10 hectare de vegetaţie uscată din apropierea Bucureştiului ard încă de azi-noapte în apropierea fostelor ferme de porci de la Periş. Vântul puternic face ca incendiul să fie greu de stăpânit, chiar dacă în acest moment vorbim despre un...
Luni, 10.08.2020, 14:08
TIFF 2020 a fost o ediţie cu adevărat specială. Şi la propriu şi la figurat. Iar printre cei care au spus "prezent" la gala de decernare a premiilor au fost şi Cristian Şimonca şi Diana Enciu. Otravă şi Fabuloasa.
Luni, 10.08.2020, 13:08
Festivalul de muzică Jazz de la Gărâna şi-a primit oaspeţii şi în acest an, în ciuda perioadei nu tocmai prietenoasă cu artiştii. A ajuns deja la cea de-a 24-a ediţie, şi a făcut cunoscută în întreaga lume micuţa aşezare de la poalele...
Luni, 10.08.2020, 13:05
Are un timbru inconfundabil, iar pe noi accentul lui ne-a cucerit din prima clipă. La 22 de ani, Mark Stam este artist cu acte. Cântă şi compune, pentru el, şi pentru alţi colegi de breaslă. Noua lui piesă, "Lăsă-mă" are deja aproape un...
Luni, 10.08.2020, 13:02
De 16 ani pe Berti Barbera și Nicu Patoi îi leagă pasiunea pentru muzică şi, în special, pentru blues și jazz. Sunt stilurile muzicale care i-au apropiat și care le-a adus succesul profesional, dar si o relatie de prietenie foarte bine...
Luni, 10.08.2020, 12:41
Seria "Copiii de 10 ai Romaniei " continuă cu povestea fascinantă a Raisandrei. La doar 13 ani, are deja cu ce se mandri. Reuşitele ei povestesc şi despre eforturile depuse. A mers la competiţii după competiţii. Pentru trei ani consecutiv a fost...
Luni, 10.08.2020, 12:26
Kiwi românesc. Un lugojan care culege fructele exotice din propria curte. A început să le cultive în urmă cu mai bine de 6 ani, iar plantele au început să aibă rod. Acum proprietarul spune că nu a mâncat niciodată un fruct mai bun.
Luni, 10.08.2020, 12:15
O fetiţă de doar un an şi şapte luni a fost resuscitată, ieri după-amiază în zona de picnic de lângă Cascada Urlătoarea din Vama Buzăului, de un jandarm, aflat în timpul liber. Robert Băiaşu a auzit strigătele mamei care încerca...
Luni, 10.08.2020, 08:42
Poliţiştii din Vâlcea sunt în alertă maximă. Caută o fată de 13 ani, care a dispărut de acasă din data de 6 august. Bunicii copilei au sesizat Poliţia două zile mai târziu, după ce copila, care a plecat din casa lor, nu s-a mai întors....
Luni, 10.08.2020, 08:40
O tânără, şofer de doar câteva săptămâni, a provocat un grav accident seara trecută. O maşină de dezinsecţie care efectua lucrări în zonă a fost lovită violent, din spate. În recomorca vehicului de dezinsecţie se afla un lucrător...
Luni, 10.08.2020, 08:38
La Durău pista de tubing de câţiva zeci de metri este deschisă atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Turiştii s-au bucurat din plin de inaugurarea a celui mai nou parc de distracţie din Moldova.
Luni, 10.08.2020, 08:33
Este alertă în judeţul Vaslui, după ce câteva zeci de persoane de la un centru social din Huşi au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus. Fiind vorba de un număr atât de mare de cazuri, s-a decis carantinarea centrului. Printre bolnavi se...
Luni, 10.08.2020, 08:29
Fructele şi legumele ţinute sub soare, în pieţele descoperite, devin toxice. Este avertismentul medicilor, mai ales că în ultimele zile, temperaturile au depăşit aproape în toată ţara 30 de grade celsius. Comercianţii găsesc însă...
Luni, 10.08.2020, 08:28
Românii vor să fie proprietari chiar şi-n vreme de criză. Deşi numărul tranzacţiilor imobiliare a scăzut faţă de anul trecut, oamenii au continuat totuşi să cumpere locuinţe.
Luni, 10.08.2020, 08:26
Noua lege a carantinării şi izolării începe să-şi arate slăbiciunile. O scăpare îi afectează pe bolnavii de COVID care au primit recomadare de a rămâne izolaţi la domiciliu şi nu au mai fost internaţi. Din cauza unui vid legislativ,...
Luni, 10.08.2020, 08:23
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut la doar câteva minute după miezul nopţii în oraşul maramureşean Borşa. Două autovehicule s-au ciocnit violent. În urma impactului au rezultat 5 victime. Două dintre ele au fost scoase din maşini,...
Luni, 10.08.2020, 08:16
Accident spectaculos, azi noapte, în Capitală. Un autoturism de lux s-a răsturnat într-o intersecţie, după ce un şofer a forţat culoarea culoarea roşie a semaforului şi l-a lovit în plin. Conducătorul auto al maşinii de câteva zeci de mii...
Luni, 10.08.2020, 08:14
Scene halucinante s-au petrecut seara trecută într-un sat din judeţul Dâmboviţa. Doi poliţişti au ajuns la spital după ce au fost atacaţi cu coasa de către doi fraţi. Oamenii legii s-au apărat şi i-au împușcat pe atacatori, după ce...
Luni, 10.08.2020, 08:09
Când canicula pune stăpânire pe oraş, iar drumul până la mare pare prea lung, turiştii caută alternative pentru a se răcori. Un astfel de loc este lacul Zetea, situat la poalele munţilor Harghita. Sălbatică şi spectaculoasă, zona atrage...
Duminica, 09.08.2020, 19:34
Dincolo de scenariile mai mult sau mai puţin colorate de la Bucureşti, realitatea de la sat arată că şcoala online este, de cele mai multe ori, offline. Un studiu realizat de Fundaţia World Vision România spune că aproape jumătate dintre...
Duminica, 09.08.2020, 19:32
Cu 50 la sută a scăzut piaţa chiriilor de birouri în primul semestru faţă de perioada similară a anului trecut. Experţii spun că şi piaţa construcţiilor de birouri este afectată. Estimările lansate la începutul anului privind...
Duminica, 09.08.2020, 19:31
Curajul, pasiunea pentru viteză şi dragostea pentru sunetul motoarelor turate sunt obligatorii pentru cei care iubesc adrenalina. Cea de-a treia ediţie a Campionatului Naţional de Anduranţă a reunit la Adâncata 17 echipaje din ţară şi...
Duminica, 09.08.2020, 19:29
Delta Dunării e mai frumoasă din caiac. O spune un pasionat de sporturi nautice care a ales să exploreze rezervaţia într-un mod inedit. Caiacul l-a purtat în locuri unde bărcile motorizate cu greu pot ajunge, iar peisajele descoperite l-au...
Duminica, 09.08.2020, 19:28
Maratonul filmelor difuzate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania se încheie astăzi, la Cluj-Napoca, după zece zile de competiţie şi spectacol. TIFF, primul mare festival din Europa care are loc în pandemie, a stat sub semnul...
Duminica, 09.08.2020, 19:27
Germania a trecut pe lista neagră șapte județe din România
Duminica, 09.08.2020, 19:24
Sute de pacienţi infectaţi cu noul virus au învins boala, insa nu şi prejudecăţile. Se lovesc de temerile prietenilor, de suspiciunea angajatorilor şi de discriminarea clinicilor şi spitalelor care nu-i tratează de alte afecţiuni. Pe lângă...
Duminica, 09.08.2020, 19:22
Tragedie după tragedie, astăzi, pe litoral. Un tânăr a murit în staţiunea Olimp, iar altul este căutat de scafandri în Neptun, după ce s-au aventurat în marea agitată. Tânărul înecat la Olimp venise cu prietenii la mare tocmai din Iaşi....
Duminica, 09.08.2020, 19:20
COVID la munte şi la mare. Zonele turistice sunt noile focare de coronavirus. O confirmă ministrul sănătăţii care spune că. în ultimele săptămâni, cele mai multe cazuri confirmate la nivelul mai multor judeţe au fost din rândul celor...
Duminica, 09.08.2020, 19:19
Nimeni nu este mai presus de lege. Epopeea morţii şi înmormântării lui Emi Pian, lider interlop din clanul Duduianu, ne arată puţin altceva. Cortegiul funerar a fost păzit de poliţişti, iar cimitirul a fost închis muritorilor de rând,...
Duminica, 09.08.2020, 19:18
Maşina în care se află sicriul cu Emi Pian a pornit deja duminică dimineaţă spre biserică, unde cel mai probabil va avea loc şi slujba religioasă, deşi, ieri se ştia că maşina mortuară urma să plece din casă pe la orele prânzului.
Duminica, 09.08.2020, 09:02
Vacanţa la Costineşti s-a încheiat cu 14 zile de izolare pentru o gaşcă de 26 de prieteni din Dâmboviţa! Tinerii au fost transportaţi de urgenţă acasă după ce un tânăr din grup a fost testat pozitiv cu noul coronavirus. Între timp,...
Duminica, 09.08.2020, 08:35
Piloţii de drift au încins, ieri, Arena Naţională din Capitală! Aproape 50 de împătimiţi ai cailor putere s-au aliniat la start pentru a doua etapă a Campionatului Naţional de Drift. În cursă s-au înscris sportivi de talie modială, care...
Duminica, 09.08.2020, 08:32
Aglomeraţia de la malul mării i-a speriat pe românii prudenţi. Însă chiar şi cei care au ales o vacanţă mai sigură, la munte, stau tot cu gândul la o baie răcoritoare. Aşa se face că piscinele din staţiunile montane sunt mai populare,...
Duminica, 09.08.2020, 08:30
După un concediu petrecut în România, o familie stabilită în Austria s-a pregătit să se întoarcă în ţara de adopţie. Aici au început experienţele bizare. Testul obligatoriu COVID necesar la graniţă a arătat că bebeluşul de un an şi...
Duminica, 09.08.2020, 08:28
Luxul rămâne la mare căutare în Mamaia. Pe plajele de lux, o zi de relaxare poate costa şi 1.000 de lei. Iar beach barurile au dat lovitura. De când cluburile sunt nevoite să închidă la 11 seara, oamenii s-au obişnuit să ceară şampania şi...
Duminica, 09.08.2020, 08:26
Trei adolescenţi care mergeau cu bicicleta pe drumul naţional ce traversează localitatea argeşeană Mihăeşti au fost loviţi, ieri, de un şofer care a pierdut controlul volanului. În urma accidentului, băieţii de 14, 15 şi 18 ani au fost...
Duminica, 09.08.2020, 08:21
Centrul distracţiei din Braşov este, zilele aceastea Parcul de Aventură. Alunecarea în gol, pe tiroliană sau traseele cu obstacole îi atrag ca un magnet pe copii, dar şi pe părinţii care, la insistenţele celor mici, ajung să îşi testeze la...
Duminica, 09.08.2020, 08:09
Festivalurile Untold şi Neversea au fost anulate în acest an, din cauza pandemiei. Însă pasionaţii de muzică electronică au şansa de a obţine bilete mai ieftine la ediţiile de anul viitor. Cu o condiţie. Să doneze sânge. Reducerea oferită...
Duminica, 09.08.2020, 08:07
În toată acaestă perioadă v-am arătat locuri minunate de la noi din ţară, unde puteţi avea parte de vacanţe frumoase. Azi continuăm, pentru că România nu duce lipsă de locuri minunate. Dacă nu aţi fost vreodată în Ţinutul Secuiesc,...
Sambata, 08.08.2020, 19:32
Căsătoria în 2021 pare misiune imposibilă. Sălile de evenimente sunt deja ocupate până la refuz şi mirii au ajuns să caute chiar şi ziua de joi, numai să fie siguri că au unde să organizeze petrecerea. În unele cazuri, zilele de...
Sambata, 08.08.2020, 19:30
Avem staţiuni montane frumoase, dar ne e greu să ajungem la ele. Miile de turişti care ajung la Rânca, în judeţul Gorj, au de traversat porţiuni de drum destul de greu accesibile. Singura şosea asfaltată care trece prin staţiune, este...
Sambata, 08.08.2020, 19:28
Rusia caută cu orice preţ să fie lider mondial în lupta cu pandemia şi promite că va avea un vaccin în câteva zile. Chiar de luna viitoare, vaccinul ar putea fi produs industrial şi administrat în masă din octombrie, o acţiune care...
Sambata, 08.08.2020, 19:27
Spitalele COVID-19, sufocate de numărul pacienților
Sambata, 08.08.2020, 19:26
Isteria COVID-19 e la fel de contagioasă ca virusul. A simţit-o pe pielea ei o familie de prahoveni, care, pe lângă durerea morţii tatălui, a trebuit să lupte cu suspiciunea că ar fi avut SARS-COV2. Au reuşit cu greu să demonstreze contrariul...
Sambata, 08.08.2020, 19:19
Transfăgărăşanul a arătat astăzi ca un bulevard aglomerat. Peisajul spectaculos şi apele limpezi ale lacului Bâlea, le-au descreţit frunţile turiştilor, după ore de stat în coloană şi găsirea unui loc de parcare. Cei mai mulţi au fost...
Sambata, 08.08.2020, 19:17
Jumătate din ţară s-a topit azi sub temperaturi de caniculă. Dobrogea şi Bărăganul au fost cele mai afectate regiuni, cu temperaturi resimţite de până la 43 de grade. Deşi aerul a fost mai respirabil, nici în nord-vest temperaturile nu au...
Sambata, 08.08.2020, 19:16
Temperatura creşte, iar plajele se transformă în furnicar. Aproximativ 150 de mii de oameni au fugit la mare, în speranţa că acolo e ceva mai bine. Este mai răcoare, dar nu mai sigur, avertizează ministrul Sănătăţii care, pentru prima...
Sambata, 08.08.2020, 19:10
Însărcinată în 6 luni, o femeie de 33 de ani infectată cu Covid-19 a murit vineri, la Spitalul de Urgenţă din Alba Iulia. Nu avea alte probleme de sănătate. Internată în trei spitale, după trei săptămâni de luptă cu virusul, medicii nu...
Sambata, 08.08.2020, 19:08
"Tonul a fost inacceptabil! Vă rog să plecaţi dacă nu mai suportați masca!". Regizorul Cristi Puiu s-a dezlănțuit aseară pe scena de la Festivalul de Film Transilvania chiar înainte de vizionarea filmului său. Într-un discurs improvizat le-a...
Sambata, 08.08.2020, 19:05
Mâine se încheie, cum spuneam, TIFF dar. începe Festivalul Internaţional Independent Anonimul. Miercuri se întâmplă, şi are loc tot în Deltă, la Sf. Gheorghe, evident în aer liber. Sunt multe filme pe lista proiecţiilor din acest an. Între...
Sambata, 08.08.2020, 17:16