Antena Căutare

„Chefi la cuțite” dă startul probelor eliminatorii și se formează cele trei echipe

Ultimele cuțite au fost deja împărțite în show-ul culinar de la Antena 1, astfel că săpătmâna aceasta, luni și marți, „Chefi la cuțite” intră în Bootcamp – etapa testărilor.

Ultimele cuțite au fost deja împărțite în show-ul culinar de la Antena 1, astfel că săpătmâna aceasta, luni și marți, „Chefi la cuțite” intră în Bootcamp – etapa testărilor.

Toți cei 90 de concurenți care de-a lungul audițiilor pe nevăzute au primit cuțitele și au trecut mai departe intră acum într-o nouă fază a concursului, care le va testa și mai mult abilitățile de bucătari. Precizie, rapiditate, eficiență, tehnică, gust, acestea sunt doar câteva dintre calitățile pe care chefii Dumitrescu, Bontea și Scărlătescu le urmăresc acum, în vederea formării celor trei echipe.

Așa se face că în edițiile din 10 și 11 octombrie telespectatorii au parte de un real spectacol în bucătărie pentru că probele eliminatorii îi vor trece pe concurenți prin cele mai nebănuite trăiri. Bărbați în toată firea nu-și vor putea stăpâni lacrimile, alții, nemulțumiți de deciziile juraților, își vor exprima acest dezacord, în vreme ce pentru alții emoțiile vor fi de bun augur.

Articolul continuă după reclamă

Cum să tai corect fructele pentru o salată, cu o precizie de chirurg, cum să pregătești salată boeuf astfel încât aceasta să fie actuală, în pas cu vremurile, cum să pregătești un tartar de vită în doar un sfert de oră, toate sunt probe la care cei trei chefi s-au gândit pentru această etapă. De la o probă de testare la alta, rândurile se strâng și unii dintre concurenți vor pleca acasă, în vreme ce alții vor simți din ce în ce mai acut apropierea de momentul formării echipelor. Din toți cei 90 de concurenți, la finalul primei probe de testare vor rămâne numai jumătate, adică 45, ca la încheierea ultimei probe de Bootcamp numai 18 să intre în faza confruntărilor.

Astfel, la finalul ediției de marți, „Chefi la cuțite” își va prezenta concurenții cu care cei trei chefi intră în focul luptei: câte 6 concurenți per echipă – roșie, neagră și argintie – vor fi aleși de către chefi și vor primi tunicile aferente. Și tot atunci, cei trei chefi au parte și ei de surprize: fiecare va afla ce culoare îi revine sezonul acesta, culorile fiind stabilite prin tragere la sorți.

Începe un nou război culinar! Vino la preselecții și luptă în noul sezon „Chefi la cuțite”!... Pâinea usturoiată pentru gospodina talentată! Se face imediat, iar gustul e divin! (VIDEO)...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Când începe noul sezon Chefi la cuțite, la Antena 1. Programul complet de difuzare și surprizele sezonului 18
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din lume
Chef Richard Abou Zaki a gătit la evenimentul din Torino care atrage cele mai importante figuri ale gastronomiei din...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x