Antena Căutare

Tradițiile fascinante ale comunităților Yao și Dong, explorate de concurenți! Asia Express, lider detaşat de audiență

Emisiunea Asia Express a fost lider de audiență cu ediția din 27 septembrie 2026.

Descoperă când se difuzează următoarele ediții din Asia Express-Drumul Mătăsii | Antena 1

O nouă etapă din Asia Express – Drumul Mătăsii i-a purtat pe concurenți într-o Chină autentică, acolo unde tradițiile păstrate de sute de ani au devenit parte din cele mai surprinzătoare misiuni ale competiției. Echipele au ajuns în mijlocul comunităților Yao și Dong și au avut parte de experiențe care le-au testat atât îndemânarea, cât și capacitatea de a se adapta unor obiceiuri complet diferite, într-o nouă ediție care s-a impus ca lider detaşat de audiență, la nivelul tuturor categoriilor de public. Jocul de Amuletă a fost câştigat aseară de către Valerie şi Alex.

Emisiunea Asia Express a fost lider de audiență cu ediția din 27 septembrie 2026

Astfel, conform datelor oferite de Fifty5Blue, în intervalul 20:01 – 23:37, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celei de-a treisprezecea ediții Asia Express – Drumul Mătăsii a înregistrat 6 puncte de rating şi 26.3% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, Pro TV, înregistra 5 puncte de rating şi 21.6% cota de piaţă. Şi la nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul audiențelor cu 6.4 puncte de rating şi 20.9% cotă de piață, urmată tot de Pro TV, cu 4.7 puncte de rating şi 15.3% cota de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul întregii țări, target pe care Antena 1 a înregistrat 5.7 puncte de rating şi 18.3% cota de piață, urmată tot de Pro TV, cu 4.6 puncte de rating şi 14.9% cota de piață. În minutul de maximă audiență, 21:26, peste 1.1 milioane de telespectatori urmăreau aventurile din China.

Aseară, prima provocare i-a introdus pe concurenți în universul femeilor Yao, renumite pentru podoabele lor capilare impresionante. Sub îndrumarea unei bunici din comunitate, aceștia au învățat să prepare un șampon tradițional, folosind ingrediente precum apă de orez, plante, flori, ghimbir și rădăcină de ginseng. De la aprinderea focului și până la obținerea produsului final, fiecare etapă a misiunii le-a pus la încercare răbdarea și îndemânarea.

Articolul continuă după reclamă

Irina Fodor și concurenți Asia Express, la jocul de amuletă

Irina Fodor și concurenți Asia Express, la jocul de amuletă

Experiența a continuat în Huangluo, supranumit „Satul cu păr lung”, unde concurenții au descoperit semnificația aparte pe care părul o are în cultura Yao. Coafurile tradiționale indică statutul social al femeilor și spun povești despre viața acestora. Echipele au trebuit să identifice femeile Yao pornind de la aceste indicii și, ulterior, să le spele și să le îngrijească părul folosind chiar șamponul preparat de ele.

Drumul a continuat către Sanjiang, unde concurenții au intrat în lumea comunității Dong, care și-a păstrat cultura, tradițiile și limba de-a lungul a peste o mie de ani. În fața Turnului Tobei, echipele au primit o nouă misiune: au trebuit să găsească localnici care să îi învețe să numere de la unu la zece în limba Dong. Doar după ce au reușit să ducă provocarea la bun sfârșit, concurenții au putut porni mai departe, către întâlnirea cu Irina Fodor, într-un loc păzit de tauri uriași. Competiția și-a făcut din nou simțită prezența, iar primele trei echipe care au ajuns la Irina Fodor s-au calificat la Jocul de Joker și Amuletă, transformând experiențele culturale într-o cursă contra cronometru pentru o miză importantă în competiție.

Diseară, de la 21.45, în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY, “tricolorii” lui Gică Hagi întâlnesc naționala Bosniei, în al doilea meci al grupei B din Nations League. Meciul va fi precedat de o nouă ediție special Studio de meci, începând cu ora 21.00. Până în 2028, toate meciurile naționalei României se văd exclusiv la Antena 1 şi în AntenaPLAY.

Asia Express – Drumul Mătăsii continuă marți, miercuri şi joi, de la 20.30, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY.

Sursa: Fifty5Blue Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 27 septembrie 2026

Jocul de amuletă a adus un avantaj neașteptat la Asia Express. Jokerul ales de echipa câștigătoare: „Ăsta e unul rău”... Maria Dragomiroiu nu-și aruncă niciodată părul după ce se tunde. Mirela Vaida a dezvăluit ce face artista cu el: „Îl îng...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Cele mai tari momente cu Cheloo de la Asia Express - Drumul Mătăsii: „Ca un ceainic într-un film mut!”
Cele mai tari momente cu Cheloo de la Asia Express - Drumul Mătăsii: „Ca un ceainic într-un film mut!”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Eșarfa a fost verde! Maurice Munteanu și Connie Preda merg mai departe la Asia Express, în cea mai nouă ediție lider de audiență
Eșarfa a fost verde! Maurice Munteanu și Connie Preda merg mai departe la Asia Express, în cea mai nouă ediție...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Soția lui Duckadam, revoltă după decizia Parlamentului. Indemnizații doar pentru supraviețuitorii Stelei din 1986
Soția lui Duckadam, revoltă după decizia Parlamentului. Indemnizații doar pentru supraviețuitorii Stelei din 1986 Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Salariu de 2.500 €, cu masă şi cazare incluse, ca să numeri pinguini în Antarctica. Condiţia greu de acceptat
Salariu de 2.500 €, cu masă şi cazare incluse, ca să numeri pinguini în Antarctica. Condiţia greu de acceptat Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x