Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 11 - 24 august, pentru toate regiunile din ţară: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia şi la munte.
Luni, 11.08.2014, 16:11
Vremea călduroasă în următoarele zile, iar temperaturile în anumite zone vor fi chiar caniculare. Denisa Ţicu vine cu mai multe informaţii.
Luni, 11.08.2014, 11:01
În nordul, centrul şi estul ţării, precum şi în zonele de deal şi munte, vremea va fi în general instabilă sâmbătă. Pe timpul zilei, se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi cantităţi de apă mai însemnate şi condiţii de grindină.
Vineri, 08.08.2014, 15:41
Vremea extremă de la munte i-a pus pe jar pe salvamontişti! Zeci de turişti cu copii mici le-au cerut ajutorul, după ce au fost surprinşi de o furtună puternică însoţită de grindină
Joi, 07.08.2014, 08:32
Vor fi ploi torenţiale în jumătatea de vest, în zonele de deal şi munte. Iulia Zgripcea vine cu mai multe informaţii.
Marti, 05.08.2014, 18:44
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 - 17 august, pentru toate zonele ţării.
Luni, 04.08.2014, 15:13
În continuare, vremea face ravagii. Codul roșu de inundații a fost prelungit de hidrologi pe câteva râuri din Caraș-Severin și Timiș.
Vineri, 01.08.2014, 16:18
Cine nu iubeşte marea? De abia aşteptăm să vină vremea frumoasă şi să ne planificăm vacanţa pe litoral. Însă, e bine să ţinem cont de faptul că putem profita mult mai mult de beneficiile apei mării.
Marti, 29.07.2014, 12:30
Iulia Zgripcea prezintă cum va fi vremea în următoarele două săptămâni.
Luni, 28.07.2014, 12:39
Soţii Lis au profitat de vremea bună de afară, aşa că au dat o fugă pe litoral, acolo unde au făcut un show de zile mari.
Joi, 24.07.2014, 10:00
Meteorologii nu vin cu veşti tocmai bune pentru acest început de săptămână, avertizând că vremea va fi instabilă, în special în cursul zilei de marţi
Duminica, 20.07.2014, 16:45
Sfârşitul de săptămână vine cu vreme instabilă în estul, sudul şi centrul ţării, precum şi la munte. Înnorările vor fi accentuate şi pe arii relativ extinse şi se vor semnala averse şi descărcări electrice.
Vineri, 18.07.2014, 15:24
Denisa Ţicu ne prezintă cum va fi vremea în acest week-end.
Vineri, 18.07.2014, 11:50
Dacă în ţara noastră vremea este tare capricioasă, iar ploile fac ravagii, în Europa de Vest este prognozat un val de caniculă.
Vineri, 18.07.2014, 08:50
În Mureş există satul Dubiştea şi, dacă întrebi de familia Fărcaş, o să ţi se zică, probabil, de familia cu vâltoarea. Locul unde sătenii trag să-şi spele covoarele şi hainele pe care nu le pot spăla la mână, într-un vârtej...
Joi, 17.07.2014, 16:59
Aventurile Monică Gabor de pe vremea când era căsătorită cu Irinel Columbeanu au ajuns în cotidianul britanic Daily Mail. Încercarea eşuată a vedeti de a adopta un băieţel le-a atras atenţia britanicilor, care relatează pe larg despre faptul că Monica a renunţat la micuţ pentru că făcea gălăgie.
Joi, 17.07.2014, 13:17
Joi, vremea va fi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate. Îndeosebi în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele de deal şi la munte, local în sudul, estul şi centrul ţării şi izolat în rest.
Miercuri, 16.07.2014, 15:36
Un bărbat de 56 de ani a murit lovit de trăsnet pe un câmp din Gorj. Probleme au fost şi la Târgovişte unde vijelia a smuls acoperisurile a doua blocuri şi le-a aruncat peste maşini. Un şofer din Galaţi a ajuns la spital după ce, din cauza...
Miercuri, 16.07.2014, 09:23
A trăit pe parcursul domniilor a şase regi, a scăpat de cele două războaie mondiale şi a asistat la trecerea omenirii de la căruţele trase de cai la maşinile cu sute de cai putere. Mai mult decât atât, pe vremea Titanicului era adolescentă.
Marti, 15.07.2014, 10:42
Nicolae Datcu a interpretat în premieră la Neatza melodia "De-ar fi vremea de altădată"
Administraţia Naţională de Meteorologie a estimat cantitatea de precipitaţii din intervalul 14 - 27 iulie, precum şi oscilaţiile temperaturilor pentru toate regiunile ţării.
Luni, 14.07.2014, 13:54
Maria Linda ne spune cum va fi vremea în perioada 14-20 iulie.
Luni, 14.07.2014, 09:37
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Emil Bobu, fost înalt demnitar în vremea comunismului, s-a stins din viaţă la Spitalul Universitar din Capitală, la vârsta de 87 de ani
Duminica, 13.07.2014, 10:47
Sfârșitul acesta de săptămână aduce ploi torențiale și vreme mohorâtă. Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de ploi, valabilă în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, dar și în zonele de munte.
Vineri, 11.07.2014, 09:01
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Descoperire incredibilă în Marea Neagră. Epava unei corabii despre care se spune că ar fi din vremea romanilor a fost identificată la mai puţin de doi kilometri de Portul Constanţa.
Joi, 10.07.2014, 18:04
Descoperire incredibilă în Marea Neagră. Epava unei corabii despre care se spune că ar fi din vremea romanilor a fost identificată la mai puţin de doi kilometri de Portul Constanţa.
Joi, 10.07.2014, 16:26
Râuri din 16 judeţe din vestul şi sudul ţării vor fi sub cod galben de inundaţii de joi seară până vineri după-amiază. Atenţionarea ANM este valabilă de joi, la ora 18.00, până vineri, la ora 15.00.
Joi, 10.07.2014, 16:00
Vremea rea combinată cu viteza neadaptată face victime pe şosele. În Oradea, din cauza ploi torenţiale, un tânăr a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent într-o balustradă de la marginea drumului.
Joi, 10.07.2014, 13:28
Hotelierii de la malul mării fac eforturi de a atrage cât mai mulţi români după ce vremea capricioasă din ultima lună le-a dat toate planurile peste cap. Vor să atragă turişti nu doar în week-end, cum se întâmpla în anii trecuţi, ci şi...
Joi, 10.07.2014, 10:58
La sfârşitul acestei săptămâni ne vom bucura de vreme frumoasă, perfectă pentru plajă, însă astăzi, în zona de sud şi sud vest a ţării va ploua. De asemenea, se vor semnala tunete şi fulgere.
Joi, 10.07.2014, 09:14
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
În mijlocul verii, în iulie, când ar trebui să ne bucurăm de un timp frumos, cu temperaturi caniculare, vremea parcă a scăpat de sub control.
Joi, 10.07.2014, 08:37
Vara anului 2014 este tare capricioasă. După doar trei zile în care soarele a strălucit puternic, iar oamenii au ieşit la piscine, vine potopul. În vestul, central şi nordul ţării se vor semnala astăzi precipitaţii însemnate cantitativ, ce vor depăşi 20 de litri pe metrul pătrat.
Miercuri, 09.07.2014, 08:49
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Ploile ne-au dat bătăi de cap în luna iunie, însă acum, în luna lui cuptor, soarele este foarte generos, astfel că dacă vreţi să plecaţi în vacanţă, ar trebui să mergeţi fără să staţi pe gânduri.
Marti, 08.07.2014, 08:57
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Vremea se strică în aproape toată ţara. Meteorologii au emis un cod galben de vijelii, grindină, tunete şi fulgere. Maria Linda vine cu mai multe informaţii.
Luni, 07.07.2014, 18:22
După ce ploile torențiale ne-au dat bătăi de cap, astăzi vremea va fi tare frumoasă. Soarele va străluci cu putere în aproape toate zonele, cu excepția regiunilor montane, unde spre seară sunt așteptate precipitații, tunete și fulgere.
Luni, 07.07.2014, 08:57
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Astăzi puteţi să uitaţi acasă umbrele şi pelerinele de ploaie. Înarmaţi-vă cu ochelari şi pălării de soare şi puteţi să daţi o fugă la piscină sau chiar pe litoral pentru că ploile ne ocolesc în acest week-end. Lidia Buble a...
Sambata, 05.07.2014, 10:27
După zile întregi în care am îndurat nenumărate ploi şi temperaturi mai scăzute decât cele normale, iată că soarele ne zâmbeşte, în sfârşit!
Vineri, 04.07.2014, 16:56
După ce ploile torenţiale au făcut ravagii aseară, ziua de astăzi este mai călduroasă, deşi cerul este brăzdat de nori. În partea de est a ţării şi la munte sunt anunţate precipiraţii slabe.
Vineri, 04.07.2014, 09:03
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de joi, ora 18.00, până vineri dimineaţă, la ora 06.00.
Joi, 03.07.2014, 09:53
Nici bine nu ne-am bucurat de razele fierbinţi ale soarelui, căci ploile se întorc. În partea de nord vest a ţării, meteorologii au anunţat precipitaţii ce vor atinge 25-30 de litri pe metrul pătrat, dar şi tunete şi fulgere. De asemenea, vântul se va intensifica, iar în zona de est vor fi vijelii.
Joi, 03.07.2014, 09:11
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.
Ziua de astăzi va fi una frumoasă, cu precipitaţii scurte la deal şi la munte, însă de mâine norii vor reveni pe cer.
Miercuri, 02.07.2014, 08:49
Flavia Mihăşan, vecina sexy de la Neatza, prezintă rubrica meteo.