Antena Căutare

S-a votat, acum e oficial! Valoarea tichetelor de masă va fi majorată: Sumă record pentru angajați

Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă acordate românilor ar putea fi adoptată cât de curând. Astfel, cuantumul tichetelor de masă ar crește de la 15 la 20 de lei, spre bucuria celor care le primesc din partea angajatorilor. 

Valoarea tichetelor de masă crește de la 15 la 20 de lei, spre bucuria celor care le primesc din partea angajatorilor. Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 165/2018, care prevede creşterea valorii tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei.

Iniţiatorii, un grup de deputaţi PSD, susţin că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 15,18 lei înainte de impozitare, nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz a cărei valoare medie este de 21,4 lei.

Potrivit social-democraţilor, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz

Articolul continuă după reclamă

Stire inițială:

Legea privind modificarea valorii tichetelor de masă acordate românilor ar putea fi adoptată cât de curând. Astfel, cuantumul tichetelor de masă ar crește de la 15 la 20 de lei, spre bucuria celor care le primesc din partea angajatorilor.

Senatul ar putea dezbate şi vota, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 165/2018, care prevede creşterea valorii tichetelor de masă de la 15 la 20 de lei.

Iniţiatorii, un grup de deputaţi PSD, susţin că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 15,18 lei înainte de impozitare, nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz a cărei valoare medie este de 21,4 lei.

Potrivit social-democraţilor, valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată în acest caz.

Bărbat de 50 de ani, din Arad, arestat după ce a sechestrat-o și a abuzat-o pe femeia care-i făcea curat în casă... Averea lui Alexandru Cumpănașu a fost făcută publică și este uriașă! Salariul lunar, cât jumătate de garsonieră în Bucur...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Rezultate Loto, 26 martie 2026. Report la Joker la categoria I de peste 11,93 milioane de euro. Ce premii sunt în joc
Rezultate Loto, 26 martie 2026. Report la Joker la categoria I de peste 11,93 milioane de euro. Ce premii sunt în joc
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Cele mai inteligente țări din lume. Pe ce poziție se află România
Cele mai inteligente țări din lume. Pe ce poziție se află România
Este mama unui actor extrem de cunoscut din Turcia. Știi despre cine este vorba?
Este mama unui actor extrem de cunoscut din Turcia. Știi despre cine este vorba? Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a spus doar că vrea să-l „folosească”
Motivul ascuns pentru care o femeie a fost dată afară din apartamentul în care a locuit 16 ani: proprietarul i-a... Libertatea.ro
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună
Ce studii are milionarul care s-a văitat că familia sa a trăit în “sărăcie”, cu 3000 de euro pe lună AntenaSport
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de anunțul divorțului de Rareș Cojoc a ieșit acum la iveală. Foto
„Nu am niciun regret!” Ce a dezvăluit Andreea Popescu pe internet. Mesajul, transmis cu puțin timp înainte de... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spanac gratinat la cuptor, cu sos cremos și crustă rumenă de brânză
Spanac gratinat la cuptor, cu sos cremos și crustă rumenă de brânză HelloTaste.ro
FOTO&VIDEO Cea mai îngustă casă din lume are doar 63 de centimetri lățime
FOTO&VIDEO Cea mai îngustă casă din lume are doar 63 de centimetri lățime Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Avertismentul ministrului Florin Manole: „Dacă cineva pleacă acela voi fi eu!”
Avertismentul ministrului Florin Manole: „Dacă cineva pleacă acela voi fi eu!” BZI
România este pe plus. Am plătit la bugetul UE 35 miliarde de euro și am încasat 108 în 19 ani
România este pe plus. Am plătit la bugetul UE 35 miliarde de euro și am încasat 108 în 19 ani Jurnalul
De ce nu a renunțat Codruța Filip la numele său după căsătorie?
De ce nu a renunțat Codruța Filip la numele său după căsătorie? Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
ANIMAŢIE. Cum s-a petrecut accidentul din Neamţ soldat cu 4 morţi. Bebeluş salvat de mamă cu preţul vieţii
ANIMAŢIE. Cum s-a petrecut accidentul din Neamţ soldat cu 4 morţi. Bebeluş salvat de mamă cu preţul vieţii Observator
Ce se întâmplă dacă privești zilnic peisaje din natură. Cum îți poate îmbunătăți sănătatea mintală
Ce se întâmplă dacă privești zilnic peisaje din natură. Cum îți poate îmbunătăți sănătatea mintală MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Întâlnirile la adolescenți: Cum să vorbești cu adolescentul despre întâlniri
Întâlnirile la adolescenți: Cum să vorbești cu adolescentul despre întâlniri DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Ciorbă de salată verde de post. Rețetă ușoară de primăvară
Ciorbă de salată verde de post. Rețetă ușoară de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x