Antena Căutare

Articole despre scoli

Miere gratuită în şcoli şi grădiniţe

Miere gratuită în şcoli şi grădiniţe

Copiii preşcolari şi cei din învăţământul primar ar putea primi miere gratuit la şcoală. Un proiect de lege trimis deja în Parlament ar putea intra în vigoare chiar din toamna acestui an.

Duminica, 22.10.2017, 19:22
1.400 de lei, salariul unui profesor care nu stăpânește materia pe care o predă. România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi

1.400 de lei, salariul unui profesor care nu stăpânește materia pe care o predă. România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi

România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de necalificat în sistemul educaţional, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care precizează că în acest an şcolar 4.500 de cadre didactice necalificate au ajuns la catedră, ]n condi'iile ]n care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din ţară din cauza salariilor mult prea mici.

Joi, 19.10.2017, 17:37
Una din zece școli din București funcționează cu aviz ISU

Una din zece școli din București funcționează cu aviz ISU

Doar o şcoală din 10 funcţionează în mod legal în Bucureşti, cu aviz de funcţionare din partea pompierilor. În restul, în teorie, oricând poate izbucni un incendiu cu efecte devastatoare. În multe unităţi de învăţământ se ajunge...

Marti, 10.10.2017, 19:52
Ce spun milioanele de elevi din toată lumea?! Cursurile școlare ar trebui să înceapă după 8:30

Ce spun milioanele de elevi din toată lumea?! Cursurile școlare ar trebui să înceapă după 8:30

Adolescenții care încep cursurile la școală înainte de 08.30 sunt mai expuși riscului de a dezvolta probleme mentale din cauza unei calități scăzute a somnului, se arată într-un nou studiu realizat de cercetători.

Luni, 09.10.2017, 12:55
Mai multe şcoli din Neamţ se întrec în competiția "Ana are mere pentru zimbri"

Mai multe şcoli din Neamţ se întrec în competiția "Ana are mere pentru zimbri"

"Ana are mere pentru zimbri." E numele unei competiţii inedite între mai multe şcoli din Neamţ.

Sambata, 07.10.2017, 12:39
Mai multe şcoli din Neamţ se întrec în competiția "Ana are mere pentru zimbri"

Mai multe şcoli din Neamţ se întrec în competiția "Ana are mere pentru zimbri"

"Ana are mere pentru zimbri." E numele unei competiţii inedite între mai multe şcoli din Neamţ.Elevii se întrec în. generozitatea faţă de simpaticele animale, din Parcul Naţional Vânători.

Sambata, 07.10.2017, 09:10
Situaţie fără precedent în Capitală

Situaţie fără precedent în Capitală

Primăriile ameninţă să închidă şcolile care pun în pericol siguranţa elevilor. Şi nu pentru o zi-două. Aţi auzit bine. Iar explicaţia e clară. Până pe 1 octombrie, primăriile trebuia să obţină avize de la pompieri pentru şcoli, ca...

Marti, 03.10.2017, 13:42
Mii de şcoli, spitale şi instituţii din ţară riscă să fie închise de pompieri

Mii de şcoli, spitale şi instituţii din ţară riscă să fie închise de pompieri

Mii de şcoli, spitale şi instituţii din ţară ar putea fi închise de pompieri, începând de astăzi. Motivul: nu au autorizaţie de securitate de incendiu, iar termenul pentru obţinerea documentului a expirat.

Luni, 02.10.2017, 19:35
Codul portocaliu, bucuria elevilor! Școlile au rămas închise în județul Prahova

Codul portocaliu, bucuria elevilor! Școlile au rămas închise în județul Prahova

Deşi n-a mai plouat azi, toate şcolile din judeţul Prahova au rămas închise de dimineaţă. Abia după prânz, orele s-au ţinut ca într-o zi obişnuită. Decizia i-a nedumerit pe părinţi. Iar pe unii i-au deranjat chiar. Au fost nevoiţi...

Joi, 21.09.2017, 16:18
Toate școlile din județul Dâmbovița au fost închise

Toate școlile din județul Dâmbovița au fost închise

România, sub ameninţarea furtunilor! Meteorologii au emis coduri galbene şi portocalii de averse şi vânt puternic pentru mai multe zone din ţară. Se iau măsuri speciale, şcolile se închid iar oamenii sunt sfătuiţi să nu...

Miercuri, 20.09.2017, 14:01
Toate școlile din județul Dâmbovița au fost închise

Toate școlile din județul Dâmbovița au fost închise

România, sub ameninţarea furtunilor! Meteorologii au emis coduri galbene şi portocalii de averse şi vânt puternic pentru mai multe zone din ţară. Se iau măsuri speciale, şcolile se închid iar oamenii sunt sfătuiţi să nu iasă din case.

Miercuri, 20.09.2017, 13:52
Școli închise în Dâmbovița din cauza avertizărilor meteo

Școli închise în Dâmbovița din cauza avertizărilor meteo

Autoritățile din Dâmbovița au luat hotărârea de a închide toate școlile din cauza avertizărilor făcute de meteorologi.

Miercuri, 20.09.2017, 13:47
Gabriela Firea cere încetarea cursurilor din școli la ora 17

Gabriela Firea cere încetarea cursurilor din școli la ora 17

Gabriela Firea cere încetarea cursurilor din școli la ora 17. Tot sudul tarii este sub avertizare de ploi torenţiale, descărcări electrice şi chiar grindină.

Miercuri, 20.09.2017, 09:28
Veste excelentă pentru elevi! Ce oferă statul și cine va beneficia de program. Toată lumea va fi mulțumită!

Veste excelentă pentru elevi! Ce oferă statul și cine va beneficia de program. Toată lumea va fi mulțumită!

Executivul a adoptat joi, printr-o hotărâre, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru școli al României, în perioada 2017 — 2023, în condițiile în care acest program a fost aprobat, printr-o ordonanță, în 18 august.

Joi, 07.09.2017, 18:58
Ghiozdane pentru copii şi rechizite şcolare de la stat! De când intră în vigoare legea şi ce condiţii trebuie să îndeplinească elevii

Ghiozdane pentru copii şi rechizite şcolare de la stat! De când intră în vigoare legea şi ce condiţii trebuie să îndeplinească elevii

Ghiozdane pentru copii şi rechizite pentru preşcolarii din familiile cu venituri mici, dotarea a 60 de licee cu profil matematică-informatică cu câte un laborator performant de pregătire, dar şi alegerea unui judeţ în care toate unităţile de învăţământ vor fi dotate cu echipamente IT de înaltă performanţă sunt câteva dintre proiectele Ministerului Educaţiei pentru următorii doi ani.

Marti, 22.08.2017, 18:35
Anunţul de ULTIMĂ ORĂ făcut de ministrul Educaţiei! "Nu duceţi copiii în aceste şcoli"

Anunţul de ULTIMĂ ORĂ făcut de ministrul Educaţiei! "Nu duceţi copiii în aceste şcoli"

Ministrul Educației a fost întrebat în conferința de presă organizată la Minister, dacă toți cei care încep școala și grădinița, anul acesta, pe 11 septembrie, vor fi în siguranță și ce le transmite părinților care trebuie să își ducă copiii în astfel de școli.

Marti, 22.08.2017, 16:47
Zece la sută din școli nu au avize de securitate la incendiu

Zece la sută din școli nu au avize de securitate la incendiu

Situaţie alarmantă în România. Zece la sută din şcoli nu au aviz de securitate în caz de incendiu si nu ar trebui sa primeasca elevii in 11 septembrie. Problema sigurantei elevilor pare sa fie neglijata, desi in ultimul an si jumatate, s-au...

Marti, 22.08.2017, 09:43
Alarmă! Cu o lună înainte de începerea școlii au apărut PROBLEME URIAȘE. Se amână începutul școlii?

Alarmă! Cu o lună înainte de începerea școlii au apărut PROBLEME URIAȘE. Se amână începutul școlii?

Pentru prima dată după ce tavanul şcolii 141 s-a prăbuşit, reporterii Observator au reuşit să filmeze cu o cameră ascunsă condiţiile în care învăţau copiii. Au găsit. o ruină.

Vineri, 18.08.2017, 09:17
Sistemul de educaţie se prăbuşeşte la propriu. 40% din şcolile Capitalei NU sunt pregătite să primească elevi

Vineri, 18.08.2017, 07:44
Cu două săptămâni înainte să sune clopoţelul, 40% dintre şcolile Capitalei nu sunt pregătite să primească elevi!

Cu două săptămâni înainte să sune clopoţelul, 40% dintre şcolile Capitalei nu sunt pregătite să primească elevi!

Sistemul de educaţie se prăbuşeşte la propriu. Cu două săptămâni înainte să sune clopoţelul, 40% din şcolile Capitalei nu sunt pregătite să primească elevi. Pentru prima dată după ce tavanul şcolii 141 s-a prăbuşit, reporterii...

Joi, 17.08.2017, 19:36
Ministrul Educaţiei vrea să doteze toate şcolile din România cu camere video

Ministrul Educaţiei vrea să doteze toate şcolile din România cu camere video

Elevii români vor fi supravegheaţi mai mult la şcoală. Ministrul Educaţiei vrea să doteze toate şcolile din România cu camere video în cel mai scurt timp.

Joi, 10.08.2017, 19:35
Schimbări majore în Educație: Se va introduce catalogul virtual! Părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real

Schimbări majore în Educație: Se va introduce catalogul virtual! Părinţii vor primi notele şi absenţele în timp real

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, are planuri mari cu privire la modernizarea sistemului școlar, susținând că Ministerul pe care îl conduce urmează să depună spre finanțare, la Comisia Europeană, mai multe proiecte.

Marti, 01.08.2017, 14:15
Evaluarea Națională s-a încheiat! Emoții mari pentru elevii din școlile gimnaziale de la sate

Evaluarea Națională s-a încheiat! Emoții mari pentru elevii din școlile gimnaziale de la sate

Elevii de clasa a opta au scăpat de ultimul examen la Evaluarea Naţională, cel la matematică! Au avut emoţii mari înainte de proba de foc. La Şcoala Gimnazială din Secuieni, Bacău, copiii s-au prezentat la clasă din timp, să fie siguri că...

Miercuri, 21.06.2017, 16:43
Școlile din România fac cu greu faţă elevilor cu personalitate puternică şi mereu pregătiți cu argumente

Școlile din România fac cu greu faţă elevilor cu personalitate puternică şi mereu pregătiți cu argumente

O nouă generaţie de elevi provoacă sistemul de învăţământ la schimbare. Însă, şcolile din România fac cu greu faţă elevului din ziua de astăzi. Are personalitate puternică şi e mereu pregătit cu argumente.

Joi, 08.06.2017, 19:43
Primul ajutor, predat obligatoriu, în şcoli. Câteva manevre simple pot salva o viaţă

Primul ajutor, predat obligatoriu, în şcoli. Câteva manevre simple pot salva o viaţă

Primul ajutor, acordat pe loc, poate face diferenţa între viaţă şi moarte! Sunt câteva manevre simple, pe care toţi ar trebui să le ştim, indiferent de vârstă. Din păcate, în România, mor anual peste 70 de mii de persoane, pentru că nu sunt resuscitate la timp.

Duminica, 28.05.2017, 20:13
Primul ajutor ar putea fi predat, obligatoriu, în şcoli

Primul ajutor ar putea fi predat, obligatoriu, în şcoli

Primul ajutor, acordat pe loc, poate face diferenţa între viaţă şi moarte! Sunt câteva manevre simple, pe care toţi ar trebui să le ştim, indiferent de vârstă. Din păcate, în România, mor anual peste 70 de mii de persoane, pentru că nu...

Duminica, 28.05.2017, 19:40
Elevii își pot lua "Adio!" de la masa caldă, în școli. Aleșii au respins proiectul fostului Guvern

Elevii își pot lua "Adio!" de la masa caldă, în școli. Aleșii au respins proiectul fostului Guvern

Elevii nu vor primi o masă caldă la şcoală, aşa cum îşi doresc părinţii din România de câţiva ani buni. Cel puţin asta este decizia care s-a luat în Camera Deputaţilor pentru proiectul care prevedea ca fiecare şcoala să le puna la dispoziţie elevilor o porţie de mâncare caldă, în valoare de zece lei.

Marti, 23.05.2017, 20:18
Elevii nu vor primi o masă caldă în școli. Aleșii din Comisia de Învățământ au respins proiectul fostului Guvern

Elevii nu vor primi o masă caldă în școli. Aleșii din Comisia de Învățământ au respins proiectul fostului Guvern

Elevii nu vor primi o masă caldă la şcoală, aşa cum îşi doresc părinţii din România de câţiva ani buni. Cel puţin asta este decizia care s-a luat în Camera Deputaţilor pentru proiectul care prevedea ca fiecare şcoala să le puna la...

Marti, 23.05.2017, 19:47
Spor ilegal încasat de aproximat 300 de directori de şcoli. Primesc bani pentru că sunt nevoiţi să vorbească la telefonul mobil

Spor ilegal încasat de aproximat 300 de directori de şcoli. Primesc bani pentru că sunt nevoiţi să vorbească la telefonul mobil

300 de directori de şcoli din Gorj câştigă venituri suplimentare! Nu, nu stau peste program şi nici nu au sarcini în plus. Primesc un spor de 15 % pentru că lucrează în faţa computerului şi pentru că sunt nevoiţi să vorbească la...

Joi, 11.05.2017, 16:30
Românii plecaţi în străinătate vor ca fiii lor să înveţe în şcolile din țară

Românii plecaţi în străinătate vor ca fiii lor să înveţe în şcolile din țară

Cu toată nebunia din sistemul nostru de învăţământ, românii plecaţi în străinătate se întorc acasă, pentru că vor ca fiii lor să înveţe în şcolile de aici! Mai au un motiv pentru care revin în ţară: odată reveniţi acasă,...

Joi, 04.05.2017, 16:27
Încă un elev de 13 ani, victimă a jocului 'Balena albastră': ”A intrat din curiozitate și n-a mai reușit să scape. Își schimbase foarte mult comportamentul, era îngrozit!”

Încă un elev de 13 ani, victimă a jocului 'Balena albastră': ”A intrat din curiozitate și n-a mai reușit să scape. Își schimbase foarte mult comportamentul, era îngrozit!”

Un elev în vârstă de 13 ani de la o școală din orașul Darabani a devenit victimă a jocului 'Balena albastră', a declarat, marți, într-o conferință de presă, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Gabriel Hârtie.

Miercuri, 05.04.2017, 08:25
Măsură fără precedent! Ce se întâmplă CHIAR ACUM în școli din cauza jocului „Balena Albastră”

Măsură fără precedent! Ce se întâmplă CHIAR ACUM în școli din cauza jocului „Balena Albastră”

Primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea și Ministrul de interne merg în unitățile de învățământ din București pentru a le explica elevilor pericolele care-i pândesc în mediul online

Luni, 03.04.2017, 08:31
Jocul care-i provoacă pe copii să se automutileze, şi chiar să-şi ia viaţa, creează panică în şcoli

Jocul care-i provoacă pe copii să se automutileze, şi chiar să-şi ia viaţa, creează panică în şcoli

În zonele în care dascălii s-au confruntat cu mai multe cazuri, încep verificările. Toţi copiii vor fi atent monitorizaţi de profesori. Iar autorităţile organizează campanii la nivel naţional, şi şedinţe de urgenţă la nivel local. Un...

Sambata, 01.04.2017, 19:23
Noi victime în jocul morții, alertă în școli. Șapte elevi de la o școală din Braniștea, Galați, s-au automutilat!

Noi victime în jocul morții, alertă în școli. Șapte elevi de la o școală din Braniștea, Galați, s-au automutilat!

E alertă în şcolile din România! În lipsa unor direcţii clare în oprirea fenomenului jocurilor online periculoase, dascălii îi verifică pe copii dacă au semne de automutilare. Într-o comună din Galaţi, şapte elevi au fost găsiţi cu...

Vineri, 31.03.2017, 19:33

Vineri, 31.03.2017, 19:11
Campania de informare împotriva jocului "Balena Albastră" se mută de pe internet şi în şcoli

Campania de informare împotriva jocului "Balena Albastră" se mută de pe internet şi în şcoli

Primul caz oficial de "Balena Albastră" înseamnă, aşadar, şi primele măsuri concrete. Campania de informare se mută de pe internet şi în şcoli.

Marti, 28.03.2017, 19:12
"Bate" vântul la clasele pregătitoare din şcoli dar şi la grădiniţele din Constanţa

"Bate" vântul la clasele pregătitoare din şcoli dar şi la grădiniţele din Constanţa

Infecţiile respiratorii de sezon sunt cele care îi ţin pe micuţi departe de cursuri. Iar numărul îmbolnăvirilor este din ce în ce mai mare. Din fericire, însă, nu a fost înregistrat, până acum, niciun caz de gripă.

Miercuri, 15.03.2017, 08:44
Elev la sat sau la oraș, aceleași reguli! Vestea venită de la Ministerul Educației: Ce se întâmplă cu manualele începând cu anul școlar viitor

Elev la sat sau la oraș, aceleași reguli! Vestea venită de la Ministerul Educației: Ce se întâmplă cu manualele începând cu anul școlar viitor

Elevii vor avea, de anul viitor şi stick-uri, pe lângă manualele clasice. Ministerul Educaţiei vrea să digitalizeze sistemul de învăţământ, chiar dacă în mai bine de jumătate din şcolile de la sate, nu există calculatoare funcţionale.

Joi, 23.02.2017, 13:48
Invazie de păduchi în şcolile din Capitală

Invazie de păduchi în şcolile din Capitală

Invazie de păduchi în şcolile din Bucureşti. O spun medicii şi farmaciştii din Capitală, care au fost asaltaţi în ultima perioadă de părinţi speriaţi pentru sănătatea copiilor. "Nu e nicio problemă" vine replica Inspectoratului Şcolar,...

Miercuri, 25.01.2017, 19:32
Scandal mare în şcolile din Bucureşti! Absenţe pe bandă rulantă pentru elevii blocaţi în trafic

Scandal mare în şcolile din Bucureşti! Absenţe pe bandă rulantă pentru elevii blocaţi în trafic

Haosul adus de iarnă în traficul din România e nimic faţă de ce s-a întâmplat azi în şcolile din Bucureşti. În baza unei declaraţii făcute ieri de primarul general al Capitalei, unii părinţi şi-au dus mai...

Marti, 17.01.2017, 15:30
Absențe motivate și nu prea! Unii profesori au fost indulgenți, iar alții au pus absențe

Absențe motivate și nu prea! Unii profesori au fost indulgenți, iar alții au pus absențe

Haosul adus de iarnă în traficul din capitală e nimic faţă de haosul stârnit azi în şcoli. În baza unei declaraţii făcute ieri de primarul general al Capitalei, unii părinţi şi-au dus azi, mai târziu, copiii la ore. Doar că profesorii...

Marti, 17.01.2017, 13:15
Veste proastă pentru ELEVI şi bună pentru PĂRINŢI! Începând de joi, cursurile se reiau în Prahova

Veste proastă pentru ELEVI şi bună pentru PĂRINŢI! Începând de joi, cursurile se reiau în Prahova

Autorităţile din judeţul Prahova au decis reluarea cursurilor în toate unităţile şcolare, după ce marţi şi miercuri şcolile şi grădiniţele au fost închise. Şi în judeţul Vâlcea, cursurile se desfăşoară normal,...

Miercuri, 11.01.2017, 14:44
Codul portocaliu ține școlile închise în București și în alte 17 județe

Codul portocaliu ține școlile închise în București și în alte 17 județe

Codul portocaliu a închis astăzi şcolile în jumătate de ţară. Iar mâine va fi încă o zi de vacanţă pentru că în 19 judeţe şi în Bucureşti unităţile de învăţământ nu vor funcţiona.

Luni, 09.01.2017, 19:23
Veste senzaţională pentru elevi! Şcolile ar urma să fie închise şi miercuri din cauza condiţiilor meteo

Veste senzaţională pentru elevi! Şcolile ar urma să fie închise şi miercuri din cauza condiţiilor meteo

Luni şi marţi, Ministerul Educaţiei a anunţat că şcolile din 21 de judeţe şi Bucureşti vor fi închise, iar elevii vor sta acasă. Vestea şi mai bună vine abia acum, pentru că vacanţa provocată de vremea rea s-ar putea prelungi şi...

Luni, 09.01.2017, 14:30
Elevii care învață în școlile din capitală ar putea sta acasă și miercuri

Elevii care învață în școlile din capitală ar putea sta acasă și miercuri

Astăzi, şcolile sunt închise în 21 de judeţe şi în capitală, iar pentru mâine, în 16 judeţe plus Bucureşti s-a anunţat că nu se fac ore. Până acum şi 9 universităţi au anunţat că-şi vor chema studenţii abia de miercuri. Datele se...

Luni, 09.01.2017, 13:36
Școli și grădinițe închise în jumătate de țară

Școli și grădinițe închise în jumătate de țară

Elevii din jumătate de ţară vor sta mâine acasă din cauza gerului. Numărul judeţelor care au hotărât să suspende cursurile a ajuns la 22, plus municipiul Bucureşti. Sunt judeţe afectate iniţial de codul roşu şi portocaliu de viscol, iar...

Duminica, 08.01.2017, 19:17
Gerul închide școlile din 12 judeţe din sud-estul ţării şi Bucureşti

Gerul închide școlile din 12 judeţe din sud-estul ţării şi Bucureşti

Elevii din 12 judeţe din sud-estul ţării şi din municipiul Bucureşti vor sta luni şi marţi acasă, în vacanţă prelungită. Decizia a fost luată astăzi de Ministerul Educaţiei, după ce ieri s-a anunţat suspendarea cursurilor în zonele...

Sambata, 07.01.2017, 19:50
Viscolul prelungește vacanța de iarnă. Luni și marți școlile și grădinițele rămân închise

Viscolul prelungește vacanța de iarnă. Luni și marți școlile și grădinițele rămân închise

Decizie de ultima ora! Autorităţile au decis ca şcolile si gradinitele din Bucuresti si judetul Ilfov să ramană inchise luni si marti din cauza conditiilor meteo.

Vineri, 06.01.2017, 22:11
Sportul este materia de chiulit, în majoritatea şcolilor din România

Sportul este materia de chiulit, în majoritatea şcolilor din România

Mai bine de jumătate dintre elevi au scutiri medicale, iar restul nici nu se obosesc să şi le ia. E doar o estimare. În vreme ce în România sportul e înlocuit de chiul sau ore de matematică, în Vestul şi Nordul Europei orele de Educaţie...

Vineri, 02.12.2016, 19:43
Noile ansambluri rezidențiale vin la pachet cu grădinițe și școli

Noile ansambluri rezidențiale vin la pachet cu grădinițe și școli

Românii se mută în mini-oraşele de lângă oraş. Locuinţele din cartierele rezidenţiale vin la pachet cu grădiniţă, şcoală sau chiar mall. Un astfel de ansamblu rezidenţial poate ajunge chiar mai populat decât unele oraşe de provincie...

Marti, 29.11.2016, 19:55

Ultimele știri

x