Antena Căutare

Economia românească arată ca un castel de nisip care poate fi spulberat într-o clipă, conform unui sondaj făcut printre investitori

Perspectivele economice ale României, prezentate în cadrul ediţiei din luna decembrie 2018 a Barometrului semestrial privind starea economiei, tind să se confirme după primul semestru. Economia a continuat să crească susţinut, cu 5%, conform INS, însă ritmul de creştere se va reduce în a doua parte a anului, estimează 72% dintre oamenii de afaceri

Economia României, cu o creştere bazată în primul rând pe consum, arată precum un castel de nisip care poate fi spulberat, într-o clipă, iar accentuarea inflaţiei, perspectivele deprecierii monedei naţionale şi extinderea blocajului financiar sunt cele mai importante semnale de alarmă trase de oamenii de afaceri chestionaţi de compania de consultanţă Frames, în cadrul "Barometrului privind starea economiei", ediţia iulie 2019, publicat miercuri.

”Perspectivele economice ale României, prezentate în cadrul ediţiei din luna decembrie 2018 a Barometrului semestrial privind starea economiei, tind să se confirme după primul semestru. Economia a continuat să crească susţinut, cu 5%, conform INS, însă ritmul de creştere se va reduce în a doua parte a anului, estimează 72% dintre oamenii de afaceri, aceştia prognozând avansul PIB-ului în intervalul 3,5-4%, sub estimările autorităţilor de la Bucureşti”, spun analiştii Frames.

22% dintre cei chestionaţi văd o creştere economică chiar mai redusă, sub nivelul de 3,5%, în timp ce 6% au indicat un avans al PIB-ului peste nivelul de 4%.

”Evoluţia economică stimulată de consum a adus un plus în buzunarele românilor însă a determinat accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Tot mai mulţi investitori văd în realitatea economică din România fotografia perioadei dinainte de criza economică, atunci când, la fel ca acum, economia 'duduia' în statistici însă, în realitate, era puternic nesustenabilă”, afirmă consultantul economic Adrian Negrescu, de la Frames, care consideră că suntem ca într-un roller coaster în care ne aflăm tot mai aproape de vârf şi va urma, inevitabil, coborârea.

Articolul continuă după reclamă

Stimularea consumului până la un punct este benefică, dacă vine însă însoţită de politici publice care să stimuleze dezvoltarea economică pe orizontală, arată analiza Frames.

”Asigurarea unui cadru fiscal predictibil, dezvoltarea unei infrastructuri de transport optime şi stimularea investiţiilor în dezvoltarea de lanţuri economice şi crearea de locuri de muncă sunt elementele esenţiale care au rolul de a susţine avansul economic. Din păcate însă, tocmai aceste elemente lipsesc, iar economia a ajuns precum un motor cu pedala la maxim, suprasolicitat, care riscă să cedeze în orice moment”, spun analiştii.

Accentuarea blocajului financiar, principalul pericol

Întrebaţi care sunt principalele provocări cu care se confruntă mediul de afaceri în prezent, 57% dintre respondenţi au indicat accentuarea blocajului financiar, 46% au menţionat creşterea inflaţiei, 38% s-au arătat îngrijoraţi de o potenţială evoluţie negativă a cursului de schimb, iar 27% de o nouă creştere a fiscalităţii.

”Neplata la timp a facturilor s-a accentuat în acest an, iar creditul furnizor s-a generalizat în economie. Acest fenomen afectează în principal sectorul IMM-urilor unde multe firme, slab capitalizate, se confruntă cu astfel de probleme. În absenţa unui buffer financiar care să le permit să reziste până la încasarea facturilor, tot mai multe dintre ele ajung în situaţii de risc. Iar combinaţia fatidică între deprecierea leului şi creşterea preţurilor în economie riscă să afecteze şi mai mult mediul de afaceri. În plus, discuţiile privind o posibilă reintroducere a unui impozit forfetar au pus gaz pe foc pe situaţia din economie, iar efectele s-au văzut în scăderea apetitului pentru investiţii, în accentuarea stării de expectativă a investitorilor”, afirmă analiştii.

Potrivit ”Barometrului privind starea economiei”, printre celelalte temeri indicate de investitori se află scăderea comenzilor, reducerea investiţiilor şi adâncirea crizei de pe piaţa muncii.

Euro la 4,8 lei, un pericol

Evoluţia cursului euro reprezintă, pentru investitori, un indicator semnificativ al stării economiei. După ce, în barometrul din decembrie 2018, cei mai mulţi investitori prognozau cursul în jurul nivelului de 4,7 lei/euro, fapt confirmat de evoluţia din prezent, pentru a doua parte a anului, 54% dintre respondenţi cred că euro se va duce spre nivelul de 4,8 lei.

33% dintre cei chestionaţi se aşteaptă ca euro să evolueze în intervalul 4,7-4,75 lei, iar 13% văd cursul sub acest nivel.

”Accentuarea dezechilibrelor macroeconomice se va traduce într-o presiune mai mare pe cursul de schimb. Deficitul fiscal şi cel de cont curent au crescut şi vor continua să crească, iar presiunea inflaţionistă se va accentua în lunile următoare. Importurile masive, preconizate pentru sezonul de toamnă, şi perspectivele unei producţii agricole sub nivelul de anul trecut, cu efecte directe în deprecierea exporturilor, vor accentua presiunile pe curs, iar efectele le vom vedea în toamnă”, afirmă analiştii de la Frames.

Chiar dacă apetitul pentru investiţii se dovedeşte a fi mult mai temperat în 2019, fenomen anticipat în ediţia din decembrie 2018 a Barometrului Frames, există în continuare sectoare care atrag interesul oamenilor de afaceri.

Întrebaţi care sunt sectoarele care vor aduce profit în acest an, cei mai mulţi managerii indicat comerţul (47%), sectorul IT (35%), agricultura (27%) şi construcţiile (23%).

”Cu bune şi cu rele, consumul rămâne principalul vector de profit în acest an, iar multe dintre investiţii s-au canalizat şi vor continua să se îndrepte spre acest sector. Investiţiile în IT au printre cele mai ridicate rate de profit iar exemplele de succes prezentate pe larg în ultima vreme, precum apariţia primului unicorn românesc, au atras şi vor continua să atragă interesul investitorilor. Agricultura, în ciuda provocărilor climatice, rămâne în prim-plan, după recordurile din anii trecuţi. De succesul campaniei de recoltare din această vară vor depinde, în mare măsură, şi investiţiile pentru 2020. Iar în privinţa sectorului construcţiilor, dincolo de efectele deciziilor fiscale şi de dezbaterea publică privind nivelul preţurilor în imobiliare, acest sector continuă să atragă o cerere susţinută, iar construcţia unei unităţi locative reprezintă, în continuare, o afacere extrem de profitabilă”, arată concluziile barometrului Frames.

Alte domenii de investiţii cu potenţial sunt reprezentate de sectorul serviciilor, de transporturi şi mai ales de depozitare, un domeniu în care cererea este într-o creştere semnificative, se mai arată în raport.

Barometrul semestrial privind starea economiei a fost realizat de Frames în perioada 24 – 30 iunie 2019, prin chestionare online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 450 de firme din diverse domenii de activitate precum comerţ, servicii financiare, agricultură, energie, confecţii şi IT.

Sursa : news.ro

First Bank a anunțat că a finalizat achiziţia Bank Leumi România... Ai făcut economii? Acestea sunt cele mai bune investiții pe care le poți face...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a lăsat pe toți fără comentarii
Serenay Sarikaya a îmbrăcat o ținută spectaculoasă la cel mai recent eveniment monden. Prețul acesteia i-a... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Pericolul ascuns din casele românilor. Folosite greşit, ne pot costa viaţa
Pericolul ascuns din casele românilor. Folosite greşit, ne pot costa viaţa Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Pizza muffins. Rețetă rapidă și practică de gustări delicioase
Pizza muffins. Rețetă rapidă și practică de gustări delicioase Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x