Antena Căutare

Banca Transilvania: Peste 75% din tranzacţiile de cumpărături ale clienţilor sunt contactless

Banca Transilvania (BT), cea mai importantă bancă din România, din punct de vedere al activelor, a anunţat, luni, că peste 75% din tranzacţiile de cumpărături ale clienţilor sunt contactless, în condiţiile în care volumul acestor plăţi s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut.

Banca Transilvania (BT), cea mai importantă bancă din România, din punct de vedere al activelor, a anunţat, luni, că peste 75% din tranzacţiile de cumpărături ale clienţilor sunt contactless, în condiţiile în care volumul acestor plăţi s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut.

Tranzacţiile contactless sunt efectuate cu cardul, telefonul şi cu accesoriile BT Pay. Astfel, volumul plăţilor contactless efectuate de clienţii BT s-a dublat faţă de perioada similară a anului trecut, trendul fiind susţinut inclusiv de noile modalităţi de plată, precum wallet-ul BT Pay, Apple Pay, respectiv smartwatch – Fitbit Pay şi Garmin Pay.

“O aplicaţie de banking pe telefon, de exemplu, schimbă total experienţa de shopping sau de transfer de bani. În prima jumătate a anului focusul nostru a fost adăugarea de noi facilităţi în BT Pay, iar din iunie, inclusiv clienţii BT care au iPhone sau Apple Watch pot face plăţi contactless direct cu telefonul, banca noastră oferind acest serviciu odată cu lansarea Apple Pay în România”, a afirmat un director din cadrul BT, Oana Ilaş.

Numărul plăţilor cu telefonul, prin BT Pay, s-a dublat în prima jumătate a anului, iar numărul descărcărilor a ajuns la 2.000 pe zi, potrivit băncii. În prezent, peste 300.000 de clienţi au pe telefon BT Pay, dublu faţă de decembrie 2018.

În plus, 170% este creşterea numărului de transferuri din BT Pay către utilizatorii BT Pay pe baza numărului de telefon din lista de contacte, respectiv prin IBAN către clienţii altor bănci în iunie faţă de decembrie 2018.

Aplicaţia, lansată în ianuarie 2018 pe ambele sisteme de operare Android şi iOS, permite clienţilor BT adăugarea oricărui card emis de bancă.

Banca Transilvania a trecut, anul trecut, pe locul 1 în topul celor mai mari bănci active în România, după achiziţia Bancpost, fiind urmată de BCR şi BRD.

Sursa : news.ro

Industria de media şi divertisment din România va atinge trei miliarde dolari în acest an... Apple vrea să cumpere divizia 5G a Intel cu un miliard de dolari...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov
Hello Chef sezonul 7, 13 aprilie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul, dat de Mihail Pautov Sambata, 13.04.2024, 15:30
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x