Bucureştiul împlineşte 555 de ani şi va sărbători asta cum n-a mai făcut-o niciun oraş. Cine a trecut aseară pe lângă palatul Parlamentului a putut vedea o mostră din spectacolul unic în Europa, care va avea loc în seara asta.
Sambata, 20.09.2014, 09:09
Antonia este din ce în ce mai sexy, în ciuda faptului că este însărcinată. Artista a mers la un eveniment, acolo unde a fost mângâiată pe burtică, dar nu de către iubitul ei, Alex Velea!
Vineri, 19.09.2014, 17:28
Ziua în care George Clooney și Amal Alamuddin vor deveni soț și soție se apropie. Oricât de mult ar fi vrut cei doi, tot s-au aflat câteva detalii despre marele eveniment, printre care și faptul că nunta va fi plătită de familia miresei.
Vineri, 19.09.2014, 12:47
Un mega show e gata să înceapă. X Factor, mai antrenant ca niciodată, ne dă întâlnire mâine seară, de la opt şi jumătate, imediat după Observator Special. Ne aşteaptă voci senzaţionale, poveşti de viaţă care bat ficţiunea şi emoţii...
Joi, 18.09.2014, 19:53
A servit drept han pentru negustorii din Gabrovo, care trăgeau în Bucureşti. Apoi, a fost primul pasaj comercial din Capitală. De astazi, va fi centru cultural. După cinci ani de restaurări, hanul Gabroveni din Centrul Vechi îşi deschide porţile.
Joi, 18.09.2014, 19:47
Mihai Mălaimare Junior are din nou parte de recunoaştere şi laude din partea criticilor de film. E directorul de imagine al filmului "A Walk Among the Tombstones", cu Liam Neeson în rolul principal.
Joi, 18.09.2014, 07:35
Bucharest Comedy Week, primul festival international de comedie organizat in Capitala, il va aduce in saptamana vesela pe unul dintre cei mai cunoscuti performeri de stand-up comedy din lume: Carlos Mencia! Actorul va putea fi vazut si ascultat live la Bucuresti, pe 27 septembrie, la Sala Palatului, in cadrul celui mai asteptat eveniment organizat de-a lungul celor 7 zile de comedie pe care ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucuresti, in parteneriat cu Asociatia Carousel, le pregateste bucurestenilor cu ocazia celei de-a 555-a aniversari a orasului.
Miercuri, 17.09.2014, 21:46
Pe Delia Matache nu ai cum să o confuzi. Apariţiile ei sunt mereu surprinzătoare, colorate şi nu în ultimul rând, unice. Dar viaţa de jurat al celui mai tare show de talente din România nu e tocmai uşoară.
Miercuri, 17.09.2014, 20:18
Primaria Capitalei organizeaza Zilele Bucurestiului, in perioada 19-21 septembrie. Evenimentele se vor desfasura in Piata Constitutiei, Piata Universitatii, parcul Cismigiu si Centrul Istoric.
Marti, 16.09.2014, 16:26
Mai sunt câteva zile în care îți poți rezerva un loc la cel mai important eveniment de Search Engine Marketing din Europa de Sud-Est
Marti, 16.09.2014, 15:32
Războiul fraţilor Dolănescu s-a mutat la munte. Casa de suflet a lui Ion Dolănescu a ajuns în paragină! Imobilul de lux din Sinaia a rămas şi fără curent, şi fără gaze.
Marti, 16.09.2014, 07:32
Connect-r şi Misha se pregătesc pentru încă un eveniment important din viaţa lor, cununia religioasă! Fericiţii părinţi respectă cu sfinţenie tradiţiile aşa că au pregătit o nuntă pe care invitaţii n-o vor uitat niciodată! Va fi ceva foarte interesant cu siguranţă, dar să-l lăsăm pe Connect-r să ne dea amănunte.
Luni, 15.09.2014, 18:55
Connect-R, juratul de la Next Star, se pregătește de un eveniment extrem de important. Sâmbătă, el și Misha își vor face jurămintele de credință veșnică în fața lui Dumnezeu.
Luni, 15.09.2014, 15:20
Connect-R, juratul de la Next Star, se pregătește de un eveniment extrem de important. Sâmbătă, el și Misha își vor face jurămintele de credință veșnică în fața lui Dumnezeu.
În ajun de Partidă Aniversară, Superbingo Metropolis şi-a răsfăţat jucătorii cu superpremii! Iar acesta este doar începutul, pentru că urmează multe, foarte multe cadouri pentru cei care îşi vor cumpăra cartoanele albastre, portocalii şi...
Luni, 15.09.2014, 08:01
Cei mai talentaţi tineri artişti din lume sunt în aceste zile la Bucureşti! Dar, să ştiţi că nu au venit în vizită, ci cu un ţel măreţ! Fiecare vrea să câştige premiul cel mare al Concursului Internaţional "George Enescu".
Luni, 15.09.2014, 07:55
Artistul Nicolae Voiculeţ împreună cu mai multe ansambluri populare s-a încumetat să cânte pe crestele Munţilor Bucegi, în faţa câtorva mii de oameni.
Luni, 15.09.2014, 07:47
S-au dat lupte grele în inima Bucureştilor. Gospodari din toată ţara au pornit bătălia aromelor. Cei mai mulţi au intrat în luptă cu artileria grea: sarmale maremureşene, poale-n brâu, dulceţuri de toate felurile, must şi pastramă de oaie.
Duminica, 14.09.2014, 19:39
Campania ”Îngeri pentru Îngeri” a ajuns la sufletele oamenilor. Datorită lor, cât de curând, Mihăiţă Nectarie, un copil de un an şi jumătate, născut cu grave probleme de sănătate, va putea avea o viaţă normală.
Duminica, 14.09.2014, 13:28
O confruntare dură cu muntele a adunat 50 de biciclişti în staţiunea Harghita Mădăraş. Cu echipamente de protecţie şi biciclete performante, oamenii s-au înscris la un concurs de downhill.
Duminica, 14.09.2014, 10:07
Peste cinci sute de sportivi din întreaga lume s-au întrecut în staţiunea Băile Herculane, la un concurs de escaladă. Pasionaţii sporturilor extreme s-au căţărat pe trasee montane cu dificultăţi variate, pentru a vedea care obţine cel mai...
Duminica, 14.09.2014, 10:04
Cu mic cu mare, bucureştenii dornici de distracţie au participat la The Color Run, cunoscută şi sub denumirea de Crosul Vopselelor. Participanţii au alergat pe o distanţă de 5 km, iar pe traseu au fost împroşcaţi cu pudră de diferite culori.
Duminica, 14.09.2014, 09:02
Antonia şi Alex Velea par mai fericiţi ca niciodată şi nu se mai sfiesc să-şi arate dragostea. Aseară, cei doi s-au sărutat în public. Frumoasa cântăreaţă n-a luat prea mult în greutate şi a astas atenţia toate privirile cu un decolteu sexy.
Sambata, 13.09.2014, 19:43
Naţionala artiştilor cu o mie de chipuri se pregăteşte de o nouă gală. La "Te cunosc de undeva!", nimic nu e imposibil. Latino loverii devin cântăreţe populare. Iar băieţii răi ai muzicii româneşti urcă pe tocuri de 15 centimetri.
Sambata, 13.09.2014, 19:42
Ciorbă sau saramură? Prăjit sau pe grătar? Sunt dilemele cu care se confruntă mai mereu pasionaţii de.peşte. Cum o vorbă românească spune "peşte, mămăliga prăpădeşte", ai spune că mai tot timpul câştigător preparatul la tigaie.
Sambata, 13.09.2014, 19:32
Incidente la Ziua Pompierilor. Un bărbat s-a întins în faţa oficialilor prezenţi la ceremonia de Ziua Pompierilor. Omul nu a strigat nimic, nu a zis nimic, doar s-a întins în faţa oficialilor.
Sambata, 13.09.2014, 11:07
Cea mai mare sală de squash din România a găzduit, pentru a doua oară, un tuneru internaţional. Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Squash, care a adus la Bucureşti cei mai buni jucători din lume.
Sambata, 13.09.2014, 09:25
În mai puţin de o lună, se va da startul pentru a şaptea ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti. Mai exact, pe 5 octombrie. Discutăm în continuare despre acest eveniment cu Oana Năstase, unul dintre organizatorii evenimentului.
Sambata, 13.09.2014, 09:23
Cea de-a patra ediţie BikeFest, cel mai mare eveniment dedicat bicicliştilor urbani, are loc weekendul acesta, în parcul Izvor, din Capitală. Evenimentul are ca scop consolidarea comunităţii de biciclişti urbani şi totodată promovarea bicicletei.
Sambata, 13.09.2014, 09:21
Horaţiu Mălăele împlineşte 40 de ani de activitate pe scenă. Personajele pe care le-a creat, publicul, dar şi Teatrul de pe Lipscani îl sărbătoresc cum se cuvine.
Sambata, 13.09.2014, 09:11
Campionatul Mondial de Formula 1 are, de astăzi, un rival: Formula E, a cărei primă cursă are loc la Beijing. Maşinile aliniate la start seamănă cu monoposturile de Formula 1, dar fac mult mai puţin zgomot, pentru că au motoare electrice.
Sambata, 13.09.2014, 09:00
Regele berii este căutat în Braşov. La ediţia din acest an a Oktoberfest, a venit rândul bărbaţilor să-şi arate priceperea în privinţa halbelor. Domnii au fost supuşi unor probe solicitante.
Sambata, 13.09.2014, 08:52
Cei mai mari campioni ai sportului românesc s-au reunit pentru o seară de gală, la Ateneul Român. Peste 50 de personalităţi au aniversat 100 de ani de la înfiinţarea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Sambata, 13.09.2014, 08:48
Toamna aceasta, la Antena 1, visele devin realitate. Cel mai longeviv format de dans din lume aduce în ring vedete ce vă sunt atât de mult pe plac. Printre ele sunt şi Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi.
Vineri, 12.09.2014, 20:24
A început numărătoarea inversă! Mai sunt patru zile şi la Antena 1, cei mai talentaţi copii pe care îi are România ne vor încânta la marea premieră a super-showulului Next Star. Dan Negru şi juraţii emisiunii strâng în platou copii cu...
Vineri, 12.09.2014, 19:48
Cei mai buni și mai spectaculoși artiști, care au strălucit în show-ul "Te cunosc de undeva!" în cele cinci sezoane de până acum, se întorc într-un duel al starurilor, în cel de-al șaselea sezon, care începe sâmbătă, 13 septembrie, de...
Vineri, 12.09.2014, 16:51
Chiar dacă cei mai mulţi clienţi ai esteticienilor sunt femei, chirurgia plastică rămâne un domeniu dominat de bărbaţi. Însă o femeie vrea să dea peste cap toate statisticile. O cheamă Rozina Ali, este chirurg plastician în Marea Britanie...
Joi, 11.09.2014, 20:17
Weekend-ul viitor, Bucureştiul "îmbracă" haine de sărbătoare, cu ocazia aniversării a 555 de ani de la prima atestare oficială. Vor fi zeci de concerte, parade şi spectacole în aer liber.
Joi, 11.09.2014, 13:08
De luni, staţiile de metrou au fost redenumite. Poartă numele marilor sportivi care au dus faima României în lume. Timp de o lună vă veţi plimba printre sportivi.
Miercuri, 10.09.2014, 19:39
Ministerul Culturii vrea să cumpere "Cuminţenia" lui Constatin Brâncuşi. Iniţial, ministrul Kelemen Hunor a declarat că nu are bani pentru cea mai valoroasă operă aflată pe pământ românesc.
Miercuri, 10.09.2014, 19:37
Toamna la cinematograf va face senzaţie o piesă de teatru. Oricât de surprinzător ar suna, actori români de primă mână vor aduce la Bucureşti, într-o sală de cinematograf, o piesă care a avut succes pe Broadway.
Miercuri, 10.09.2014, 16:52
Indiferent că participă la un eveniment fastuos, pe covorul roşu, la o petrecere privată, ori la premiera unui film, vedetele de la Hollywood trebuie să fie perfecte din cap până-n picioare.
Miercuri, 10.09.2014, 12:36
Vestea că prinţesa Katherine va aduce pe lume un nou moştenitor a încântat nu doar familia regală ci întreaga opinie publică britanică.În culmea bucuriei sunt casele de pariuri, cărora fericitul eveniment le creşte cifra de afaceri şi le poate aduce mari profituri. La Londra se pariază, deja, intens, pe numele, sexul şi data naşterii viitorului bebeluş regal.
Miercuri, 10.09.2014, 08:31
În această seară, la "Sinteza zilei", cel mai urmărit talk show din România, invitatul special al lui Mihai Gâdea este strategul lui Barack Obama, Mitch Stewart, omul care a obţinut victorii cruciale pentru cel mai puternic lider al planetei.
Marti, 09.09.2014, 17:40
Solista AMI a lansat cel mai recent videoclip al său, pentru piesa "Playa en Costa Rica".
Marti, 09.09.2014, 16:48
De astăzi, Antena 1 îşi schimbă imaginea! Vă aducem noi show-uri incendiare, muzică, dans, comedie şi spectacol, într-o explozie de energie şi culoare. O super echipă de profesionişti a lucrat zi şi noapte, ca să vă aducă o toamnă de...
Luni, 08.09.2014, 20:02
Unul dintre cuplurile de aur ale lumii mondene a atras toate privirile, ieri seara, la săptămâna modei de la New York. Victoria Beckham şi-a prezentat cea mai recentă colecţie vestimentară, iar soţul ei, David, s-a aflat în primul rând,...
Luni, 08.09.2014, 16:54
Crochete de peşte cu caşcaval, borş de peşte, pachete de somn, budincă de ştiucă. toate au putut fi gustate în cea de-a doua ediţie a Festivalului Borşului de Peşte al Deltei Dunării.
Luni, 08.09.2014, 16:45
Alina Eremia „Dansează printre vise" la Antena 1! Își dorește să se autodepășească și este convinsă că asta se va întâmpla în cadrul show-ului care va fi difuzat în această toamnă de Antena 1.
Luni, 08.09.2014, 16:41
Marii designeri au îmbinat cele două domenii în colecţii care taie şi răsuflarea celor mai înverşunaţi fani ai îndustriei modei. În plus, şi sportivii de performanţă cei mai cunoscuţi îşi asociază numele cu branduri sonore.
Vineri, 05.09.2014, 20:23