Antena Căutare

1.400 de lei, salariul unui profesor care nu stăpânește materia pe care o predă. România, singura ţară din UE în care educaţia se face cu necalificaţi

România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de necalificat în sistemul educaţional, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care precizează că în acest an şcolar 4.500 de cadre didactice necalificate au ajuns la catedră, ]n condi'iile ]n care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din ţară din cauza salariilor mult prea mici.

România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de necalificat în sistemul educaţional, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care precizează că în acest an şcolar 4.500 de cadre didactice necalificate au ajuns la catedră, ]n condi'iile ]n care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din ţară din cauza salariilor mult prea mici.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia Guvernului că din cauza salariilor mici numărul tinerilor care vor să devină cadru didactic este în scădere.

Dacă în anul 2004, la un număr de 4 milioane de copii existau 343.000 de posturi în educaţie, în anul 2017 ne confruntăm atât cu scăderea numărului de copii la 3 milioane, dar şi cu scăderea numărului de posturi didactice la aproximativ 295.000. În plus, dacă în anul 2005 existau 19.500 de debutanţi, în 2017, numărul acestora a ajuns la 16.000.

Lipsa personalului didactic calificat în şcolile din România sporeşte un fenomen pe care nu ni-l dorim: creşterea numărului de necalificaţi care ajung să predea elevilor. În acest an şcolar au fost încadraţi 4.500 de angajaţi necalificaţi în acest sistem.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

“Ar trebui să facem un simplu exerciţiu de imaginaţie să ne dăm seama cât de gravă este situaţia din învăţământul românesc: gândiţi-vă ce ar însemna ca un medic necalificat să intre în sala de operaţii şi să facă o intervenţie chirurgicală? Sau un medic necalificat să prescrie medicamente unui bolnav? Ce ar însemna ca un necalificat să instrumenteze un dosar în justiţie, un necalificat să stabilească bugetul unei comunităţi sau un necalificat să conducă un avion sau o locomotivă? Ni se pare revoltător sau absurd. Dacă se acceptă ca în anul 2017 să fie copii care sunt “ modelaţi” de necalificaţi, înseamnă că inclusiv România este condusă de persoane fără studii de specialitate. FSLI consideră că este inacceptabil ca în faţa copiilor să ajungă “dascăli” care nu stăpânesc materia pe care o predau, aşa cum nu au nici abilităţile psihopedagogice necesare pentru formarea unor caractere", spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, într-un comunicat de presă transmis joi.

Reprezentanţii FSLI spun că s-a ajuns în această situaţie pentru că ani la rând a fost tolerat acest fenomen

"Cu un salariu lunar de 1.400 de lei, cât are în acest moment un cadru didactic debutant, suntem departe de rezolvarea unei probleme majore. Din păcate, nici perspectiva nu este optimistă. Atât timp cât prin legea salarizării un profesor debutant va ajunge, ipotetic, în anul 2022 la un salariu net de 2.400 de lei, este evident că este posibil să crească numărul ”şlefuitorilor de suflete şi caractere”, fără studii de specialitate", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

S-a internat în spital pentru o operație la deget, dar a plecat în sicriu. Pacienții care l-au cunoscut pe bărbat povest... Gestul sfâșietor al unei fetițe de nouă ani, în ziua în care au fost înmormântați tatăl și surioara sa: "A cerut să...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
(P) Cum își pot organiza părinții bugetul înainte de începerea școlii
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie profesională și angajare
(P) Dezghețul pieței muncii în Sud-Muntenia: De ce septembrie este momentul strategic pentru reconversie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x