România se pregăteşte de sărbătoare: ortodocşii aşteaptă Floriile, iar catolicii celebrează Paştele duminica aceasta. Şi unii, şi alţii, îşi fac planuri în funcţie de veştile meteorologilor.
Veştile nu sunt extraordinare dar nici foarte supărătoare. În duminica Floriilor va fi destul de rece în aproape jumătate de ţară, cu temperaturi normale însă în vest , sud vest şi centru. În schimb.va ploua toată ziua aproape, în nordul şi nord estul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Seara va fi ceva mai rău, precipitaţiile se vor extinde, astfel că norii vor acoperi cam întreaga ţară. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 23 de grade iar cel mai frig va fi în estul Transilvaniei, unde minimele pot cobori chiar şi la 3 grade celsius.
Cei care locuiesc sau merg la munte de Florii să se aştepte la precipitaţii mixte dar şi la intensificări de vânt iar la malul mării, maximele nu vor trec de 12 grade.
Vremea de Florii în București
În Bucureşti, cerul va fi noros dar Capitala scapă măcar de ploaie, iar temperaturile vor fi cuprinse între 18 şi 21 de grade celsius.
Potrivit tradiţiei creştine, cum va fi afară de Florii, ar putea fi şi de Paşte, dar anul acesta meteorologii îndrăznesc să spună că tradiţia nu se va respecta iar de Sărbătoarea Învierii va fi mai cald în toată ţara, cu temperaturi chiar mai ridicate decît normalul perioadei