Antena Căutare

Pilonul II de pensii, schimbări drastice! Când poti fi retrași banii de către contribuabili! Toți românii trebuie să știe asta

Persoanele care au contribuit la Pilonul II de pensii trebuie să știe că legea a fost modificată, astfel că în anumite condiții, contribuțiile adunate pot fi transferate către sistemul public de pensii. 

Persoanele care au contribuit la Pilonul II de pensii trebuie să știe că legea a fost modificată, astfel că în anumite condiții, contribuțiile adunate pot fi transferate către sistemul public de pensii.

Pensii 2019. De la ce dată crește punctul de pensie în 2019 și cu cât. Anunț pensionari

Astfel, potrivit autorităților, OUG 114 a adus schimbări drastice pentru români, întrucât românii care au contribuit la Pilonul II de pensii își pot transfera fondurile, în anumite condiții.

„OUG 114 a venit cu opţiunea de a aface transferul din Pilonul II de pensii. Această opţiune se poate realiza doar în cazul în care s-a contribuit cel puţin cinci ani în fondul privat de pensii”, explică Stela Andrei, director impozitiv pe venit şi contribuţii sociale EY România, în cadrul conferinţei anuale de fiscalitate EY Româna.

Articolul continuă după reclamă

Pensii mai mari pentru o categorie de români! Ministrul Muncii a făcut anunțul! Câți bani vor primi în plus

De asemenea, contribuabilii trebuie să știe că banii din Pilonul II nu pot fi „retraşi”, ci vor fi blocaţi până când aceştia vor ajunge la vârsta de pensionare.

Ce trebuie să facă românii ca să încaseze pensii mai mari! Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii

„Ce e important să ştim este că acei bani care au fost acumulaţi, chiar dacă optăm să nu mai contirbuim şi să migrăm în sistemul public, ei nu sunt pierduţi, ci vor rămâne într-un cont personal, dar vor fi blocaţi până ajungeţi la vârsta de pensionare. Cota de contribuţie acum este de 3,75%. Puteţi continua să contribuiţi sau puteţi să o transferaţi”, explică Stela Andrei, potrivit bugetul.ro.

Au crescut salariile la stat. 16.536 lei pe lună, dacă lucrezi la Primărie. Ianuarie 2019, prima lună cu măriri uriașe... Părinți cu inimă de piatră! Și-au lăsat băiețelul de 6 ani să moară de foame. Corpul lui cântărea o treime din greutatea...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Românul care a supraviețuit tragediei feroviare din Spania, mărturii cutremurătoare: „Când am ieșit din vagon a început coșmarul”
Românul care a supraviețuit tragediei feroviare din Spania, mărturii cutremurătoare: „Când am ieșit din vagon...
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Adevăratul motiv pentru care Emmanuel Macron poartă ochelari de soare la Davos. Președintele a dezvăluit „ochiul tigrului” ascuns
Adevăratul motiv pentru care Emmanuel Macron poartă ochelari de soare la Davos. Președintele a dezvăluit...
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta vedetei
Dilan Çiçek Deniz a îmbrăcat o rochie cu decolteu adânc la cel mai recent eveniment monden. Cum arată ținuta... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e noua ordine mondială
Forumul Economic de la Davos 2026. Donald Trump ține un discurs și lumea se pregătește să afle de la el care e... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că i-ar fi sabotat momentul romantic cu Nicola Peltz
Adevărul despre Brooklyn Beckham și dansul controversat cu mama sa de la nunta lui. Victoria Beckham e acuzată că... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat
Prăjitură cu afine și lămâie. Rețeta unui desert cu blat umed și aromat HelloTaste.ro
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de apă s-au spart
Un apartament a înghețat la propriu după ce chiriașul a oprit încălzirea ca să facă economie, iar țevile de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea arată senzațional la 38 de ani! Acesta este secretul siluetei de invidiat! – GALERIE FOTO BZI
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj
Rețeta bancherului de succes. Minunile financiare și legăturile de afaceri ale șefului BNR Dolj Jurnalul
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare
Apariție lui Emmanuel Macron a surprins internetul! Motivul pentru care a ales să poarte ochelari de soare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
"Mâncăm pateu, dar avem BMW". De ce muncitorii din diaspora îşi cumpără mai întâi o maşină scumpă Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate
Biluțe energizante cu ovăz, migdale și merișoare uscate Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x