Antena Căutare

Chefi la cuțite, 27 aprilie 2026. Eliminare dureroasă după o probă plină de punctaje mari. Cine a părăsit competiția

O concurentă din echipa bordo a lui chef Richard a fost eliminată de la Chefi la cuțite în ediția de pe 27 aprilie 2026. Aceasta a plecat acasă cu fruntea sus pentru că a primit un punctaj mare.

Concurenții s-au descurcat foarte bine la proba individuală din 27 aprilie. Punctajele au fost foarte mari, iar decizia chefilor de a elimina o farfurie a fost una dificilă, care s-a lăsat cu contraziceri.

„Urmează un test individual în care nu cantitatea decide, ci detaliile. Și nu orice detaliu. Vorbim de cel mai vechi stimulent al gustului. Condimentele. Testul este despre curajul de a condimenta perfect”, a fost modul în care Irina Fodor i-a anunțat tema pe concurenți, precizându-le că nu au voie desert.

Așadar, fiecare concurent a gătit cu un condiment primit de la cineva dintr-o echipă adversă.

După degustare, chef Sauter a admis că farfuriile concurenților încep să fie din ce în ce mai bune și ei sunt din ce în ce mai încrezători, în timp ce chef Popescu a spus: „Astăzi se pleacă cu notă mare. Nu vreau să fiu în pielea celor care va pleca”.

Avem o seară bună. Total alt nivel și chefi cărora le-a fost extraordinar de greu să hotărască cea mai slabă farfurie. Partea frumoasă este că ați gătit bine în seara asta!”

19 puncte - Andreea (echipa bordo)

18 puncte - Vladimir (echipa gri)

17 puncte - Marina (echipa verde)

16 puncte - Ștefan (echipa verde)

15 puncte - Alex Dodoaia (echipa bordo)

16 puncte - Pita (echipa gri)

16 puncte - Alex (echipa bej)

13 puncte - Radu (echipa bej)

Ioana Bolchiș din echipa bordo a fost eliminată de la Chefi la cuțite

După ce au fost prezentate notele mari, Irina Fodor a anunțat că Ioana Bolchiș din echipa bordo este eliminată. Florin Stamin a avut doar cu un punct mai mult.

La jurizare, chefii s-au contrazis. În timp ce chef Richard a considerat că preparatul lui Florin Stamin ar fi trebuit să fie eliminat, ceilalți au decis eliminarea preparatului Ioanei.

„Nu sunt de acord cu această eliminare. Nu cred că farfuria ta trebuia să iasă, dar aici nu decid numai eu. Azi Ioana pleacă acasă cu capul sus pentru că a făcut o farfurie care în alte seri nu ar fi plecat niciodată acasă. A plecat acasă cu 10 puncte”, a spus chef Richard.

Ioana a fost foarte tristă din cauza faptului că nu a reușit să rămână mai mult în competiție.

Sezonul 17 Chefi la cuțite se vede de luni până miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Chefi la cuțite se vede pe Antena 1 și în AntenaPLAY de luni până miercuri, de la 20:30. În sezonul 17, în etapa de battle chef Richard a pornit cu 7 concurenți, pentru că a avut cel mai mare punctaj la jocul amuletelor din audiții. Pe locul 2, chef Sautner, a început etapa confruntărilor cu 6 concurenți. Chef Ștefan Popescu a avut dreptul să-și aleagă după bootcamp 5 concurenți, iar chef Orlando a primit 4 concurenți în echipa sa.

Echipa lui chef Richard are tunica de culoare bordo, cea a lui chef Sautner este echipa verde, concurenții lui chef Ștefan Popescu poartă tunica bej, iar echipa lui chef Orlando este echipa gri.

Cei 4 chefi își doresc să câștige cât mai multe battle-uri, astfel încât să aibă cât mai mulți concurenți rămași în competiție în etapa semifinală. Un singur concurent va câștiga Marea FInală și-l va face mândru pe chef-ul pe care îl va reprezenta.

Nu ratați nicio ediție de Chefi la cuțite! Televiziunea are gust!

Chefi la cuțite, 27 aprilie. Egalitate pentru 2 echipe după al șaptelea battle. Ce concurenți au fost trimiși la proba i... Chefi la cuțite, lider de audiență. Echipele gri și bordo, la egalitate ieri seară. Conflict puternic al juraților, dise...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea: „Soția m-a îndrumat”
Chef Ștefan Popescu, dezvăluiri despre spiritualitate. A manifestat totul în viață, inclusiv emisiunea:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Chef Orlando Zaharia a gătit pentru copiii de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist?
Nicușor Dan, așteptat să doboare 1.000 de urși cu o singură semnătură. Vânător sau ONG-ist? Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta să fie găsit mort
Ultimele imagini cu generalul Dorin Ioniță în viață. Ce s-a întâmplat cu doar câteva ore înainte ca acesta... Redactia.ro
Ce pensie medie ar putea avea un român în 2032. Aproape un milion de
Ce pensie medie ar putea avea un român în 2032. Aproape un milion de "decreței" se pregătesc de pensionare Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească
Copiii și perfecționismul – Cum să-i înveți că e OK să greșească DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x