Preşedintele american Donald Trump ar fi fost implicat, lunea trecută, în discuţii aprinse şi chiar într-o altercaţie cu oficiali de rang înalt, el cerând desfăşurarea a 10.000 de militari în Washington D.C. pentru împrăştierea manifestanţilor anti-rasism care protestau pe străzi din cauza morţii lui George Floyd, dar secretarul Apărării Mark Esper, preşedintele şefilor de stat major Mark Milley şi procurorul general Bill Barr au fost împotrivă, potrivit mai multor surse din cadrul administraţiei prezidenţiale şi din armată, relatează Business Insider.
Luni, 08.06.2020, 06:11
Fostul ministru Daniel Chiţoiu, lider ALDE, se află la Parchetul Tribunalului Argeş pentru a fi audiat în legătură cu accidentul în care a fost implicat şi care s-a soldat cu decesul a două persoane.
Joi, 09.01.2020, 10:08
Actorul Harrison Ford va juca în adaptarea „The Staircase”, serialul care documentează procesul scriitorului american Michael Peterson acuzat pentru uciderea soţiei lui în 2001, informează Variety.
Vineri, 22.11.2019, 09:08
Actorul Kevin Hart a publicat pe contul lui de Instagram un clip în care vorbeşte despre lunga recuperare prin care a trecut după ce, pe 1 septembrie, a fost grav accidentat când maşina în care se afla a ieşit în decor de pe autostrada Mulholland, la sud de Calabasas.
Vineri, 01.11.2019, 14:00
Un autocar cu 46 de persoane la bord, cetăţeni ucrainieni, a fost implicat luni într-un accident pe DN 26, la Brăneşti, în judeţul Galaţi. Accidentul s-a produs pe fondul ceţei dense şi a unui carosabil umed.
Luni, 21.10.2019, 09:10
Preşedintele USR Dan Barna, candidat la Preşedinţie, cere ca Departamentul de Luptă Antifraudă să trimită la DNA documentele referitoare la proiectele cu fonduri europene în care a fost implicat şi despre care a relatat Rise Project, spunând că are mai mare încredere în DNA, decât în DLAF, aflat în coordonarea directă a contracandidatei sale, Viorica Dăncilă.
Vineri, 18.10.2019, 09:42
Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance a confirmat, marţi, că TIR-ul implicat în accidentul din Ialomiţa era asigurat pentru RCA.
Marti, 08.10.2019, 14:30
Royal Opera House l-a suspendat pe tenorul Vittorio Grigolo în timp ce investighează un incident petrecut în timpul unui turneu în Japonia, notează BBC.
Marti, 24.09.2019, 14:41
Actorul spaniol Javier Bardem, care negociază în prezent pentru rolul regelui Triton din filmul live-action „Mica sirenă/ Little Mermaid”, a lansat la Festivalul de la Toronto un documentar despre Antarctica şi protejarea mediului.
Joi, 12.09.2019, 15:51
Statele Unite au extras din Rusia, în 2017, un oficial rus de rang înalt care a confirmat că preşedintele rus Vladimir Putin a orchestrat personal amestecul Moscovei în alegerile americane din 2016, scrie presa americană, relatează AFP.
Marti, 10.09.2019, 10:27
Un bărbat a fost prins de jandarmii braşoveni, joi seara, după ce a fost implicat într-o altercaţie cu mai multe persoane, înjunghiind-o pe una dintre acestea în abdomen.
Vineri, 23.08.2019, 09:12
Justin Bieber a fost implicat într-un nou scandal. În timp ce se afla în Cleveland, artistul l-a provocat la bătaie pe un bărbat destul de masiv în comparaţie cu el.
Duminica, 12.06.2016, 09:20
În timp ce se afla în Cleveland, artistul l-a provocat la bătaie pe un bărbat destul de masiv în comparaţie cu el. Cei din jur au avut grijă să oprească lupta dintre cei doi. Se pare că Justin ar fi fost cel care a iscat conflictul.
Duminica, 12.06.2016, 08:23
Atunci când ești șofer, indiferent cât ești de bun, există mereu riscul de a fi implicat într-un accident. De aceea, Miruna a fost la Titi Aur pentru a cere câteva sfaturi despre cum ar trebuie să reacționeze conducătorii auto în aceste situații limită.
Un accident l-a ţintuit într-un scaun cu rotile, în urmă cu 26 de ani. Astăzi, un alt accident, pe acelaşi drum, era să-l ucidă. Un fost concurent de la X FActor a trăit din nou coşmarul vieţii sale.
Duminica, 03.01.2016, 19:05
Ultimul drum i-a fost frânt într-un accident! Un dric care aducea acasă trupul unui român mort în Italia s-a zdrobit de un cap de pod. La volan era un şofer italian, care a adormit.
Sambata, 02.01.2016, 19:08
Corneliu Vadim Tudor a fost un om dintr-o bucată.Pentru asta a fost iubit de unii şi urât de alţii.Nu o dată Tribunul a fost personaj principal în scandaluri care au ţinut prima pagină a ziarelor.
Marti, 15.09.2015, 07:09
Secretarul de Stat american John Kerry a ajuns de urgenţă la spital, după ce a fost implicat într-un accident grav. Politicianul a căzut cu bicicleta într-o curbă din apropiere de Geneva şi şi-a rupt femurul drept. Primele îngrijiri le-a...
Luni, 01.06.2015, 07:36
Tony Abbott este implicat într-un scandal ce a depăşit graniţele ţării. Premierul australian a stârnit aplauze furibunde zilele trecute când, într-un bar din Sydney, a dat peste cap o halbă de bere în doar 7 secunde
Luni, 20.04.2015, 16:32
A condus guverne, maşini şi motociclete! Şi nu l-au ocolit accidentele. Maşina fostului premier Călin Popescu-Tăriceanu a fost lovită de o Dacie, la Buzău. Un martor i-a filmat pe şoferii implicaţi imediat după impact.
Marti, 18.02.2014, 19:24
Clipe tensionate în această dimineaţă pentru Călin Popescu Tăriceanu. A fost implicat într-un accident rutier produs în Buzău. Un alt şofer l-a lovit pe fostul premier
Marti, 18.02.2014, 13:05
Vadim Tudor a rămas impresionat de drama familiei Iurescu şi a decis să îi ajute pe aceştia.
Luni, 25.11.2013, 23:38
Constantina a considerat ca Raymond a dat dovada de egoism si orgoliu in relatia dintre ei.
13 oameni, printre care si un copil, au ajuns la spitalul din Targu Mures, dupa ce autobuzul in care se aflau a fost implicat intr-un accident violent.
Vineri, 11.10.2013, 07:16
O angajata a politiei din Satu Mare a accidentat mortal o femeie pe trecerea de pietoni. Agenta era in misiune de patrulare, la volanul masinii de serviciu. Nimeni nu stie deocamdata cum s-a intamplat nenorocirea
Miercuri, 02.10.2013, 13:28
Un tanc al Ministerului Apararii Nationale a fost puternic zguduit pe Autostrada Soarelui, la 25 de kilometri de Bucuresti. Platforma pe care era transportat a fost lovita cu putere, din spate, de un TIR.
Miercuri, 25.09.2013, 07:10
O clipa de neatentie l-a condamnat la o viata de durere. Un tanar din Giurgiu si-a privit sotia cum se stinge, fara sa o poata ajuta. Cei doi, proaspat casatoriti, mergeau in luna de miere, spre litoral.
Sambata, 24.08.2013, 19:14
Bilantul accidentului din Taureni e infiorator.Doi oameni de afaceri, un roman si-un neamt, sotia si fiul neamtului, si pilotul. Elicopterul venit de la Bucuresti incearca la aceasta ora sa scoata din mal epava.
Marti, 30.07.2013, 13:10
La volanul unei masini de jumatate de milion de euro, patronul Stelei s-a simtit rege pe sosea. Nu va ganditi la Gigi Becali. In acte, patron este nepotul sau. Vasile Geambazi.
Luni, 22.07.2013, 19:18
Un nepot de-al lui Gigi Becali a fost implicat intr-un scandal noaptea trecuta, pe Autostrada A2. Barbatul conducea chiar masina latifundiarului din Pipera. Tanarul este audiat acum la sectia 13 de politie.
Luni, 22.07.2013, 13:09
S-a aflat ca unul dintre soferii autocarului din Muntenegru era politist. Agentul era angajat la politia capitalei din '91, iar in timpul liber lucra ca sofer la agentia de turism.
Marti, 25.06.2013, 13:20
Momente dramatice pentru o fetita de 10 luni, la bordul unui avion care plecase de la Bucuresti spre Pisa. Pilotul a cerut aterizarea de urgenta la Timisoara dupa ce fetei i s-a facut rau.
Sambata, 13.04.2013, 19:10
Zi cu ghinion pentru presedintele Romaniei. Traian Basescu a fost implicat intr-un accident, in zona podului Otopeni. Seful statului nu a pastrat distanta regulamentara in trafic
Sambata, 13.04.2013, 19:06
Zi cu ghinion pentru presedintele Romaniei. Traian Basescu a fost implicat intr-un accident, in zona podului Otopeni. Politia si Serviciul de Protectie si Paza s-au incurcat in explicatii.
Sambata, 13.04.2013, 16:24
Rectorul fondator al Universităţii de Vest din Arad, Aurel Ardelean, este implicat într-un scandal de plagiat de proporţii. Un atlas la care a contribuit împreună cu un profesor de la aceeaşi universitate are ilustraţii copiate direct de pe...
Marti, 26.03.2013, 08:43
Procurorii verifică implicarea cuscrului lui Traian Băsescu în acordarea creditelor păguboase de către BRD. Mai exact, acesta ar fi intervenit la persoane din conducerea instituţiei pentru a aproba împrumuturi mari, printre care şi cel al...
Luni, 25.03.2013, 11:20
Un accident extrem de grav s-a produs noaptea aceasta pe drumul naţional care leagă Piteşti de Sibiu (DN 7). Cinci tineri au murit, alţi trei sunt în stare gravă la spital. Cântăreţul de hip-hop Dragoş Nichifor (Grasu XXL) se afla într-un...
Duminica, 24.02.2013, 17:13
Directorul spitalului din Bistriţa Năsăud, implicat în mai multe scandaluri de malpraxis a demisionat. Celmai recent este cazul unei fetiţe de 4 ani care a ajuns la acest spital cu piciorul rupt şi amurit câteva zile mai târziu din cauza unui...
Joi, 31.01.2013, 13:26
Surpriza de proportii in cazul furtului de tablouri din Rotterdam, care a pus pe jar chiar si Interpolul. Asistent-managerul lui Catalin Botezatu este implicat in dosar. I-a dus pe hoti la un colectionar de arta. Cand a aflat ca are in fata doua piese...
Vineri, 25.01.2013, 13:19
La o zi de la scandalul declansat de atacul dur al lui Serban Huidu, blogul acestuia nu mai poate fi accesat! Realizatorul tv si-a suspendat, pur si simplu, site-ul. Asta dupa ce a rabufnit ca un vulcan la adresa celor care indrazneau sa-l critice....
Joi, 03.01.2013, 20:24
Serban Huidu a pornit si el un atac dur, pe blogul sau ii jigneste si chiar ii blesteama pe cei care-si permit sa-si spuna parerea despre accidentul in care a fost implicat. Contactat de reporterii Observator, fostul realizator TV a evitat sa explice...
Joi, 03.01.2013, 07:25
Caracatita mafiota care a dat cea mai mare lovitura bancara din ultimul deceniu a cuprins peste 80 la suta din sistemul bancar romanesc si a ajuns pina la Senat. Procurorii au aflat ca reteaua care a luat credite ilegale de 22 de milioane de euro a...
Vineri, 02.11.2012, 19:22
Fostul campion mondial de lupte greco-romane, Gheorghe Ignat, si fratele lui au ajuns aseara pe mainile medicilor suceveni. Masina in care erau cei doi s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. Impactul a fost atat de puternic incat arborele a...
Joi, 31.05.2012, 07:08
Vacanta cu final neplacut pentru cantaretul Catalin Crisan. Artistul a ajuns astazi la spital dupa ce a fost implicat intr-un accident rutier pe DN1. Sotia lui, aflata pe scaunul din dreapta nu a fost ranita.
Miercuri, 02.05.2012, 16:18
Dimineata cu ghinion pentru cantaretul Catalin Crisan. Artistul a ajuns la spital dupa ce a fost implicat intr-un accident rutier pe DN1, langa Baicoi. Sotia lui, aflata pe scaunul din dreapta nu a fost ranita.
Miercuri, 02.05.2012, 13:11
Cand tot satul fura, cu tot cu politisti, muti tot satul in inchisoare! Aproape 150 de oameni dintr-o localitate din Arges, intre care si 5 politisti sunt implicati intr-un dosar de furt de combustibil din conducte. Aproape in fiecare curte...
Joi, 19.04.2012, 20:15
Dya a venit la Neatza si a vorbit despre proiectele muzicale in care este implicata.
Fostul tenismen Ilie Nastase ar putea juca pe terenul DNA-ului. Federatia Romana de Fotbal a sesizat Atac prin invaluire la adresa lui Ilie Nastase. Federatia Romana de Tenis a sesizat DNA-ul cu privire la niste nereguli financiare in perioada in care...
Miercuri, 01.02.2012, 16:20
28 de oameni au fost raniti in Ungaria, langa Debreten, intr-un accident in care a fost implicat un TIR romanesc. Ziaristii spun ca franele autotrenului ar fi cedat, iar soferul a pierdut controlul volanului si a ajuns pe sensul opus, unde a lovit un...
Miercuri, 21.09.2011, 07:27
Mihai Stoica a intrant in direct la Un show pacatos si a explicat incidentul in care a fost implicat dupa meciul cu Medias.
Miercuri, 14.09.2011, 00:16