În cel de-al 15-lea episod din serialul Lia - Soția soțului meu | Sezonul 1, de pe 2 martie 2023, Alice îi face avansuri lui Petru. ”Eu mă duc să fac duș. Este o invitație”, a spus aceasta lui Petru. Iată cum a reacționat Petru când s-a...
Alexandra Borislavschi şi-a încheiat mandatul de patru ani de director executiv guvernanţă corporativă şi M&A (fuziuni şi achiziţii - n.r.) în cadrul furnizorului şi distribuitorului de energie Electrica, a anunţat, luni, compania.
Luni, 05.08.2019, 17:14
Tragedie în judeţul Timiş! Patru oameni au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren de marfă care transporta şi o substanţă inflamabilă. Totul s-a întâmplat la o trecere semnalizată. Nu este exclus ca şoferul fie...
Marti, 09.10.2018, 13:37
Focul a izbucnit la una dintre locuinţe, apoi s-au extins, cu repeziciune, la imobilele din apropiere. Pompierii au ajuns în grabă şi au intervenit cu cinci autospeciale. În mai puţin de o oră, au reuşit să stingă vâlvătaia. Din fericire,...
Luni, 08.01.2018, 07:11
Tinerii stăteau în maşina parcată pe o stradă, când un autoturism scăpat de sub control a intrat în ei cu toată puterea. Speriat, şoferul a fugit de la faţa locului, iar poliţiştii îl caută şi acum!
Luni, 20.11.2017, 07:30
Deși nimeni nu se aștepta, Daniela Crudu s-a tatuat pe ascuns cu cifra ”4”.
Marti, 14.02.2017, 00:35
Concurenții au avut de pregătit un preparat care să le amintească de copilărie, dar căruia să îi dea un aer nou, să-l reinventeze
Marti, 16.12.2014, 12:13
Cele mai noi ştiri ale zilei vă sunt aduse, în fiecare seară, de una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare din România! Frumoasa Andreea Berecleanu împlineşte, astăzi, patru ani de Observator 19:00
Sambata, 23.08.2014, 12:00
Patru fraţi, cel mai mic de nici măcar un an, au fost găsiţi, azi noapte, abandonaţi şi bătuţi, în apropierea Catedralei Mitropolitane. Copiii ar fi fost lăsaţi în stradă ore în şir, în frig, chiar de mama lor.
Luni, 18.08.2014, 13:11
O fetiţă de patru ani din America şi-a descoperit talentul de detectiv, într-o situaţie extrem de periculoasă. În urma unui jaf, bona a anunţat poliţia, iar declaraţiile celei mici au dus la un deznodământ surprinzător: chiar bona a fost...
Miercuri, 25.06.2014, 13:41
Juniorii din echipa lui Horia sunt extrem de emoționați și nerăbdători să intre în bucătărie
Luni, 19.05.2014, 21:00
Rândurile încep să se strângă iar locurile în concurs să se împuțineze. Emoțiile sunt însă la fel de mari pentru patru dintre pretendenții la postul de bucătăraș Junior
Luni, 05.05.2014, 20:53
Concurentul în vârstă de 9 ani și jumătate are parte de aniversări speciale
Luni, 14.04.2014, 20:30
Judecătorii ICCJ au dat sentința definitivă în dosarul Zambaccian, în care Adrian și Dana Năstase sunt acuzați de fapte de corupţie.
Luni, 06.01.2014, 16:19
Pentru jumătate din cei opt concurenţi, sezonul celor mai frumoase transformări s-a încheiat. Însă pentru restul, greul abia acum începe!
Miercuri, 04.12.2013, 23:11
Proba s-a incheiat. Urmeaza jurizarea. Chefii gusta preparatul, emotiile sunt mari. Farfuria lui Paul este foarte apropiata de cea prezentata de Tudor, desi a gresit neavand deloc sos pe farfurie.
Luni, 21.10.2013, 21:41
Se anunta o toamna la fel de plina la Euforia TV. Pe langa serialele de succes care au innebunit toata lumea si pe care le gasiti la Euforia, va puteti amuza romaneste, alaturi de cea mai activa si interesanta familie din Romania: familia...
Miercuri, 09.10.2013, 16:57
Patru barbati dornici de adrenalina au fost protagonistii unui spectacol inedit pe o sosea din China. Acestia s-au inghesuit pe o motocicleta.
Sambata, 08.09.2012, 14:12
Irinel Columbeanu nu a reusit sa elimite toate blondele din concurs si au pierdut toti banii.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a noua intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a opta intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a saptea intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a sasea intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a cincia intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a patra intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a treia intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la a doua intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-a Irinel Columbeanu la prima intrebare din runda a doua.
Vezi aici cate blonde a eliminat Irinel Columbeanu din al patrulea rand.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a noua intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a opta intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a saptea intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a sasea intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a cincea intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a patra intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a treia intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Mora la a doua intrebare din runda a doua.
Vezi cum s-au Simona Gherghe si Mihai Morar la prima intrebare din runda a doua.
Vezi aici cum s-au descurcat Simona Gherghe si Mihai Morar in fata blondei supreme.
Vezi aici cate blonde au eliminat Simona Gherghe si Mihai Morar din al saptelea rand.
Vezi aici cate blonde au eliminat Simona Gherghe si Mihai Morar din al saselea rand.
Vezi aici cate blonde au eliminat Simona Gherghe si Mihai Morar din al cincilea rand.
Vezi aici cate blonde au eliminat Simona Gherghe si Mihai Morar din al patrulea rand.
Parcursul celor patru 'vecine' finaliste, de la semifinale pana in prezent.
Problema taberelor ilegale de romi s-a reaprins in Italia, in urma unei tragedii soldate cu moartea a patru copii din Romania. Cei mici, cu varstele cuprinse intre 4 si 11 ani, au pierit intr-un violent incendiu, ce le-a mistuit baraca. Incidentul a...
Luni, 07.02.2011, 19:47
Bendeac recunoaste ca a iesit cu patru blonde care au fost concurente in emisiunea 'Te pui cu blondele' din sezonul trecut.
Din cauza vizibilitatii reduse, pe Aeroportul din Sibiu, de dimineata, au fost anulate patru curse. Alte cinci zboruri sunt programate azi, dar deocamdata nu se stie ce se va intampla cu ele.
Miercuri, 19.01.2011, 13:21
Mircea Badea viziteaza profesoarele energetic la patru dimineata
Miercuri, 03.03.2010, 11:02
Paramanount Pictures a anuntat ca va lansa in iunie 2010 mult asteptatul film The Last Airbender, insipart din seria de desene animate cu acelasi nume
Sambata, 27.02.2010, 00:00
Anchetatorii au reusit sa intre in casa marocancei care s-a aruncat saptamana trecuta de la etajul patru impreuna cu pruncul ei. Au gasit in casa bancnote distruse in valoare de 5000 de euro, un laptop distrus si toata casa intoarsa pe dos.
Luni, 22.02.2010, 13:48