Antena Căutare

De ce nu este bine să ții ouăle pe ușa frigiderului. Greșeala pe care toți oamenii o fac. Cum afectează și unde trebuie ținute

Ai depozitat până acum ouăle greșit! Chiar dacă ai văzut atât în reclame, cât și la cei mai apropiați oameni că ouăle sunt ținute într-o cutie specială, în sertarul aflat pe ușa frigiderului, există un motiv pentru care nu ar trebui să stea niciodată acolo.

De ce nu este bine să ții ouăle pe ușa frigiderului. Greșeala pe care toți oamenii o fac. Cum afectează și unde trebuie ținute
Ai depozitat până acum ouăle greșit! Chiar dacă ai văzut atât în reclame, cât și la cei mai apropiați oameni că ouăle sunt ținute într-o cutie specială, în sertarul aflat pe ușa frigiderului, există un motiv pentru care nu ar trebui să stea niciodată acolo. | shutterstock

Cum și unde se depozitează ouăle a fost un subiect foarte dezbătut de ani de zile, iar contradicțiile au dominat discuțiile. În timp ce unii susțin că odată ce cumperi un frigider, iar cutia pentru ouă se află pe sertarul ușii, atunci acolo trebuie să fie puse, alții spun că ouăle trebuie ținute cât mai aproape de peretele interior, unde este foarte rece.

Un specialist a lămurit această situație și a venit cu lămuririle de rigoare. Acesta susține că nu trebuie ținute ouăle pe ușa frigiderului și iată de ce.

Ouăle nu se țin în sertarul de pe ușa frigiderului. Unde se păstrează în stare optimă

Odată ce creșterea prețurilor a luat o viteză amețitoare la alimente din cauza crizei existente nu doar la noi în țară, ci peste tot, mulți caută modalități inteligente de a economisi bani prin reducerea risipei de alimente.

Ouăle sunt cele mai cumpărate, chiar dacă prețul lor a crescut enorm în ultimii ani și asta pentru că oferă o alternativă gustoasă și hrănitoare oricărui fel de mâncare. Cei care cumpără se încadrează în trei categorii: cei care țin alimentul pe blatul de la bucătărie, cei care pun ouăle pe sertarele frigiderului și cei care le depozitează pe ușa interioară a frigiderului, potrivit The Sun.

Citește și: De ce ușa frigiderului nu mai poate fi deschisă după ce ai închis-o și de ce nu e bine să insisți

Există însă o singură modalitate corectă de a depozita ouăle - nu numai că le va menține proaspete și lipsite de contaminare, dar va ajuta și la economisirea banilor pe termen lung, pentru că nu vom mai fi nevoiți să aruncăm.

Pentru a profita la maximum de calitatea alimentelor și pentru a preveni ca acestea să ajungă la coșul de gunoi, proprietarii de case ar trebui să „folosească regula primul intrat, primul ieșit pentru a se asigura că nimic nu rămâne prea mult în frigide”. „Păstrați alimentele uscate, cum ar fi alimentele gata de consumat, brânzeturile, carnea gătită și sandvișurile în partea de sus”, spun specialiștii, iar „alimentele umede, cum ar fi carnea crudă, trebuie ținute acoperite și plasate în partea de jos.”

Citește și: De ce periuțele de dinți au peri de culori diferite și ce arată aceștia, de fapt. E un detaliu important, pe care nu mulți îl știu

„Păstrați ouăle în cutie, astfel încât să puteți urmări data de expirare, cu excepția cazului în care ouăle sunt marcate cu data individuală”, au explicat experții. Acestea trebuie plasate fix în dreptul câmpului vizual, cât mai aproape de noi pentru a le folosi cât mai repede. De cele mai multe ori, ouăle sunt ținute pe ușa frigiderului sau în spatele multor alte alimente și nu sunt folosite mult timp, motiv pentru care se învechesc. Cea mai bună metodă de a te disciplina și a nu mai risipi este de a ține alimente cu potențial de expirare rapidă, în frigider, în zona acuității vizuale pentru a trimite semnale creierului să le consume cât mai curând pentru a evita risipa și o potențial toxiinfecție alimentară în cazul în care acestea expiră.

Alte asemenea sfaturi vin de la specialiști: „Nu pune niciodată alimente fierbinți în frigider. Faci frigiderul să funcționeze mai greu decât trebuie.”

În ceea ce privește temperatura optimă pentru un frigider, aceasta ar trebui să nu depășească +5ºC în secțiunea cea mai rece. De asemenea, ar putea fi necesar să fie reglat prin butonul de temperatură - aceasta depinde de perioada anului. Alte sfaturi eficiente din punct de vedere energetic includ închiderea ușii cât mai repede posibil.

O altă recomandare utilă este să verificați garniturile ușilor pentru a vedea dacă intră aer cald în frigider.

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 3: Steak de vită cu sos de parmezan cu trufe Marti, 16.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x