E sărbătoaaare! iUmor sărbătorește 1 Mai muncitoresc, iar printre cei care au făcut spectacol în această seară a fost Gabriel Bălașa, care a realizat un număr de percuție ce a dat-o gata pe Delia.
Liviu Minescu, inventatorul microfonului minune a făcut spectacol la iUmor. Acum, de 1 Mai, îți propunem să revezi momentul inedit.
Delia şi-a făcut apariţia într-o ţinută spectaculoasă, perfectă pentru mega petrecerea la care a luat parte! Nu petrece nici în Maldive, nici în Thailanda, nici în St.Tropez de data asta.ci pe litoralul românesc!
Duminica, 29.04.2018, 10:47
S-a retras din lumea mondenă, s-a căsătorit, iar acum este însărcinată. Fosta dansatoare a Deliei, interviu în exclusivitate pentru Star Matinal de Weekend!
Sambata, 28.04.2018, 11:34
Minivacanța de 1 Mai este prilej de comedie maximă în cadrul ediției de duminică a show-ului iUmor, difuzată de la ora 20.00, la Antena 1. Telespectatorii vor putea urmări o retrospectivă a celor mai apreciate momente din cele cinci sezoane, prin care se sărbătorește așa cum se cuvine Ziua Muncii.
Delia se pricepe de minune să își șocheze fanii cu apariții excentrice și pline de culoare. De data aceasta, celebra artistă și-a făcut o schimbare radicală de look și toți au fost surprinși!
Vineri, 27.04.2018, 11:34
Mihai Bendeac, juratul emisiunii „iUmor”, a pus ochii pe o concurentă, pe care a avut curajul să o invite și la film, chiar dacă recunoaște că niciodată nu face el primul pas. „Conexiunea” dintre cei doi a fost detectată și de frumoasa Delia, care i-a spus lui Sevi că niciodată nu și-a văzut colegul atât de hipnotizat de cineva.
Preselecţiile pentru cel de-al optulea sezon al show-ului X Factor sunt în plină desfăşurare! Cei interesaţi de o carieră în muzică sunt aşteptaţi să-şi demonstreze talentul în faţa celor patru jurați.
Delia, frumoasa cântăreață și jurată a emisiunii „iUmor” face ce face și iar ajunge în atenția fanilor! De data aceasta, artista chiar i-a șocat pe toți!
Miercuri, 25.04.2018, 12:11
Delia Antal intră în legătură directă și vorbește despre vacanțele ei. Vedeta vizitează numeroase destinații turistice în fie care, dar nu uită să îl ia peste tot pe Aiden, micuțul ei.
Marti, 24.04.2018, 20:52
Delia a fost acuzată de fani că și-a făcut rinoplastie, așa că vedeta a vrut să le răspundă răutăcioșilor. Și nu oricum, ci în stilul caracteristic, desigur.
Marti, 24.04.2018, 17:02
Delia a fost acuzată că și-a făcut rinoplastie, așa că vedeta a vrut să le răspundă răutacioșilor. În stilul caracteristic, desigur!
Marti, 24.04.2018, 16:49
Astãzi, pe canalul de YouTube „iUmor” a fost înregistrat abonatul cu numãrul un milion, emisiunea de la Antena 1 devenind astfel singura emisiune tv din România cu un milion de abonaţi care „gustã” din plin clipurile concurenţilor şi ale câştigãtorilor care au fãcut senzaţie pe scena emisiunii difuzate în fiecare duminicã, de la ora 20:00, de-a lungul celor cinci sezoane.
Jurații X Factor” au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câștigătorul sezonului cu numărul 8 al emisiunii. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s îi încurajează pe toți cei care visează la o carieră în muzică să facă pasul decisiv și să se înscrie pe adresa http://casting.a1.ro/xfactor/.
Sevi şi Francesca au câștigat cea de-a noua ediție ”iUmor” și vor ajunge astfel în finala emisiunii, alături de Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mihaela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru,...
Oana, sora Deliei Matache, trăiește cele mai frumoase momente de când a devenit mămică pentru prima oară.
Luni, 23.04.2018, 16:16
Îmbrăcate ca două prinţese, Oana şi micuţa Jessie au avut parte de o şedinţă foto într-un decor de poveste.
Luni, 23.04.2018, 16:01
Mihai Bendeac, juratul emisiunii „iUmor”, a pus ochii pe o concurentă, pe care a avut curajul să o invite și la film, chiar dacă recunoaște că niciodată nu face el primul pas. „Conexiunea” dintre cei doi a fost...
Cea de-a noua edițiu „iUmor” a fost una cu adevărat spectaculoasă: de la dresaj de insecte, la stand-up comedy și magie cât încape. În plus, nu ai lipsit numerele de rap și un Bendeac mai fascinat ca niciodată de o concurentă care i-a promis că va ieși cu el la un film.
Născut în Republica Moldova, Yan a părăsit țara la vârsta de 4 ani și așa a ajuns să lucreze la un circ în Rusia. De la vârsta de 12 ani deja era familiarizat cu acrobațiile, fusese clown, dar cunoștea deja și arta...
Canadianul Yan Markson, care a copilărit în Rusia la un circ și a deprins arta magiei încă de la 12 ani, a reușit să îi sperie pe jurații ”iUmor” cu reprezentația sa.
Canadianul Yan Markson, care a copilărit în Rusia la un circ și a deprins arta magiei încă de la 12 ani, a reușit să îi sperie pe jurații ”iUmor” cu reprezentația sa.
Canadianul Yan Markson, care a copilărit în Rusia la un circ și a deprins arta magiei încă de la 12 ani, a reușit să îi sperie pe jurații ”iUmor” cu reprezentația sa.
Dicu Florian, corporatist, are un umor negru pe scena iUmor.
Bogdan Munteanu, magician, a venit la "iUmor cu un număr de hipnoză cu insecte.
Bendeac a descoperit în recuzită un tricou cu chipul lui... Sadoveanu imprimat pe el. Juratul emisiunii a povestit că deseori a căutat explicații la unele dileme existențialiste. Mihai crede în coincidențe și i s-a...
Sevi și Francesca, ambele cunoscute juraților din sezonul 4 ”iUmor”. Ca și la prima lor apariție, fetele au pus cap la cap replici din melodii celebre românești.
Doina Teodoru a fost marea câştigătoare a celui de-al treilea sezon iUmor.
Baletul Furnica face show de senzație pe scena de la iUmor.
Un magician reușește să îi sperie pe jurații ”iUmor”: ”Am simțit cel mai puternic șoc din acest sezon”
După ce au devenit părinţii spirituali ai nepoatei lor, Delia şi Răzvan au mai bifat încă o vacanţă pe lista ei! De data aceasta, artista nu a mai vrut o destinaţie exotică, a plecat în Italia.
Sambata, 21.04.2018, 14:21
Delia ne încântă cu o nouă vacanță! Unde a ajuns de data aceasta vedeta noastră plimbăreață!
Joi, 19.04.2018, 09:52
Artista îşi încarcă bateriile cu mici escapade pe cere le programează periodic. Delia şi soţul ei au ajuns la Veneţia. Aşa cum era de aşteptat, artista a publicat imediat câteva imagini din vacanţă, pe Instagram, spre bucuria fanilor...
Joi, 19.04.2018, 07:48
După botezul micuţei Jessica, Gina Matache a venit la Agenţia VIP pentru a vorbi despre cel mai frumos eveniment din viaţa Deliei şi a Oanei
Marti, 17.04.2018, 22:17
Tatăl Deliei a fost primit în familie ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce spune Gina Matache de întoarcerea fostului soț.
Marti, 17.04.2018, 21:54
Că Deliei îi place să călătorească nu mai este pentru nimeni un secret! Jurata X Factor nu poate sta deloc locului şi profită de fiecare perioadă liberă pentru a pleca din ţară
Marti, 17.04.2018, 17:15
Micuța Jessie a avut parte de băița de după botez. Năşica Delia nu a ratat niciun pas şi a filmat tot. Artista este topită după nepoțica sa.
Marti, 17.04.2018, 12:49
Delia Matache, frumoasa și cameleonica jurată a emisiunii „iUmor” a reușit să își pună fanii pe jar cu o fotografie la care nimeni nu s-ar fi așteptat!
Marti, 17.04.2018, 12:21
Eleganţa și rafinamentul au descris cel mai bine fericitul eveniment, care a dat fiori celor din familie, mai ales că bunicul sărbatoritei, tatal Deliei și al Oanei a lăsat muntele Athos, pentu această zi atât de importantă!
Marti, 17.04.2018, 00:51
Jura ț ii X Factor ” au început deja căutările pentru a descoperi cine va fi câ ș tig ă torul sezonului cu numărul 8 al emisiunii. Delia, Horia Brenciu, Ș tefan B ă nic ă ș i Carla ’s î i...
O naşă de milioane, la propriu şi la figurat! Emoțiile au fost mari pentru Delia și soțul ei, Răzvan, care au creştinat-o ieri pe Jessica, nimeni alta decât nepoţica artistei.
Luni, 16.04.2018, 20:04
Eleganţa și rafinamentul au descris cel mai bine fericitul eveniment, care a dat fiori celor din familie, mai ales că bunicul sărbatoritei, tatal Deliei și al Oanei a lăsat muntele Athos, pentu această zi atât de importantă!
Luni, 16.04.2018, 17:53
Eleganţa și rafinamentul au descris cel mai bine fericitul eveniment, care a dat fiori celor din familie, mai ales că bunicul sărbatoritei, tatal Deliei și al Oanei a lăsat muntele Athos, pentu această zi atât de importantă!
Luni, 16.04.2018, 17:18
Eleganţa și rafinamentul au descris cel mai bine fericitul eveniment, care a dat fiori celor din familie, mai ales că bunicul sărbatoritei, tatal Deliei și al Oanei a lăsat muntele Athos, pentu această zi atât de importantă!
Luni, 16.04.2018, 17:16
Cea mai mare surpriză la evenimentul grandios a fost apariția tatălui Deliei, prezent pentru prima oară în fața camerelor de luat vederi, sosit tocmai de la muntele Athos, acolo unde își duce traiul, de ani buni.
Luni, 16.04.2018, 17:11
Eleganţa și rafinamentul au descris cel mai bine fericitul eveniment, care a dat fiori celor din familie, mai ales că bunicul sărbatoritei, tatal Deliei și al Oanei a lăsat muntele Athos, pentu această zi atât de importantă!
Luni, 16.04.2018, 17:08
A fost un weekend de poveste pentru familia Deliei! Jessica a primit taina botezului, iar familia a dat o petrecere de neuitat.
Luni, 16.04.2018, 10:42
Delia, atinsă așa cum nimeni nu a mai făcut-o! ”Îți dai seama ce sărut franțuzesc trebuie să fie cu treaba aia așa!”, a spus jurata iUmor.
jurata iUmor nu a ascultat și a călcat cu picioarul gol pe tăișul unor săbii! ”Delia, nu face asta, nu trebuie să demonstrezi nimic!”, i-a spus Cheloo îngrijorat.
Zi mare pentru sora Deliei! Fiica ei a primit taina botezului, iar familia şi apropiaţii le-au fost alături în cea mai emoţionantă şi importantă zi.
Duminica, 15.04.2018, 18:50