Liviu Dragnea a fost întâmpinat astăzi cu scandal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Liderul PSD a trecut printre protestari şi jurnalişti, flancat de jandarmi. El a mers să dea declaraţii în dosarul în care e acuzat de instigare la...
Miercuri, 21.03.2018, 13:12
Eroul Zilei. Nicoleta Țintea ajută sute de bolnavi
Miercuri, 21.03.2018, 12:11
Elevii români învaţă din ce în ce mai puţin. Anul şcolar actual a ajuns la 167 de zile de cursuri, cel mai mic nivel din ultimii zece ani. Iar pentru anul viitor, ministrul Educaţiei a pregătit o structură şcolară și mai redusă, mai exact cu o săptămână.
Miercuri, 21.03.2018, 11:59
Mai sunt doar câteva zile până intrăm în a doua lună de primăvară, iar ninsorile nu par să se mai oprească. Pentru zilele de joi și vineri se anunță noi ninsori abundente în mare parte din țară.
Miercuri, 21.03.2018, 11:29
Dacă credeai că le-au auzit pe toate până acum, nu te pripi! O instanţă din Iaşi a dat câştig de cauză unui bărbat decedat, într-un proces în care acesta cerea anularea unei sancţiuni prin care a rămas fără permis de conducere. Deşi aveau certificatul de deces depus la dosar, judecătorii au decis, prin sentinţă definitivă, ca bărbatul să primească înapoi şi contravaloarea amenzii rutiere pe care o plătise.
Miercuri, 21.03.2018, 10:58
Notele din ce în ce mai mici luate la examene, dar şi natalitatea în scădere îi fac pe primari să ia măsuri. În nordul judeţului Vâlcea, în Ţara Loviştei, un primar de comună a impus în consiliul local un proiect de hotărâre care vizează răsplătirea performanţei şcolare şi a natalităţii.
Miercuri, 21.03.2018, 09:03
Vorbim de un tânăr din Ploieşti diagnosticat în urmă cu un an cu o formă agresivă de cancer limfatic, pentru care tratamentul este extrem de costisitor. În ajutor i-au sărit prietenii, colegii, dar şi mulţi oameni care nu-l cunosc. Pentru...
Miercuri, 21.03.2018, 08:13
Este o experienţă la care sunt provocaţi mii de nevăzători, pentru care meniurile localurilor publice sunt simple cărţi închise. Câţiva elevi din Cluj vor acum să schimbe asta şi au început un proiect prin care restaurantele să fie dotate...
Miercuri, 21.03.2018, 08:04
Noile articole de lege îi nemulţumesc profund pe anestezişti, dar şi pe medicii psihiatri, care ar putea avea sporuri scăzute cu cel puţin 50 de procente. Cadrele medicale ameninţă că nu mai intră în saloane sau în sălile de operaţie,...
Miercuri, 21.03.2018, 07:56
Deşi mulţi caută idei de afaceri şi fac planuri pe termen lung, nu sunt interesaţi să afle noţiuni de bază. Un studiu recent arată că România este la coada clasamentului în ceea ce priveşte educaţia financiară. O situaţie care ar putea...
Miercuri, 21.03.2018, 07:51
S-a detectat al patrulea cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, la ora 20:43:42, cu magnitudinea de 2 pe scara Richter, anunţă site-ul EarthBot.
Miercuri, 21.03.2018, 07:48
Puiul a venit pe lume în decembrie anul trecut, într-o grădină zoologică din Scoţia, însă abia acum se poate spune că a ieşit. în public. Puiul nu a primit încă un nume pentru că, la fel ca toţi semenii săi, la această vârstă nu i se...
Miercuri, 21.03.2018, 07:47
Incidentul s-a petrecut în timpul manevrei de acostare, când un cargou a atins o altă navă care staţiona. Nimeni nu a fost rănit iar cele doua nave de mari dimensiuni au suferit avarii minore. Cel mai probabil, bunurile scufundate nu vor mai...
Miercuri, 21.03.2018, 07:46
Trenul plecase ieri după amiază din Roșiorii de Vede şi mergea spre Timişoara. Defecţiunea locomotivei i-a pus în postura să. "admire" Dunărea timp de două ore, cât garnitura a rămas nemişcată pe şine, chiar pe malul fluviului. Cei de la...
Miercuri, 21.03.2018, 07:42
Meteorologii anunţă că vremea se va menține deosebit de rece. În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros și temporar, mai ales ziua, va ninge și se va depune strat nou de zăpadă. De duminică, vremea va intra într-un proces de încălzire
Miercuri, 21.03.2018, 07:40
De voie, de nevoie, o parte dintre sălbăticiunile de la grădinile zoologice s-au adaptat schimbărilor. Să nu fiţi, aşadar, surprinşi de imaginile inedite cu un leu care ieşit la plimbare în zăpadă, alături de un tigru siberian. În...
Miercuri, 21.03.2018, 07:39
Iar un tânăr, amator de senzaţii tari, s-a gândit să le urmeze sfatul în condiţii. mai puţin obişnuite pentru România. Bărbatul a rezistat preţ de doar câteva clipe în apele reci ca gheaţa ale Dunării.Norocul lui că în imediata...
Miercuri, 21.03.2018, 07:35
Sambata, Andrei Gheorghe va merge pe ultimul său drum. Familia îi va respecta dorinţa, iar trupul său va fi incinerat. Însă cei care l-au iubit îşi vor putea lua rămas bun de la omul de radio televiziune timp de două zile. Comemorarea va avea...
Miercuri, 21.03.2018, 07:33
Omul a mers până la Baia Mare să cunoască faţă în faţă o tânără cu care flirtase virtual, însă la întâlnire a ajuns şi fostul ei iubit. Braşoveanul a ajuns în apele aproape îngheţare ale unui râu, iar cuplul - la Poliţie....
Miercuri, 21.03.2018, 07:30
O explozie puternică a zguduit clădirea, iar o tânără a fost rănită grav. Fata a ajuns la spital cu arsuri pe faţă, mâini şi picioare. Deocamdată nu se știe cauza exploziei.
Miercuri, 21.03.2018, 07:28
Mircea Badea, anunț în direct la TV: „O să contribui cu o sumă consistentă”.
Miercuri, 21.03.2018, 00:17
Reacția lui Cătălin Predoiu
Miercuri, 21.03.2018, 00:03
Ce voia Bruxelles-ul în 2012.
Marti, 20.03.2018, 23:20
Codrin Ștefănescu lansează operațiunea: „Dați un leu pentru Kovesi”.
Marti, 20.03.2018, 21:52
Precedent periculos, atac la libertatea presei.
Marti, 20.03.2018, 21:39
România, condamnată non-stop la CEDO. Țara noastră a plătit amenzi de milioane de euro
Marti, 20.03.2018, 20:36
Am cerut un punct de vedere Ministerului Apărării Naţionale. La întrebările noastre a răspuns însuşi Ministrul. Mihai Fifor recunoaşte că NU avem proceduri de diagnosticare şi tratare a sindromului de stres posttraumatic. Dar există...
Marti, 20.03.2018, 19:37
În misiunile din teatrul de război, militarii noştri ştiu când pleacă, niciodată însă CUM se întorc. Unul din cinci militari întorşi din teatrele de operaţiuni suferă de sindromul post traumatic, arată experiența americanilor. În...
Marti, 20.03.2018, 19:35
20 de deputaţi USR au îmbrăcat tricouri pe spatele cărora scria "Fără Penali" şi s-au aşezat cu spatele la plen. Chiar şi aşa, cele trei legi controversate au fost votate. Articolele declarate neconstituţionale de către CCR au fost...
Marti, 20.03.2018, 19:31
În timp ce unii o caută pe internet şi în cabinetul medicilor nutriţionişti, cea mai bună dietă de slăbit este dictată chiar de forma corpului nostru. Asta spune cel mai vechi sistem medical din lume, care propune trei tipologii. Putem să pierdem în greutate şi să ne menţinem sănătoşi dacă înţelegem carui grup apartinem şi respectăm câteva sfaturi simple.
Marti, 20.03.2018, 19:30
Iarna din martie pune în pericol vinul din toamnă, se tem viticultorii, care stau permanent cu ochii pe viţa de vie, zilele acestea. Se aşteaptă ca gerul să le reducă pînâ la jumătate recoltele din toamnă, dar şi la o producţie de vin de...
Marti, 20.03.2018, 19:26
Aţi zâmbit astăzi? Dacă nu, chiar şi acum e un moment bun! E Ziua Internaţională a Fericirii, iar statisticile spun că nu ne bucurăm prea mult de viaţă. În topul oraşelor cu cel mai fericiţi locuitori, Bucureştiul este abia pe locul 107.
Marti, 20.03.2018, 19:25
Ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu a anunţat că românii ar putea primi 50 sau 60 de bani pentru fiecare produs returnat. Doar aşa vom învăţa să protejăm mediul. Dezbateri aprinse au avut loc astăzi în Parlament.
Marti, 20.03.2018, 19:23
În timp ce unii o caută pe internet şi în cabinetul medicilor nutriţionişti, cea mai bună dietă de slăbit este dictată chiar de forma corpului nostru. Asta spune cel mai vechi sistem medical din lume, care propune trei tipologii. Putem să...
Marti, 20.03.2018, 19:22
Un braşovean a crezut că îşi va întâlni marea iubire, a străbătut jumătate de ţară până la Baia Mare, însă escapada amoroasă s-a încheiat dramatic. Nu se ştie cum a ajuns în apele râului Săsar, chiar după ce a cunoscut-o pe tânăra cu care vorbea pe internet.
Marti, 20.03.2018, 19:21
Culmea amenzilor ne aparţine tot nouă, românilor! În Bucureşti, un bărbat surdo-mut a fost sancţionat cu două mii de lei pentru că ar fi scandat lozinci contra PSD, la o manifestaţie de pe 10 martie, din faţa Sălii Palatului, unde avea loc...
Marti, 20.03.2018, 19:17
"Salutare, naţiune". Două cuvinte, rostite de vocea inconfundabilă a lui Andrei Gheorghe vor rămâne în amintirea a milioane de români. Un ziarist cu un destin neobişnuit. Născut în Rusia, şi-a petrecut copilăria la malul Mării Negre şi a câştigat primii bani, mai întâi, din meseria de profesor.
Marti, 20.03.2018, 19:15
Astăzi este echinocţiul care anunţă începutul primăverii astronomice, deşi vremea ne duce cu gândul la miezul iernii. La fel de nedumerite, ca şi noi, sunt berzele, păsările care, prin sosirea lor, vestesc sfârşitul iernii, dar care,...
Marti, 20.03.2018, 19:14
Un braşovean a crezut că îşi va întâlni marea iubire, a străbătut jumătate de ţară până la Baia Mare, însă escapada amoroasă s-a încheiat dramatic. Nu se ştie cum a ajuns în apele râului Săsar, chiar după ce a cunoscut-o pe...
Marti, 20.03.2018, 19:11
Pentru a doua oară în interval de o lună, în Bucureşti se vor închide şcolile din cauza vremii extreme. Vineri, elevii şi preşcolarii vor sta acasă. Se anunţă ninsori puternice şi viscol, iar în toată ţara va părea că se apropie...
Marti, 20.03.2018, 19:10
Măsuri de ultimă oră: CSM cere explicații în scandalul listei negre.
Marti, 20.03.2018, 19:06
"Salutare, naţiune". Două cuvinte, rostite de vocea inconfundabilă a lui Andrei Gheorghe vor rămâne în amintirea a milioane de români. Un ziarist cu un destin neobişnuit. Născut în Rusia, şi-a petrecut copilăria la malul Mării Negre şi a...
Marti, 20.03.2018, 19:06
Rebel, excentric, uneori cinic şi fără reguli, a fost considerat un spirit liber si vocea mai multor generaţii. Medicii legişti au stabilit că omul de radio şi de televiziune s-a stins cu 12 ore înainte de a fi găsit prăbuşit în casă de...
Marti, 20.03.2018, 19:03
Mircea Badea: „Dacă a zis șeful civil al SRI că e de acord cu desecretizarea protocoalelor, se vor desecretiza”.
Marti, 20.03.2018, 18:49
Tren blocat în frig de mai multe ore.
Marti, 20.03.2018, 18:15
Lovitură cruntă pentru statul paralel, în CSM.
Marti, 20.03.2018, 18:04
Mihai Gâdea, după decizia Curții de Apel Ploiești: „Sunt complet șocat. După ce ne-au luat sediile, acum ne iau apartamentele”.
Marti, 20.03.2018, 16:54
Secţia de Nefrologie a Spitalului Sf. Ioan din Bucureşti a fost modernizată din donaţii, în principal ale pacienţilor! Acolo există toate aparatele de care bolnavii au nevoie, numai că lipsa acută de personal blochează activitate. În acest moment, spitalele nu mai au cum să facă angajări, iar soluţia găsită o reprezintă rezidenţii, care fac voluntariat.
Marti, 20.03.2018, 16:47
Foarte mulţi români au dezvoltat o adevărată obsesie pentru a avea corpul perfect! Se înfometează sau elimină grupe de alimente din alimentaţie şi îşi petrec, zi de zi, câteva ore la sală.
Marti, 20.03.2018, 16:37
Noi reguli pentru mâncarea congelată!
Marti, 20.03.2018, 16:35