Femeile din Marea Britanie se uită în oglindă, în medie, mai mult de 70 de ori pe zi, arată un studiu. Nu-i de mirare. Suntem cu toții în acest punct - când ne aranjăm părul, când ne aplicăm cremele de față sau pe dinți, folosim oglinda. Apoi, cineva ne face imediat o fotografie și parcă este altă persoană în poza respectivă, nu noi. Dacă sunteți și voi confuzi de multe ori de ce anume se întâmplă asta, nu vă faceți griji. Există explicații științifice, spun experții, după cum relatează Bright Side.
De ce arătăm mai bine în oglindă decât în realitate. Ce explicații există
Sunt câteva motive pentru care arătăm mai bine în oglindă decât atunci când ne privim în alte ipostaze, cum ar fi în fotografiile cu noi făcute de alte persoane.
Primul motiv ar fi că oglinda ne joacă feste. Reflexia noastră din oglindă nu corespunde 100% realității, este o versiune ușor distorsionată a modului în care arătăm de fapt. Și, din moment ce ne uităm la noi în oglindă în fiecare zi, de mai multe ori, ne-am obișnuit cu această versiune diferită a noastră.
În psihologie, acest lucru se numește „efectul de simplă expunere“ sau „principiul familiarității” și apare atunci când oamenii tind să dezvolte o preferință pentru lucruri doar pentru că acestea le sunt familiare. Așa se întâmplă și cu noi: pentru că ne uităm des la noi în oglindă ne obișnuim cu acea versiune, așa că nu e de mirare de ce putem avea un mic șoc atunci când ne vedem în fotografii făcute de alții.
Un alt motiv este controlul. Mergem în fața oglinzii și avem control total, atunci și acolo, asupra înfățișării noastre. Dacă nu ne place cum stăm, ne corectăm postura, schimbăm unghiul astfel încât fața noastră să arate așa cum ne place nouă. Când vine vorba de fotografii cu noi, nu mai deținem noi controlul, ci cei care fac pozele respective. Un pont: ne ajută foarte mult să știm care e unghiul care ne avantajează pentru că așa știm și cum să stăm la pozat.
Și lumina contează. Când ne uităm în oglindă, nu observăm diferențe de lumină deoarece creierul nostru le uniformizează automat și ne afișează chipul așa cum ne-am obișnuit cu el, apare avea versiune a noastră cu care ne-am familiarizat (vezi mai sus explicația cu „principiul familiarității"). Pe de altă parte, o cameră foto nu funcționează în acest fel. Ea captează toate tonurile și umbrele în mod obiectiv. Fotografii au, de altfel, o vorbă de duh: „Lumina poate face totul într-o fotografie sau o poate distruge complet".
Un alt motiv este că fețele noastre sunt asimetrice. Se știe acest lucru. Nimeni nu are o față perfect simetrică. Dar, atunci când avem o oglindă în fața noastră, suntem obișnuiți să ne privim din acele unghiuri care ne plac și adesea credem că o parte a feței este aceeași cu cealaltă, dar nu este așa. În fotografii, acest lucru se observă cel mai bine și de aceea ne simțim mai puțin atrăgători în poze, pentru că putem observa mai ușor imperfecțiunile chipului.
Și mediul în care suntem are o mare importanță. După cum a explicat cercetătorul Nolan Feeney, de obicei ne uităm în oglindă atunci când suntem acasă sau într-un mediu cunoscut, așa că suntem relaxați. Pe de altă parte, când suntem fotografiați, ne aflăm de obicei în alte medii și împrejurări, așa că ajungem să fim ușor mai tensionați. Facem ochii mari ca să nu clipim și zâmbim fals sau facem „fața de rață", cum e cunoscută în mediul online. Știm și că de obicei fotografiile cu noi ajung pe rețelele de socializare, așa că simțim o presiune mai mare asupra noastră pentru a arăta într-un anumit fel.
