Antena Căutare

Meteo 23 ianuarie 2020. Vânt puternic în unele regiuni ale țării! Unde va fi cel mai frig

Vremea se va menține bună pentru această perioadă, cu temperaturi de până la 9 grade Celsius. Vântul va sufla moderat spre tare în unele zone ale țării.

Ilustrație.

Umiditatea aerului în stratul limită (primii 2-3 kilometri de la sol, n.r.) va fi în scădere, astfel încât norii stratiformi vor fi în disipare începând cu orele prânzului, după o lungă perioadă în care aceștia au activat în zonele joase ale țării.

Vântul va continua să sufle moderat spre tare în estul României și în general slab până la moderat în vest.

Maximele termice vor urca la prânz până spre -2…3 grade în Transilvania și Maramureș, 0-5 grade în Banat și Crișana, 3-8 grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 1-6 grade Celsius în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în zona Obcinelor Bucovinei.

Vremea în București 22 ianuarie 2020

Articolul continuă după reclamă

În Capitală, cerul va fi parțial noros, cu slabe șanse de precipitații și vânt slab. Maxima zilei va fi de 7 grade Celsius, iar minima nopții va fi de -6 grade Celsius.

Meteo 22 ianuarie 2020. Temperaturi medii în România

Iași: 4 grade Celsius

Bacău: 5 grade Celsius

Galați: 6 grade Celsius

Constanța: 5 grade Celsius

București: 8 grade Celsius

Craiova: 9 grade Celsius

Timișoara: 5 grade Celsius

Sibiu: 2 grade Celsius

Brașov: -1 grad Celsius

Cluj-Napoca: 2 grade Celsius

Satu Mare: 3 grade Celsius

Cod galben de intensificări ale vântului, în Moldova, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în zona montană... Cât mai ține iarna în România! Când vor înceta ninsorile și viscolul și ce au anunțat meteorologii pentru weekend. „Vom ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Se schimbă vremea radical în România! Ce anunț îngrijorător au făcut specialiștii de la ANM de curând
Se schimbă vremea radical în România! Ce anunț îngrijorător au făcut specialiștii de la ANM de curând
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 5 ianuarie. Cum va fi vremea la începutul anului 2026
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 5 ianuarie. Cum va fi vremea la începutul anului 2026
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile
Ce își dorește Alp Navruz în 2026 pe plan personal și profesional. Actorul și-a transmis rezoluțiile Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost ca o mamă pentru mine”
Răsturnare de situație. Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, cu 50 de ani mai tânăr, neagă relația: „A fost... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în afara României
Soția lui Răzvan Lucescu, premiu important pentru traducerea unei cărți! Ana‑Maria Lucescu, apreciată și în... Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța
3.000 € salariu, fără diplome. Meseria la mare căutare în această perioadă în Franța Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x