Antena Căutare

Mihai Bendeac și echipa sa de la ”Băieți de oraș” au filmat în condiții extreme: -20 de grade Celsius și zăpadă de aproape un metru

Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului ”Băieți de oraș” i-au pus pe actori în situații limită, scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinzând și scene filmate în condiții extreme, în plină iarnă, pe Transfăgărășan.

La aproximativ -20 de grade Celsius și cu picioarele adâncite în zăpada ce prin multe locuri atingea și chiar depășea un metru, filmările au fost o adevărată provocare.

”Pentru ”Băieți de oraș” sezonul III a fost efectiv nevoie de o echipă de comando. Și veți înțelege în curând de ce spun asta. Foarte, foarte greu, dar frumos”, declară Mihai Bendeac.

Vântul puternic, ninsoarea și temperaturile scăzute au făcut ca munca întregii echipe să fie una foarte dificilă, iar pentru orele în șir de filmare în aceste condiții a fost nevoie de măsuri speciale.

Articolul continuă după reclamă

”Deși am folosit mai multe straturi de haine și șosete, și încălzitoare, tot nu au fost de ajuns pentru temperaturile scăuzute de acolo”, spune stilistul Hilke Muslim, cea care se ocupă de ținutele actorilor din ”Băieți de oraș” și care consideră că o astfel de producție este cu mult mai dificil de filmat în timpul iernii.

Cel de-al treilea sezon ”Băieți de oraș” vine cu foarte mult umor și un scenariu autentic ce îmbină teme cât se poate de actuale care parodiază viaţa „băieţilor de oraş“. Telespectatorii vor avea parte de o mulțime de surprize îmbinate perfect cu umor și ironie de neegalat, de Mihai Bendeac și colegii săi, în curând, la Antena 1.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Baieti de oras nu e panică:). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/baieti-de-oras/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/Baieti-de-oras-1071976969575868/?fref=ts, iar canalul nostru de YouTube este: https://www.youtube.com/c/Baietideoras.

➡️ Băieţi de oraş episoade integrale online dar şi episoadele LIVE le poti urmari doar pe AntenaPlay: https://goo.gl/lUvXOc. Intră acum de pe tabletă, smartphone sau laptop. 

Citește și
Bravo, tată! Rezumat episodul 6, sezonul 2, din 24 martie. Gioni angajează bonă pentru Tibi, iar Crenguța devine geloasă
Bravo, tată! Rezumat episodul 6, sezonul 2, din 24 martie. Gioni angajează bonă pentru Tibi, iar Crenguța devine...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Dintr-un bucluc în altul! Roby și băieții o găsesc pe… Elodia. Malone primește un ordin indecent
Dintr-un bucluc în altul! Roby și băieții o găsesc pe… Elodia. Malone primește un ordin indecent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x