Antena Căutare

Diseară, la Insula Iubirii, Remi încearcă să „fenteze”. Gestul pe care puțini concurenți îl fac. Detalii în premieră

Insula Iubirii se vede sâmbătă seara de la 20:00, iar Remi și Daniela vor fi protagoniștii unui moment interesant. Ispita va dezvălui ceva ce concurentul nu ar fi vrut să se știe.

Diseară, la Insula Iubirii, Remi, gest pe care puțini concurenți îl fac | Antena 1

Remi va încerca să fenteze camerele la Insula Iubirii și îi va transmite un mesaj fără lavaliere Danielei. Ispita va da totul în vileag.

În această seară, de la 20:00, potrivit programului TV Antena 1, Remi și Daniela vor intra în mare, iar ispita va dezvălui tot ce i-a spus concurentul fără lavaliere.

Diseară, în noua ediție de Insula Iubirii, Remi îi va spune ceva Danielei în momentul în care nu avea lavaliere. Deși spera să nu se afle, diseară veți afla exact ce a încercat să ascundă de camere, de producție și de public.

Citește și: „M-am eliberat”. Bianca Iotu a rupt fotografiile cu Remi și ispita. Gestul făcut imediat apoi de Nattasha

Articolul continuă după reclamă

Diseară, la Insula Iubirii, Remi, gest pe care puțini concurenți îl fac

Momentul dintre Remi și Daniela vine într-un context în care apropierea dintre cei doi a atras tot mai mult atenția în cadrul testului de la Insula Iubirii. Gesturile și discuțiile lor au ridicat deja semne de întrebare, iar ceea ce se va întâmpla în ediția din această seară promite să aducă noi dezvăluiri. Rămâne de văzut ce i-a transmis, de fapt, Remi Danielei și dacă mesajul său va schimba dinamica dintre cei doi.

„Eu simțeam că vrea să-mi spună ceva. Mi-a menționat să nu mă mai apropii fizic de el, să țin 20-30 centimetri între noi că se interpretează”, va spune Daniela care va dezvălui și ce i-a zis Remi în mare, în ciuda faptului că voia să țină distanța, pentru a nu lăsa loc de interpretări.

Insula Iubirii, show-ul fenomen, se vede în fiecare vineri, de la ora 20:30 și sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!

Nu rata ediția din această seară, pentru a afla ce-i va spune Remi Danielei și ce detaliu o va face pe tânără să spună că iubitul Biancăi a căzut deja în ispită!

Citește și: Bianca Iotu a izbucnit în lacrimi în fața lui Cătălin Brânză. Mărturisirea făcută printre lacrimi: „În adâncul sufletului știam…”

Insula Iubirii, lider detașat de audiență! Bonfire-urile duble au încins spiritele, iar diseară urmează noi momente inte... Claudia, șocată de dezvăluirile Rebecăi la Insula Iubirii. Ce a aflat despre iubitul ei: „O înșală de o rupe!”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce vezi săptămâna viitoare la Insula Iubirii. Ce cuplu părăsește emisiunea. Anunțul neașteptat făcut de Radu
Ce vezi săptămâna viitoare la Insula Iubirii. Ce cuplu părăsește emisiunea. Anunțul neașteptat făcut de Radu
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Primul „Te iubesc” din sezonul 10 Insula Iubirii! Ce ispită și-a declarat sentimentele pentru un concurent
Primul „Te iubesc” din sezonul 10 Insula Iubirii! Ce ispită și-a declarat sentimentele pentru un concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x