Antena Căutare

Defecțiune la morga spitalului din Brăila. Mirosul puternic s-a răspândit în tot spitalul

Miros puternic în Spitalul Județean Brăila, după ce s-a produs o defecțiune la morgă. Atât angajații cât și pacienții au fost nevoiți să îndure mirosul care s-a răspândit în tot spitalul.

Miros puternic în Spitalul Județean Brăila, după ce s-a defectat instalația de congelare de la morga unității. Atât angajații cât și pacienții au fost nevoiți să îndure mirosul care s-a răspândit în tot spitalul.

"Da, așa este, nu mai coboară temperatura la cât trebuie. Dimineață s-a stricat, din câte am înțeles, din cauza unei infiltrații de la ploi. E clar că nu poți să stai în spital când miroase a cadavre, dar chiar acum am închis telefonul și mergem să cumpărăm un agregat frigorific", a declarat dr. Alina Neacșu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Brăila.

Președintele Consiliul Județean Brăila promite că vor fi investiții în spital. ”Sperăm ca până la toamnă, se pare că în septembrie se va deschide, să depunem pentru Corpul A, pentru reabilitarea întregului corp, un proiect european care va valora în jur de 7 milioane de euro, ceea ce ne bucură”, a declarat acesta.

”Propunerea noastră până în 2020 este pentru Corpul A să devină corpul de urgenţă al Spitalului Judeţean. Corpul B, fostul spital 3, va deveni corp pentru cronici. Corpul C va rămâne de sine stătător cu bolile infecţioase şi dermatologie. Corpul D va rămâne ca și până acum Maternitatea”, a declarat președintele.

Articolul continuă după reclamă
Astăzi este ziua cea mare pentru Radu Mazăre și iubita lui Roxana. Cei doi se vor căsători la penitenciarul Rahova... Top 10 perle la Bacalaureat din istorie! Cele mai mari mari gogomănii scrise la examenul de maturitate!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto azi, 22 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Rezultate Loto azi, 22 ianuarie 2026. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...
Banane sau cartofi dulci. Ce poți să consumi pentru controlul glicemiei și al greutății
Banane sau cartofi dulci. Ce poți să consumi pentru controlul glicemiei și al greutății Catine.ro
Românul care a supraviețuit tragediei feroviare din Spania, mărturii cutremurătoare: „Când am ieșit din vagon a început coșmarul”
Românul care a supraviețuit tragediei feroviare din Spania, mărturii cutremurătoare: „Când am ieșit din vagon...
Anahí și Poncho s-au reunit la 22 de ani de la difuzarea telenovelei Rebelde. Cum arată cei doi în prezent
Anahí și Poncho s-au reunit la 22 de ani de la difuzarea telenovelei Rebelde. Cum arată cei doi în prezent Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen nelimitat”
Donald Trump, ofertă de 1.000.000 de dolari pentru fiecare locuitor din Groenlanda: „Acordul suprem, pe termen... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am văzut…”
Alina Eremia, în lacrimi pe rețelele de socializare. Ce a emoționat-o atât de tare pe artistă: „Tocmai am... Elle
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile
Imaginile groazei! Zăpadă cum nu ai mai văzut niciodată! Copiii au construit tobogane înalte cât blocurile Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros
Supă de cartofi cu bacon și morcovi. O rețetă ideală pentru un prânz savuros HelloTaste.ro
Îmbrăcat în pufoaică, Kim râde cu poftă împreună cu femei în costum de baie dintr-o piscină fierbinte. Imagini comice în Coreea de Nord
Îmbrăcat în pufoaică, Kim râde cu poftă împreună cu femei în costum de baie dintr-o piscină fierbinte.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!”
Iulia Albu, disperată de factura ei uriașă la gaz: „Oare este o glumă?!” BZI
Un miliard de euro, rătăcit de România pe apa sâmbetei: Constructorii cer Guvernului deblocarea urgentă a 12 investiții hidroenergetice
Un miliard de euro, rătăcit de România pe apa sâmbetei: Constructorii cer Guvernului deblocarea urgentă a 12... Jurnalul
Cine este Ioana Stan, soția lui Radu Drăgușin. Povestea de dragoste a celor doi
Cine este Ioana Stan, soția lui Radu Drăgușin. Povestea de dragoste a celor doi Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Închisoare sau muncă în folosul comunităţii pentru românii care nu îşi plătesc amenzile
Închisoare sau muncă în folosul comunităţii pentru românii care nu îşi plătesc amenzile Observator
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății
De ce e atât de importantă ora la care iei micul dejun. Ce impact poate avea asupra sănătății MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți
9 tipuri eficiente de terapie pentru adolescenți DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz
Mini tarte cu cremă de brânză, roșii cherry și rondele de praz Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x