Toţi şi-au aşternut gândurile şi dorinţele şi au aşteptat apoi cuminţi să se îndeplinească. Şi, ca să-l impresioneze pe Moşul, au învăţat să şi gătească. La cantina unui liceu din Deva, şapte ateliere gastronomice i-au...
Vineri, 14.12.2018, 13:34
Acolo, studenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară s-au mobilizat şi au vândute produse hand-made. Cu banii adunaţi, vor să contribuie la achiziţionarea unei ambulanţe noi Smurd, dotată cu aparatură de ultimă...
Vineri, 14.12.2018, 13:31
Unităţile de învăţământ sunt supraaglomerate, aşa că 13 mii de elevi învaţă până seara târziu. Spaţiile disponibile sunt greu de găsit, aşa că, pe lângă şcoli, ar putea apărea anexele. Aşa-zisele "containere", în care copiii...
Vineri, 14.12.2018, 13:29
Lângă el, o româncă era în stare gravă. Femeia a fost transportată de urgenţă la spital cu elicopterul. Autoturismul, înmatriculat în România, se afla într-un lan de porumb de pe marginea unei autostrăzi, în apropiere de graniţa cu...
Vineri, 14.12.2018, 13:24
Maternitatea Giuleşti rămâne închisă deocamdată. Decizia a fost luată de autorităţile sanitare care anunţă că lucrările de igienizare după infectarea cu stafilococ auriu nu s-au încheiat. De ce amână autorităţile redeschiderea celei mai cunoscute maternităţi din ţară?
Joi, 13.12.2018, 14:03
Autorii spun că au început să filmeze la doar câteva secunde după momentul erupţiei, care i-a luat prin surprindere. După puţin timp, ei au oprit totuşi înregistrarea şi s-au refugiat în locuri mai sigure. "A fost cea mai nebună...
Joi, 13.12.2018, 13:55
Micile rozătoare au urcat pe mese şi au examinat, curioase, aparatura de vot. Apariţia lor nu a fost ca urmare a lipsei de igienă: şobolanii au fost aruncaţi, în semn de protest, din balconul publicului, spre băncile senatorilor de extremă...
Joi, 13.12.2018, 13:54
Nu e român care să nu vrea să pună pe masă cârnaţi, sarmale sau brânză făcută de ciobani. Între brânzeturi, telemeaua de Ibăneşti este vedeta, mai ales de când a fost certificată de Uniune Europeană. Produsul este fabricat în...
Joi, 13.12.2018, 13:28
În lipsa zăpezii, animalele nu mai hibernează. Dacă nu dorm, atunci trebuie să se hrănească. Şi îşi caută mâncarea acolo unde mai sunt şanse s-o găsească- în preajma oamenilor.
Joi, 13.12.2018, 13:20
Un bărbat a găsit pe stradă patru mii de lei. Nu i-a băgat în buzunar, i-a dus direct la poliţie. Agenţii au găsit rapid şi proprietarul, un bătrân. Binefăcătorul a vrut să rămână anonim.
Joi, 13.12.2018, 13:18
În imagini se vede cum oamenii muncesc să termine lucrarea, dar nu ţin cont de autoturismul parcat. Cu multă grijă muncitorii au pus pământ în jurul autoturismului, mai mult, au montat chiar şi borduri. Proprietarul maşinii trebuie acum să...
Joi, 13.12.2018, 13:17
Totul s-a întâmplat chiar lângă unitatea de învăţământ. Agresorii, în jur de 30 la număr, s-au şi fotografiat înainte de bătaie - pentru intimidare. Tot scandalul a pornit de la o fată.
Joi, 13.12.2018, 13:14
Decizia a fost luată de autorităţile sanitare care anunţă că lucrările de igienizare după infectarea cu stafilococ auriu nu s-au încheiat. Colega mea Sabrina Preda ne spune de ce amână autorităţile redeschiderea celei mai cunoscute...
Joi, 13.12.2018, 13:13
Acuzaţiile sunt scandaloase. Mai bine de jumătate dintre angajaţi sunt suspectaţi că au furat din mâncarea bătrânilor. Ar fi transformat camera de gardă în depozit unde puneau porţiile de mâncare pe care apoi le scoteau din azil. Imaginile...
Joi, 13.12.2018, 13:13
Aţi auzit bine. Din cauza unei defecţiuni tehnice, un rezervor plin cu ciocolată lichidă al unei fabrici din oraşul Werl s-a revărsat şi o tonă din desertul delicios a ajuns direct pe şosea. Pompierii au oprit circulaţia şi au reuşit să...
Miercuri, 12.12.2018, 13:52
La Polul Nord mai sunt doar două milioane de reni din cele cinci câte erau în urmă cu două decenii, potrivit unui raport al Uniunii americane de Geofizică. De vină sunt schimbările climatice care au provocat un mediu ostil pentru aceste...
Miercuri, 12.12.2018, 13:51
Şi asta s-a întâmplat zilele trecute într-o şcoală din Capitală. Profesori şi elevi din cinci ţări europene au venit la noi într-un schimb de experienţă în cadrul programului Erasmus Plus. Toate costurile sunt suportate din banii Comisiei...
Miercuri, 12.12.2018, 13:34
Frig este şi în tot oraşul Bacău! Afară, dar şi în case. O avarie la una dintre ţevile care alimentează cu căldură mai multe puncte termice a lăsat locuitorii să îngheţe în locuinţe toată noaptea. Afectaţi sunt şi elevii....
Miercuri, 12.12.2018, 13:21
Un incendiu i-a suprins pe toţi în case, iar fumul era atât de dens încât nimeni nu a mai putut ieşi din clădire. Disperaţi, au urcat toţi la ultimul etaj, unde încă se putea respira şi au rămas acolo până când au fost salvaţi de...
Miercuri, 12.12.2018, 13:19
Individul care a deschis focul în târgul de Crăciun din centrul oraşului a ucis trei oameni şi a rănit 13. În această dimineaţă au fost trase clopetele în biserici în memoria victimelor atacului. Urmăriţi imagini în exclusivitate de la...
Miercuri, 12.12.2018, 13:18
Este declaraţia autorităţilor, după ce furtuna puternică de zăpadă care a lovit acum două zile a paralizat atât traficul rutier, cât şi pe cel aerian. Statele Virginia şi Carolina de Nord rămân în stare de urgenţă. Cel puţin trei...
Marti, 11.12.2018, 13:52
Proiectul cheamă Consiliul Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă pentru primirea celor două ţări în spaţiul de liberă circulaţie. Documentul a fost adoptat de Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European, cu 36...
Marti, 11.12.2018, 13:35
Descoperim acolo obiecte rare, fiecare cu o poveste care vinde bine. Ceasuri de sute de ani, piese de mobilier, bijuterii din aur sau argint şi picturi. Şi, cel mai important: preţul este negociat până la ultimul leu.
Marti, 11.12.2018, 13:34
Prima navă militară românească de război stă şi rugineşte în portul Mangalia! Şi ar putea rămâne acolo mult şi bine pentru că momentan nu există fonduri să fie transformată într-un muzeu pentru constănţeni şi pentru turişti....
Luni, 10.12.2018, 13:30
Cererea vine din partea şefului Poliţiei Române care a solicitat în scris Prefectului înlocuirea chestorului şef Marius Voicu. Acelaşi document arată că fostul şef al Poliţiei Capitalei va fi pus la dispoziţie şi cercetat, cel mai...
Luni, 10.12.2018, 13:19
Într-un mesaj video trimis pe adresa redacţiei nostre, femeia cere ajutor. Se teme că bărbatul care a călcat-o în picioare apoi s-a lăudat pe Facebook cu fapta lui va încerca să o omoare. Deşi îi este interzis prin ordin judecătoresc să se...
Luni, 10.12.2018, 13:17
Sicriul cu trupul neînsufleţit al celui de-al 41-lea preşedinte fost adus de la Houston cu trenul şi mii de oameni i-au adus un ultim omagiu pe traseu. Pe timpul zilei, la Biserica din Houston a avut loc şi o slujbă la care au asistat 1.200 de...
Vineri, 07.12.2018, 13:44
Tarifele de călătorie pentru trenuri, tramvaie şi autobuze vor fi eliminate din vara anului viitor. Iar turiştii vor beneficia şi ei de gratuitate. Măsura este menită să-i încurajeze pe oameni să renunţe la maşinile personale, în...
Vineri, 07.12.2018, 13:43
Toţi angajaţii au fost evacuaţi din redacţia din Time Warner Center după o ameninţare cu bombă. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă mai multe echipaje ale poliţiei şi pompierilor, dar şi o echipă de genişti. După cercetări în...
Vineri, 07.12.2018, 13:42
Din păcate îi pun în încurcătură însă şi pe şoferii aflaţi în trafic. Există mai multe explicaţii pentru fenomen, spun cei de la Radet: se întâmplă acest lucru atunci când în zonă s-a produs o avarie şi cum apa are 100 de grade...
Vineri, 07.12.2018, 13:39
Mii de credincioşi au venit la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală, pentru a se ruga la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia. Pelerinii au avut ocazia să se roage şi la mormintele ultimului cuplu monarhic al României: Regele Mihai şi Regina Ana
Vineri, 07.12.2018, 13:36
Flăcările au izbucnit din senin, de dimineaţă, şi au înghiţit acoperişul atelierelor din cadrul unităţii de învăţământ. În imaginile surprinse de martori se observă cum pompierii, sosiţi cu mai multe autospeciale, luptă cu focul....
Vineri, 07.12.2018, 13:18
Alegerea a venit ca o reacţie la ceea ce specialiştii au numit "asediul" tehnologiei digitale şi al reţelelor de socializare asupra vieţii de zi cu zi. Tot ei susţin că această culoare aduce autenticitate şi îndeamnă la o comunicare plină...
Joi, 06.12.2018, 14:05
În case, va intra pe horn dar pentru cei care locuiesc la bloc. trebuie să se antreneze puţin. Şi asta face. Ca un alpinist, Moşul din Mureş a verificat cât de greu sau uşor poate intra pe geam, în casele celor mici. Deşi a fost doar o...
Joi, 06.12.2018, 13:51
Deşi de cele mai multe ori potcovitul cailor se face incorect, la noi sunt puţini proprietarii care aleg să îşi ducă animalele la un specialist. Iar specialiştii sunt oricum puţini. Este motivul pentru care la Cluj s-a înfiinţat prima...
Joi, 06.12.2018, 13:40
O ursoaică cu doi pui a fost filmată azinoapte în cartierul Cezar Petrescu din Buşteni. Animalul flămând căuta mâncare în tomberoanele aflate la doar câţiva metri de un bloc de locuinţe. Martorii spun că ursoaica era rănită la o labă....
Joi, 06.12.2018, 13:29
Sute de oameni s-au strâns alături de familia regală pentru a-l pomeni pe regele Mihai I. La parastasul de un an de la trecerea în nefiinţă a Majestăţii Sale a participat şi nepotul regelui, Nicolae, alături de soţia sa.
Joi, 06.12.2018, 13:24
Este acuzat că a încercat să îşi ucidă fosta iubită. Totul s-a întâmplat într-un restaurant din Florida. Un martor a văzut practic momentul în care Mircea Morariu îi punea medicamente în băutură, femeii. Victima a ajuns în scurt timp...
Joi, 06.12.2018, 13:22
Şi-a plănuit evadarea timp 7 ani, dar a fost prinsă după doar 8 zile! Este aventura unei prinţese din Emirate, care a încercat să fugă din ţara condusă de tatălui ei. Tânăra a fost adusă acasă cu forţa. Iar de atunci nimeni nu a mai...
Miercuri, 05.12.2018, 14:00
Sunt tensiuni tot mai mari pe scena politică britanică! Aprobarea acordului pentru Brexit în Parlamentul de la Londra e pusă sub semnul întrebrii, după ce cabinetul Theresei May a primit, ieri, două lovituri majore. Guvernul a fost găsit...
Miercuri, 05.12.2018, 13:58
Un Centru de Afaceri modern, care să îi ajute mai ales pe tinerii antreprenori aflaţi la început de drum! Asta promiteau edilii din Braşov în urmă cu 4 ani. Aveau la dispoziţie fonduri europene şi firme de construcţii dornice să pună mâna...
Miercuri, 05.12.2018, 13:56
Pericol pe DN1B, la ieşirea din localitatea prahoveană Albeşti! O cisternă a început să piardă motorină, după ce a derapat şi s-a lovit de marginea drumului. Conform poliţiştilor, accidentul s-a produs din cauza poleiului. Partea bună e...
Miercuri, 05.12.2018, 13:49
Chiar dacă boala nu poate fi vindecată, viaţa micilor pacienţi se poate îmbunătăţi. Doar că - în România - nu se fac intervenţii chirurgicale şi nu stăm strălucit nici la capitolul kinetoterapie. Sunt două dintre motivele pentru care...
Marti, 04.12.2018, 13:59
Anunţul ar urma să fie făcut astăzi, însă - până atunci - atmosfera rămâne tensionată. În plus, preşedintele Emmanuel Macron şi-a anulat chiar vizita în Serbia, din cauza crizei declanşate de protestele violente din întreaga ţară.
Marti, 04.12.2018, 13:56
Sunt însoţitori ai persoanelor cu handicap, care nu şi-au mai primit salariile de patru luni. În ţară, sunt zeci de comune în care nu au ajuns banii alocaţi de Guvern. Aşa că oamenii au ajuns să-şi cumpere mâncare şi medicamente pe datorie.
Marti, 04.12.2018, 13:32
Specialiştii au detonat mai multe poduri de gheaţă formate pe râul Rebra. Sloiurile de gheaţă se întindeau pe aproape un kilometru, iar dacă nu ar fi existat intervenţia pirotehniştilor, apa ar fi intrat în locuinţele din zonă şi ar fi...
Marti, 04.12.2018, 13:30
S-a semnat contractul pentru construirea a trei tronsoane ale drumului expres Craiova-Piteşti. Acestea ar urma să mai reducă din blocajele care, de obicei, se formau pe această porţiune.
Marti, 04.12.2018, 13:29
O vor putea face la Capitoliul din Washington, acolo unde va fi depus trupul neînsufleţit al lui George Bush Senior. Însă actuali şi foşti demnitari din toată lumea îi aduc, deja omagii.
Luni, 03.12.2018, 13:53
Copiii au fost, însă, cei mai încântaţi. Pentru că aseară s-a deschis şi patinoarul. În plus, au putut să guste toate dulciurile expuse pe tarabe.
Luni, 03.12.2018, 13:32
O vulpe a fost filmată în timp ce se plimba uşor dezorientată prin zonă. Animalul a cutreierat nestingherit faleza îngheţată, spre surprinderea localnicilor. Specialiştii spun că, cel mai probabil, foamea a fost cea care a scos-o din mediul...
Luni, 03.12.2018, 13:30