Antena Căutare

Aceasta este cea mai eficientă soluție împotriva CĂPUȘELOR! O poți prepara acasă

Medicii le recomandă prudenţă celor care merg în zonele frecventate de animale şi cu multă vegetaţie întrucât, în perioadele cu ploi şi călduri extreme, așa cum au fost ultimele zile, există riscul înţepăturilor de căpuşe şi de ţânţari, purtători ai unor boli grave.

Medicii le recomandă prudenţă celor care merg în zonele frecventate de animale şi cu multă vegetaţie întrucât, în perioadele cu ploi şi călduri extreme, așa cum au fost ultimele zile, există riscul înţepăturilor de căpuşe şi de ţânţari, purtători ai unor boli grave.

Temperaturile ridicate şi ploile favorizează apariţia şi răspândirea insectelor responsabile cu transmiterea mai multor boli la om, în această categorie fiind incluse, printre altele, căpuşele şi ţânţarii.

La nivel mondial, după ţânţari, căpuşele sunt insectele cel mai adesea responsabile pentru transmiterea bolilor la oameni, spun specialiştii.

Ingrediente pentru o soluție eficientă contra căpușe:

10 picături de ulei esenţial de rozmarin

7 picături de ulei esenţial de scorţişoară

2 picături de ulei esenţial de cedru

2 linguri de ulei de migdale dulci

Se amestecă toate ingredientele într-un pahar. Folosește amestecul pentru zonele pe care le consideri în pericol.

Jertfele ojei-gel! Trebuie să știi asta dacă obișnuiești să-ți faci manichiură semi-permanentă... Cireşe tratate cu substanţe chimice, vândute în hipermarket la prețuri colosale: "Coaja e infectată. Substanța poat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x