Câteva minute dintr-o zi a anului 1924 ar fi putut schimba întreaga istorie a României. Copilul care avea să devină Regele Mihai I stârnea o agitație cum nu se mai văzuse până atunci, în reședința de la Șosea a Familiei Regale.
Vineri, 25.10.2019, 10:02Regina-mamă Elena va fi înmormântată astăzi la Curtea de Argeș. Acum, toți regii și toate reginele României sunt împreună
Sambata, 19.10.2019, 12:14Regina-mamă Elena a ajuns acasă, în România, după 71 de ani. Sicriul cu osemnitele ei a fost adus de la Geneva cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române ce a aterizat la Aeroportul Internaţional Otopeni.
Vineri, 18.10.2019, 11:48Sicriul cu rămăşiţele Reginei-mamă Elena a ajuns vineri, la ora 11.00, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Bucureşti, unde are loc o ceremonie la care participă Majestatea Sa Margareta şi membri ai Familiei Regale, reprezentanţi ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericii Greco-Catolice, Bisericii Ortodoxe Române şi ai altor culte, diplomaţi, reprezentanţi ai instituţiilor Statului şi ai Armatei României.
Vineri, 18.10.2019, 11:40România închide un cerc dureros al istoriei. Osemintele Reginei-Mamă Elena vor fi aduse în ţară, din Elveţia, urmând a fi reînhumate sâmbătă la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş, alături de fiul său, Regele Mihai. Casa Regală împlineşte în acest fel dorinţa acestuia de a-şi dormi somnul de veci alături de mama sa.
Joi, 17.10.2019, 21:57România închide un cerc dureros al istoriei. Osemintele Reginei-Mamă Elena vor fi aduse în ţară, din Elveţia, urmând a fi reînhumate sâmbătă la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş, alături de fiul său, Regele...
Joi, 17.10.2019, 19:35Majestatea Sa Margareta a transmis un mesaj cu ocazia repatrierii Reginei-mamă Elena, prin care a îndemnat la continuarea legământului ei - construirea unei Românii care cultivă respectul pentru cel de aproape, încrederea în oameni, o societate care îşi foloseşte energia pentru binele comun, nu pentru binele personal, o ţară în care tinerii români să dorească să trăiască.
Joi, 17.10.2019, 15:07Ceremonie impresionantă în numele Reginei-Mamă Elena, în faţa domeniului Regal de la Săvârşin. Autorităţile din Arad au decis ca strada din faţa palatului să poarte numele soţiei Principelui Carol I al României. Strada este cea pe care...
Luni, 14.10.2019, 19:38Intrarea în familia regală a României prin căsătoria cu principele moştenitor Carol nu a fost aducătoare de noroc pentru Principesa Elena a Greciei. Deși și-a făcut datoria față de România, Regina Mamă, o femeie de o discreţie aparte, este astăzi unul dintre cele mai puţin cunoscute personaje din istoria familiei regale. Țara ei adoptivă a fost pentru ea un lung șir al dezamăgirilor nesfârșite, care au fost vindecate de o singură mare împlinire: fiul ei, pe nume Mihai.
Miercuri, 09.10.2019, 08:12Decizie istorică! Casa Regală a României a anunţat că va repatria osemintele Reginei Mamă, Elena, care va odihni alături de fiul ei, Regele Mihai Întâi. De altfel, aceasta a fost ultima dorinţă a regelui. Majestatea Sa, Custodele Coroanei,...
Marti, 03.09.2019, 19:28Osemintele reginei-mamă Elena a României vor fi repatriate pe 18 octombrie, iar o ceremonie de reînhumare va avea loc ziua următoare, a anunţat Casa Regală marţi.
Marti, 03.09.2019, 13:49Rămăşiţele pământeşti ale reginei Elena vor fi aduse la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, a decis Custodele Coroanei Române, Margareta, potrivit unei informaţii publicate pe site-ul www.romaniaregala.ro.
Marti, 03.09.2019, 10:48Regele Mihai I se năștea pe 25 octombrie 1921 în ”Foișor”, o cabană de vânătoare înălțată pe domeniul de la Sinaia, un con de brad mai sus de Peleș și Pelișor, ridicată pe vremea lui Carol I și a Elisabetei. Clădire impresionantă, cu 42 de încăperi, avea să ardă în totalitate, urmând a renaște în vremea lui Carol al II-lea. Ceaușescu l-a prelungit cu 2/3 din lungime înspre munte, castelul rămânând, și astăzi, în administrarea Statului
Joi, 07.12.2017, 07:44O şcoală din Bucureşti va purta numele reginei Elena. A fost o dorinţă a dascălilor, dar şi a elevilor. Schimbarea numelui şcolii s-a făcut sub atenta supraveghere a principesei Moştenitoare Margareta, dar şi a principelui Radu.
Vineri, 06.05.2016, 07:50Castelul Regal de la Săvârşin şi-a deschis porţile după opt ani în care cei mai pricepuţi meşteri au lucrat la restaurarea lui. Reşedinţa de iarnă a casei regale a fost refăcută cu ajutorul jurnalului şi pozelor Reginei Elena.
Miercuri, 28.10.2015, 07:22