Antena Căutare

Greşeala pe care o fac toate gospodinele când prepară salata de vinete! Cu acest truc, până şi vecinele te vor invidia că-ţi iese atât de bine!

A venit toamna şi odată cu ea, gospodinele se întrec în a prepara cea mai bună zacuscă, cele mai aromate compoturi şi murături. Totodată, e şi sezonul vinetelor care pot fi conservate peste iarnă la borcan sau în congelator, astfel încât în sezonul rece să ai posibilitatea de a-i surprinde pe cei dragi cu cea mai bună salată de vinete!

A venit toamna şi odată cu ea, gospodinele se întrec în a prepara cea mai bună zacuscă, cele mai aromate compoturi şi murături. Totodată, e şi sezonul vinetelor care pot fi conservate peste iarnă la borcan sau în congelator, astfel încât în sezonul rece să ai posibilitatea de a-i surprinde pe cei dragi cu cea mai bună salată de vinete!

ATENŢIE! Uleiul se pregăteşte din timp şi nu se toarnă rece peste vinete, ci la temperatura camerei sau chiar încălzit puţin.

Ingrediente:

7 vinete medii

Articolul continuă după reclamă

2 cepe mici galbene sau roşii

150 ml ulei, preferabil de floarea soarelui

câteva frunze de pătrunjel pentru décor

câteva roşii – de folosit la decorarea salatei

sare

piper negru

Mod de preparare a salatei de vinete:

  • Pe un tocător de lemn, se toacă ceapa foarte mărunt.
  • Vinetele sunt puse într-un blender şi se mixează 1-2 minute. Se adaugă uşor o parte din ulei. Se continuă mixarea. După ce s-au amestecat foarte bine, se adaugă ceapa şi se mixează până când devin o pastă omogenă. Se mai adaugă puţin ulei şi se potriveşte de sare şi puţin piper, după gust.
  • Când salata este gata, se pune într-un castron sau o tavă de sticlă şi se decorează cu felii subţiri de roşii şi câteva frunze de pătrunjel. Se serveşte rece, însoţită de ardei copţi în oţet.
Prăjitura Pavlova, un desert fabulos și deloc complicat! Pe vremuri, se pregătea în bucătăriile regale!... Păsulă cu hospă și ciolan afumat, o mâncare tradițională de la socăcița Floare Bonțe din satul Marin, județul Sălaj...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast deliciu
Rețeta de risotto de iubire, pregătită de Chef Richard Abou Zaki de Ziua Îndrăgostiților. Cum se face aceast...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate culinară a studiat
Tudor Popinceanu vrea să-i cucerească pe jurați în audițiile noului sezon Chefi la cuțite. La ce universitate...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x