Cel putin 7 oameni, printre care 2 copii, au murit in Genova din cauza inundatiilor provocate de ploile torentiale. Puhoaiele au distrus cladiri si au luat cu ele tot ce le-a iesit in cale. Autoritatile se tem ca vor descoperi mai multe cadavre, dupa...
Sambata, 05.11.2011, 09:25
Cativa americani au trait o experienta traumatizanta in largul coastei Californiene. O balena a tasnit din apa la doar cativa metri de ei. Uriasul mamifer a scos capul din apa pentru cateva secunde, apoi s-a scufundat la loc. Oamenii au ramas nemiscati...
Vineri, 04.11.2011, 19:40
Premierul Vladimir Putin e suficient de puternic ca sa doboare adversari mult peste gabaritul lui. Se pare insa ca nu si-a ales mereu adversari pe masura. Propria sotie i-ar fi simtit furia pe pielea ei. O spune un scriitor care a descoperit numele lui...
Vineri, 04.11.2011, 19:39
Cel mai mare pelerinaj religios de pe planeta a debutat, astazi, in Arabia Saudita, la locurile sfinte ale Islamului. Peste 2 milioane si jumatate de musulmani au venit la Mecca. Potrivit traditiei, au facut, de sapte ori, inconjurul Templului sacru Kaaba
Vineri, 04.11.2011, 19:38
Suntem oficial 7 miliarde de oameni, iar Pamantul incepe sa dea semne de. oboseala. Suntem prea multi, spun mintile luminate care cauta deja solutii. Unii le-au si gasit. Surprinzatoare si infricosatoare este varianta propusa de multimiliardarul si...
Vineri, 04.11.2011, 19:18
Imagini spectaculoase in Brazilia, unde o masina de politie a urmarit si a reusit sa opreasca un avion chiar in timpul decolarii!Agentii federali au tras zeci de focuri de arma asupra aeronavei. Aveau informatii ca avionul transporta computere,...
Vineri, 04.11.2011, 13:37
Obsedat de meseria lui care impune respectarea legii, un judecator din Texas si-a batut fata cu salbaticie. Omul a lovit-o pe fiica sa de 16 ani cu o curea de zeci de ori, pentru ca a descarcat ilegal de pe internet cateva melodii. Intregul episod s-a...
Vineri, 04.11.2011, 07:13
Viktor Bout, temutul traficant de arme ale carui afaceri si-au intins tentaculele pana in Romania, risca inchisoare pe viata. "Negustorul mortii" a fost gasit vinovat de juratii americani pentru ca a vandut arme unei grupari teroriste columbiene....
Joi, 03.11.2011, 19:40
Copacabana, celebra plaja braziliana, a fost invadata de animale. Nu va speriati, nimic nu a fost distrus iar plaja e oricand pregatita pentru primirea turistilor. Este vorba despre statui de portelan care intruchipeaza niste vaci
Joi, 03.11.2011, 16:38
Barack Obama ramane cel mai puternic om al planetei. Insa ceea ce impresioneaza e faptul ca fondatorul Facebook ocupa locul noua, intr-un top al celor mai influente personalitati din 2011
Joi, 03.11.2011, 16:38
Doua gemene siameze, din Filipine, unite in zona abdomenului, au acum sansa la o viata normala.Fetitele de doi ani au fost separate in urma unei operatii dificile, realizata de un grup de medici din California. Interventia a durat zece ore pentru ca...
Miercuri, 02.11.2011, 19:38
Fondatorul site-ului Wikileaks Julian Assange ar ajunge in Suedia. Magistratii britanici au aprobat astazi decizia de extradare, dar hotararea poate fi contestata la Curtea Suprema. Australianul in varsta de 40 de ani, suspectat de viol si agresiune...
Miercuri, 02.11.2011, 13:38
Copii nevinovati transformati in sclavi, chiar de parintii lor. Se intampla in Haiti, acolo unde jurnalistii de la Al jazzera au realizat un reportaj cutremurator. Tara, decimata de cutremurul din ianuarie, s-a intors practic la scalvagism. Din nevoia...
Miercuri, 02.11.2011, 13:37
Sapte persoane si-au pierdut viata si alte 16 au fost ranite in Republica Moldova dupa ce un microbuz a fost spulberat de o locomotiva. Soferul microbuzului a traversat calea ferata in ciuda avertizarilor sonore ale mecanicul locomotivei.
Miercuri, 02.11.2011, 07:52
Un parapantist rus, amator de senzatii tari, a trait, cu siguranta, experienta vietii lui. In timp ce se afla in aer, desupra Himalayei, un vultur i s-a prins in firele parapantei. Intamplarea era cat pe ce sa-l coste viata pe tanar. Din fericire, a...
Marti, 01.11.2011, 20:25
Un inginer german este pe calea sa revolutioneze arta fotografica ce a inventat o camera ce poate surprinde imagini panoramice, la 360 de grade. Totul, cu efort minim. Este suficient sa o arunci in aer. Pentru moment, dispozitivul este doar prototip si...
Marti, 01.11.2011, 20:22
Moment de tandrete impresionant intre un tigru si un copil. S-a intamplat la o gradina zoologica din Statele Unite iar ineditul eveniment a fost fotografiat de un amator. O fetita de numai cativa ani s-a apropiat de geamul custii unui tigru si si-a pus...
Marti, 01.11.2011, 16:46
Ucis din greseala! Este cazul unui roman de 18 ani omorat, saptamana trecuta, in stil mafiot in Italia. Criminalul e un italian care a vrut sa-si razbune fiica, moarta in urma unei supradoze. Stia ca fata isi procura drogurile dintr-o tabara de nomazi....
Marti, 01.11.2011, 16:38
Cel putin o mie de arbori din Central Park au fost culcati la pamant de o furtuna de zapada. Vremea a facut prapad si in alte zone din Statele Unite. Noua americani au murit in timpul celor mai grele ninsori de octombrie care au lovit vreodata SUA.
Marti, 01.11.2011, 11:00
Sute de mii de pelerini si-au petrecut noaptea la Mecca, in jurul Kaabei, cel mai sacru loc al musulmanilor. Pana vineri, cand va incepe sarbatoarea HAJJ, alte cateva milioane de credinciosi se vor strange langa marea Moschee din Mecca. Potrivit...
Marti, 01.11.2011, 10:54
80 de rusi nemultumiti de Vladimir Putin au ajuns ieri dupa gratii. Politistii i-au saltat de pe strazile din Moscova si Sankt Petersburg pentru ca au protestat fara autorizatie.
Marti, 01.11.2011, 10:52
Documentarul despre Muntii Carpati, realizat de jurnalistii de la Travel Chanel a fost difuzat aseara in toata lumea. Si o lume intreaga a aflat ca Romania este o tara minunata
Luni, 31.10.2011, 13:23
14 romani au murit in aceasta noapte in Ungaria intr-un grav accident de circulatie.
Luni, 31.10.2011, 08:00
Trei muncitori si-au pierdut viata si alti trei sunt dati disparuti in urma unei explozii produse la un siloz de cereale din statul american Kansas. Autoritatile cred ca persoanele disparute sub ruine sunt cel mai probabil moarte.
Luni, 31.10.2011, 07:55
Peste 12.000 de persoane au fost arestate in China, intr-o campanie nationala impotriva consumului si traficului de droguri. Politistii i-au depistat pe consumatori cu ajutorul forumurilor de pe internet.
Luni, 31.10.2011, 07:54
Gata, suntem 7 miliarde! Asa multi oameni nu au mai fost niciodata pana acum. Copilul cu acest numar s-a nascut in urma cu putin timp in Filipine. Este o fetita, pe care parintii o vor boteza Danica. Atat se stie deocamdata despre ea, dar cel mai...
Luni, 31.10.2011, 07:37
La 88 de ani, dintre care 60 de cariera, Charles Aznavour e pe cale sa se retraga. Sau, cel putin, asa sustine presa franceza. Aznavour, o legenda vie, este ultimul reprezentant al generatiei de aur a muzicii franceze si a fost multa vreme compozitorul...
Duminica, 30.10.2011, 19:31
Un fenomen botanic rar s-a produs, in aceste zile, la o plantatie experimentala din estul Chinei. Doi arbori-de-fier au inflorit pentru a doua oara in trei ani. Florile de o marime si forma neobisnuite au atras o multime de vizitatori. Plantele din...
Duminica, 30.10.2011, 09:15
Un scafandru turc a intrat in Cartea Recordurilor dupa ce a stabilit cea mai buna performanta mondiala la sedere sub apa. El a petrecut opt zile intr-un urias acvariu cu 80 de tone de apa. Fireste, a purtat tot timpul masca de oxigen, dar, altminteri,...
Duminica, 30.10.2011, 09:13
O serie de raiduri ale aviatiei israeliene in Fasia Gaza au ucis noua militanti ai gruparii armate palestiniene Jihadul Islamic. Acestia au ripostat cu rachete care au ucis un civil israelian si au ranit alti patru. Islamistii palestinieni au declarat,...
Duminica, 30.10.2011, 08:58
Compania Air France a anulat, ieri, 20 la suta din curse, in prima zi a grevei personalului de cabina. Conducerea companiei afirma ca doar 200 de pasageri au avut unele probleme si promite ca va asigura, si astazi, 80 la suta din zboruri. La randul...
Duminica, 30.10.2011, 08:56
Obisnuiti sa ne critice, jurnalistii occidentali au totusi timp sa vada si fata frumoasa a Romaniei. Doua reportaje cu imagini spectaculoase din tara noastra ruleaza in aceste zile in Spania si Franta. Unul dintre ele prezinta transilvania, vazuta prin...
Sambata, 29.10.2011, 20:21
Noapte feerica la New York, unde a fost celebrata Statuia Libertatii. Un spectaculos foc de artificii a incheiat ceremoniile care au marcat cei 125 de ani ai statuii. "Doamna din port", cum a mai fost numita, a fost realizata in Franta si facuta cadou...
Sambata, 29.10.2011, 16:58
Situatia se agraveaza pentru romanii din Spania, unde locurile de munca sunt tot mai putine. Conform ultimelor cifre furnizate de oficialii de la Madrid, somajul a urcat la 21,5 %, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani. Practic, Spania este tara cu...
Sambata, 29.10.2011, 13:34
Cea mai renumita sala de spectacol din Rusia, Teatrul Mare din Moscova, si-a redeschis portile dupa ample lucrari de restaurare care au durat sase ani. Teatrul cunoscut in toata lumea sub numele sau rusesc, Balsoi, si-a recapatat splendoarea din vremea...
Sambata, 29.10.2011, 10:17
Un tanar a deschis focul, cu un automat Kalasnikov, asupra ambasadei americane, chiar in centrul orasului. Un politist a fost ranit iar agresorul a fost si el impuscat de fortele de securitate. El este originar din Serbia si face parte dintr-o grupare...
Sambata, 29.10.2011, 09:44
Controversat ca politician, controverat ca persoana, Silvio Berlusconi face iar valuri. De data asta pentru mina larga, prea larga, cu care a cheltuit trei milioane de euro. Banii au fost dati pe femei frumoase, obsesia unui premier pasionat de...
Vineri, 28.10.2011, 19:41
O pastila pentru transpiratie cu miros de parfum, una pentru protectia solara si inca una pentru un par de abanos. Seamana cu un scenariu SF dar toate sunt, de fapt, mai aproape de realitate decat banuiti. Cercetatorii olandezi spun ca au descoperit...
Vineri, 28.10.2011, 19:38
O papusa lansata in urma cu o luna in Statele Unite provoaca nemultumiri printre parintii americani. Este vorba despre celebra Barbie, care acum e plina de tatuaje. Americanii sunt de parere ca ea ar trebui interzisa. Se tem ca odraselele lor isi vor...
Vineri, 28.10.2011, 16:40
Viata bate filmul, la propriu. Un indian sarac lipit a castigat un milion de dolari, asemeni protagonistului din pelicula de Oscar "Slumdog Millionaire". Povestea lui incredibila a facut inconjurul lumii.
Vineri, 28.10.2011, 13:31
Un cetatean israelian stabilit in Statele Unite a recunoscut ca a facut trafic cu organe, dintre care unele erau prelevate de la romani. Barbatul in varsta de 60 de ani cumpara rinichi de la oameni saraci din Israel, cu doar 10.000 de dolari, iar apoi...
Vineri, 28.10.2011, 13:17
Statuia Libertatii implineste astazi 125 de ani. Monumentul devenit simbolul orasului New York a reprezentat un cadou din partea Frantei pentru SUA, ca simbol al prieteniei dintre cele doua natiuni.
Vineri, 28.10.2011, 07:34
Autoritatile din Chile sunt tot mai ingrijorate de eruptia unui vulcan din sudul tarii, care si-a reluat activitatea dupa o pauza de 20 de ani. Peste 100 de locuitori ai zonei au fost evacuati iar ministrul minelor a zburat deasupra vulcanului, pentru...
Vineri, 28.10.2011, 07:31
Ceremonie emotionanta la bazilica medievala Sfantul Francisc din orasul italian Assisi. Sute de prelati din toate marile religii ale lumii s-au rugat pentru pace, impreuna cu Papa Benedict al Saisprezecelea. Ei au condamnat razboaiele purtate, in multe...
Vineri, 28.10.2011, 07:08
Un roman a murit si altul este dat disparut in urma inundatiilor care au facut prapad in nordul Italiei. Cei doi tineri locuiau in aceeasi casa, impreuna cu sotiile, si ele romance.
Vineri, 28.10.2011, 07:04
Un roman de 18 ani a fost internat in stare critica intr-un spital din Brescia,dupa ce a fost impuscat in ceafa cu un pistol, de un individ neidentificat. Atacul s-a produs intr-o tabara de nomazi din apropierea orasului, unde tanarul venise in vizita.
Vineri, 28.10.2011, 06:53
Acum, daca autoritatile noastre nu mai stau chiar sub sabia lui Damocles, poate vor avea timpul si - de ce nu - bunavointa, sa se ocupe si de copiii vanduti ca sclavi prin Europa. Reteta este foarte simpla: se ocheste un orfelinat, se prosteste copilul...
Joi, 27.10.2011, 23:26
Dartsul este un sport de rabdare calculata si precizie. Sunt doua calitati pe care le stapineste si un catel din Marea Britanie. Nu, nu joaca darts ci doar isi ajuta stapinul. Jip smulge sagetile din tintar si face aport cu ele. Acum, si el, si...
Joi, 27.10.2011, 19:38
Dupa un an de zbucium, de greve, de lupte in strada, de haos si de speranta aproape pierduta, grecii vad o luminita la capatul tunelului. Liderii Uniunii Europene au sters jumatate din datoria Atenei, adica o suta de miliarde de euro. Pentru Grecia,...
Joi, 27.10.2011, 19:01
Chinezii pun stapanire pe vinul francez. Podgoriile din Hexagon sunt cumparate, una dupa alta, de asiatici. Numai in regiunea Bordeaux, sase castele si vii au ajuns in proprietatea chinezilor.
Joi, 27.10.2011, 13:29