Antena Căutare

Moartea fulgerătoare a lui Paul Walker a schimbat scenariul pentru “Furious 7”! Cum trebuia, de fapt, să se termine filmul

Pe 30 noiembrie 2013, actorul Paul Walker s-a stins din viață mult prea devreme, la doar 40 de ani, în timp ce filma pentru “Furios 7”, parte a francizei “Fast and Furious”, care ar fi trebuit să se lanseze inițial în vara anului 2014.

Pe 30 noiembrie 2013, actorul Paul Walker s-a stins din viață mult prea devreme, la doar 40 de ani, în timp ce filma pentru “Furious 7”, parte a francizei “Fast and Furious”, care ar fi trebuit să se lanseze inițial în vara anului 2014.

Paul Walker era pasager într-un autoturism Porsche condus de către un prieten când șoferul a pierdut controlul autovehiculului în comunitatea Valencia, din nordul orașului Los Angeles, iar mașina a ieșit de pe carosabil, s-a lovit de un stâlp și a fost imediat cuprinsă de flăcări.

Ambii pasageri au fost declarați decedați la sosirea echipajelor de salvare.

După accident, regizorul James Wan a avut cea mai grea misiune. Având în vedere că Paul nu terminase încă filmările, el s-a văzut pus în situația de a schimba finalul original de la "Furious 7", cu toate că acesta era mult mai spectaculos decât cel de care au avut parte fanii.

Articolul continuă după reclamă

Din cauza morții premature a lui Paul Walker, filmul a avut premiera cu aproape un an mai târziu, în aprilie 2015. Spre bucuria fanilor, protagonistul a apărut în majoritatea scenelor, James Wan și echipa făcând toate eforturile ca pelicula să nu fie doar încă o aventură spectaculoasă a francizei, ci una cu greutate pentru toți cei implicați și comunitatea uriașă de fani.

Potrivit lui James Wan, finalul lui "Furious 7" era scris în așa fel încât să extindă franciza și să ofere un punct de pornire pentru următoarele filme de tip spin-off. Într-un interviu acordat jurnaliștilor de la Collider, el a detaliat ce viziune avea pentru deznodământ și continuări.

"Finalul original trebuia să stabilească atmosfera pentru următorul film din serie și direcția în care ar fi evoluat franciză (..) Din păcate, după ce s-a întâmplat tragedia, toate aceste aspecte au devenit irelevante. N-au mai contat și nici reprezentanții studiourilor nu au mai insistat să respectăm planurile inițiale. Și-au dat seama cât de important era să facă un film care să încheie frumos povestea și care să fie în același timp un omagiu adus lui Paul Walker. Recunosc, am apreciat că au gândit așa", a spus regizorul James Wan.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Sursa: Film Now

După câteva încercări cinematografice eșuate, Ed Sheeran își va face apariția într-o franciză de succes! Ce rol va avea ... 80 de ani de când începeau filmările pentru „Pe aripile vântului”. Secretul uluitor despre Clark Gable! Hitler și-a pus ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Noul serial turcesc Cealaltă soție, povestea unei iubiri răvășitoare, marcate de săvârșirea unei crime, de azi, la Happy Channel
Noul serial turcesc Cealaltă soție, povestea unei iubiri răvășitoare, marcate de săvârșirea unei crime, de...
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii
Ce ar trebui să faci întotdeauna înainte de a consuma sau a găti fasole la conservă. Ce arată nutriționiștii Catine.ro
Premiera filmului Cravata Galbenă la Sala Palatului din Capitală. John Malkovich și Sean Bean, printre actorii prezenți
Premiera filmului Cravata Galbenă la Sala Palatului din Capitală. John Malkovich și Sean Bean, printre actorii...
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent vedeta
Dilan Çiçek Deniz despre echilibrul între film, televiziune, teatru și pasul ei spre regie. Ce a declarat recent... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul în mașină
Asasinatul cu bombă de la Arad. Ce a declarat în instanță nepoata lui Ioan Crișan: trebuia să fie cu bunicul... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță. Ce detaliu a ieșit acum la iveală despre cei doi:
Daniela Nane și Octavian Ene s-au despărțit! Tenorul a făcut PRIMELE declarații despre separarea de actriță.... Elle
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control
Trendul periculos de la Hollywood! Mai multe vedete par scăpate de sub control Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește
5 feluri în care poți găti somonul. Idei pentru iubitorii de pește HelloTaste.ro
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de copaci. Cine e Johan Eliasch
Un miliardar cumpără masiv păduri în Amazon ca să nu mai fie tăiate: Ar fi salvat deja sute de milioane de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din decembrie 2025. Ce titluri vor fi disponibile useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2025. Peștii caută adevărul. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată
4 zodii își întâlnesc sufletul pereche înainte noaptea de Revelion. Destinul le pregătește o iubire predestinată Jurnalul
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi înlocuiți
Lia Savonea, reacție furioasă după proteste: A desființat toate completele secției penale. Judecătorii vor fi... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul european cu 50 de locuitori.
Oraşul european cu 50 de locuitori. "Cel mai mic oraş din lume" se află la doar 12 ore cu maşina de România Observator
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism
8 super-verdețuri pe care trebuie să le incluzi în dieta ta de zi cu zi. Năsturelul face minuni pentru organism MediCOOL
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura
Știai că poți congela brânza? Iată cum o pregătești pentru a-și păstra textura HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Modele de comunicare în familie
Modele de comunicare în familie DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii UseIT
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui
Pui portughez cu orez. Cel mai aromat mod de a găti carnea de pui Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x