şi pe Bashar...
Joi, 08.10.2015, 13:37
Cel mai cunoscut vulcan din Mexic, Popocatepetl, a erupt pe neaşteptate într-o manieră spectaculoasă. De două ori în mai puţin de 48 de ore, craterul a ejectat nori uriaşi de fum şi cenuşă care s-au înălţat la vreo 2500 de metri.
Joi, 08.10.2015, 07:42
Într-un oraş din vestul Australiei, urmărirea unei maşini suspecte de către poliţişti s-a încheiat în apele oceanului. Individul aflat la volan a încercat să scape refugiindu-se pe plajă şi apoi chiar în valuri.
Joi, 08.10.2015, 07:41
Vladimir Putin a împlinit 63 de ani. Şi pentru a arăta că se simte la fel de tânăr şi la această vârstă, şi-a sărbătorit aniversarea printr-un meci de hochei.
Joi, 08.10.2015, 07:39
Noul preşedinte al consiliului de administraţie de la Volkswagen recunoaşte că "va trece ceva timp" până se va stinge scandalul testelor falsificate de emisii poluante.
Joi, 08.10.2015, 07:37
Primul lucru pe care trebuie să îl faceţi atunci când vreţi să vă luaţi un pisoi este să vă donaţi toate plantele care le-ar putea face rău! Ficuşii, crinii de toate tipurile, chiar şi crizantemele nu au ce să caute un preajma felinelor.
Miercuri, 07.10.2015, 20:21
Au plecat în căutarea lui Dumnezeu şi au vrut să aducă acasă mâna unui sfânt. Au fost prinşi, imediat după ce au dat spargere la mănăstire. Tinerii hoţi de relicve au recunoscut fapta, însă slujitorii bisericii s-au jurat în faţa...
Miercuri, 07.10.2015, 19:11
Un băieţel din Australia e minunea familiei sale după ce a supravieţuit unui teribil accident. Copilaşul de un an şi patru luni a suferit o decapitare internă, după ce maşina în care se afla a fost izbită de o alta. Medicii au reuşit,...
Miercuri, 07.10.2015, 16:37
Oricine spune că golful e un sport ferit de pericole nu a văzut aceste imagini. Au fost filmate într-o zonă turistică renumită din Norvegia, unde un islandez cocoţat pe o stâncă suspendată între doi pereţi muntoşi joacă un golf plin de...
Miercuri, 07.10.2015, 16:25
Milionarul de la Loto căutat peste Ocean după ce a cumpărat un bilet în valoare de 310 milioane de dolari dintr-o benzinărie este, de fapt, o milionară. Femeia are 50 de ani şi era la masă când a aflat că este câştigătoarea premiului cel...
Miercuri, 07.10.2015, 16:15
Subiectul aderării României la spaţiul Schengen nu va fi discutat în cadrul Consiliului JAI.Motivul? Franţa şi alte state europene s-au opus vehement ca această problemă să fie introdusă pe agendă.
Miercuri, 07.10.2015, 13:41
Serviciile secrete britanice pot să preia controlul, de la distanţă, asupra telefoanelor inteligente, fără ştirea posesorului lor, printr-un simplu mesaj SMS. Dezvăluirea vine de la Edward Snowden, fostul analist NSA refugiat în Rusia, într-un...
Miercuri, 07.10.2015, 07:34
Litoralul belgian şi cel olandez sunt ameninţate de o "maree neagră" după ciocnirea dintre două nave de transport.
Miercuri, 07.10.2015, 07:31
Deţinuţii de la o închisoare din Brazilia s-au revoltat şi au luat mai mulţi ostatici, pe care au ameninţat că-i vor arunca de pe acoperişul clădirii.
Miercuri, 07.10.2015, 07:30
Deznodămânul în cazul dispariţiei jurnalistului român Andrei Postelnicu, în timp ce pilota un avion de mici dimensiuni, anul trecut, în largul Floridei este unul trist, dar cumva aşteptat.
Miercuri, 07.10.2015, 07:28
Chiar dacă există o teorie potrivit căreia orice femeie este făcută să fie mamă, există şi doamne care nici nu concep să devină mame! Nu le plac copiii, nu ştiu cum să se poarte cu ei şi nu au răbdarea necesară creşterii şi educării...
Marti, 06.10.2015, 20:29
O dispută conjugală cu urmări ciudate a devenit subiect de discuţii într-un oraş american şi temă serioasă pentru avocaţi şi jurnalişti. Pentru că nevasta l-a dat afară din casă, un bărbat trăieşte pe peluza din faţa locuinţei
Marti, 06.10.2015, 16:33
Aici, jongleriile în imponderabilitate i-au făcut să zâmbească pe membrii echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională, dar şi pe colegii de pe Terra. Astronauţii s-au distrat aruncând şi prinzând câteva mere şi portocale.
Marti, 06.10.2015, 16:30
Pentru că fascinaţia pentru Halloween trece prin stomac, un lanţ de restaurante din Statele Unite a lansat un burger uşor gotic. Chifla este foarte închisă la culoare. Aproape neagră, precum noaptea spiritelor, cum mai e cunoscută celebra...
Marti, 06.10.2015, 16:28
Copilotul unui avion american de pasageri a reuşit să aterizeze, în deplină siguranţă, după ce comandantul de bord a murit, chiar în timpul unei curse interne, în Statele Unite.
Marti, 06.10.2015, 13:39
Managerii companiei Air France au ieşit extrem de şifonaţi dintr-o întâlnire cu greviştii care protestau faţă de reducerile de personal.
Marti, 06.10.2015, 13:37
În Japonia vor circula, anul viitor, primele taxiuri fără şofer. O companie numită Robot Taxi va începe testarea unor asemenea vehicule la începutul anului, în împrejurimile oraşului Tokyo.
Marti, 06.10.2015, 07:42
Strada croitorilor de elită din Londra a fost ocupată de o turmă de oi! Evenimentul s-a înscris într-o campanie de promovare a lânii, cel mai important produs al paşnicelor animale.
Marti, 06.10.2015, 07:37
Mulţi oameni susţin că nu suportă pisicile, deşi nu au avut niciodată vreuna prin preajmă.
Luni, 05.10.2015, 20:30
Din ţara unde s-a inventat scotch-ul vine şi cea mai nouă propunere pentru întrebuinţarea popularei băuturi spirtoase. O echipă de oameni de ştiinţă a găsit o metodă prin care transformă whiskey-ul în combustibil bio, capabil să...
Luni, 05.10.2015, 16:52
Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere montate pe proprietate, altfel nimeni nu ar fi crezut că un patruped atât de mic poate ţine piept unor animale sălbatice.
Luni, 05.10.2015, 16:49
Un politician britanic a simţit pe propria piele furia alegătorilor în timpul unui protest, la Manchester. Oficialul lua parte la o adunare a politicienilor conservatori dar a făcut imprudenţa să iasă pe stradă.A nimerit în mijlocul a mii de...
Luni, 05.10.2015, 16:47
O eroare de traducere a dus la un scandal de proporţii în Franţa. Membrii unei Asociaţii pentru Protecţia Animalelor i-au luat cu forţa câinele unui român fără adăpost, induşi în eroare de un telefon.
Luni, 05.10.2015, 16:45
550 de baloane cu aer cald au colorat cerul unui oraş din statul New Mexico. Şi multe dintre ele i-au lăsat muţi de uimire pe cei prezenţi la eveniment. Asta pentru că nu aveau deloc forma obişnuită.
Luni, 05.10.2015, 13:35
Şapte oameni au murit şi peste 200 sunt răniţi în China, în urma unor tornade devastatoare aduse de taifunul care a lovit continentul asiatic. Cel puţin una dintre tornade a fost înregistrată de amatori în sudul ţării.
Luni, 05.10.2015, 13:34
Franţa caută vinovaţi după inundaţiile dezastruoase de pe Coasta de Azur, soldate cu 17 morţi şi 4 dispăruţi.
Luni, 05.10.2015, 13:34
Creşte numărul victimelor după ce armata americană a bombardat un spital din Afganistan al organizaţiei Medici fără Frontiere. Aproape 20 de oameni au murit în urma atacului.
Luni, 05.10.2015, 13:32
Tragedie la un raliu de amatori, desfăşurat în Malta. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional. 26 de oameni, printre care şi o fetiţă de şase ani, au fost răniţi, după ce un magnat britanic şi-a scăpat bolidul...
Luni, 05.10.2015, 07:46