Antena Căutare

Meteo 28 august. Cum va fi vremea marți în România

Meteo din 28 august anunță o vreme instabilă. Câte grade vor fi în termometre.

meteo 28 august in romania

Meteo din 28 august anunță o vreme instabilă. Pe de o parte, meteorologii vorbesc despre ploi torențiale și risc de inundații, pe cealaltă parte avem parte de vreme toridă. Câte grade vor fi în termometre.

Meteo 27 august- 2 septembrie. Cum va fi vremea, de luni până duminică

Meteo România, 28 august 2018

Marți vremea va fi în general frumoasă în toată țara, doar local la munte și izolat în Transilvania, Maramureș și în nordul Moldovei urmând să se semnaleze unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice, potrivit prognozei Vremea.ro. Vântul va suflă moderat pe litoral și în Deltă Dunării și slab, cel mult slab până la moderat în restul regiunilor țării. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 25 și 30 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana (din nou cu valori ușor mai scăzute, de până la 23-24 de grade Celsius, așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 30-35 de grade în Oltenia, Muntenia și Dobrogea și 25-30 de grade în Moldova.

Articolul continuă după reclamă

Meteo București, 28 august 2018

În București, vremea se menține deosebit de caldă, cu un cer în mare parte senin. Maxima zilei va fi de 32°C, iar minima nopții de 19°C. Vântul va sufla slab dinspre NNE și nu sunt deloc șanse de precipitații. Noaptea își vor face apariția norii, însă nimic nu este amenințător. La București, vremea se va menține extrem de călduroasă și fără ploi pe tot parcursul acestei săptămâni, inclusiv în următoarea.

Vremea la munte, 28 august 2018

La munte, prognoza meteo aduce alte informații decât la București. Iată că vom avea parte de furtuni cu fulgere în formare, la amiază, și pe timpul nopții. Vântul va sufla moderat dinspre NV, șansele de ploaie sunt extrem de ridicate (80%), iar cantitățile de apă vor fi însemnate, favirizând riscul de inundații. Sunt semnalate 3 l/m² de apă pe timpul zilei și 2 l/m² pe timpul nopții. Ploile se vor opri și la munte, pe parcursul zilelor următoare, însă vor reveni în weekend.

Anunţ de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi! Codul Galben de furtuni, actualizat. Ce se întâmplă cu VREMEA în următoarele ore... Prognoza METEO pentru ultima săptămână de vară. Cu ce surprize vine vremea la final de august...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum va fi vremea până pe 23 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 23 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce...
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele
3 zodii atrag succesul financiar în perioada 2 – 8 februarie 2026. Vezi dacă te numeri printre ele Catine.ro
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță meteorologii
Cum va fi vremea până pe 9 februarie 2026! Prognoza meteo completă pentru București și toată țara. Ce anunță...
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online
Fostul partener al faimoasei Dilan Çiçek Deniz are o nouă relație. Cum a apărut Thor Saevarsson în mediul online Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului
VIDEO. Un consilier local din Brăila s-a făcut de râs în direct. Nu a mai avut răbdare la depunerea jurământului Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații despre separare: „E foarte dureros...” Video
Artista noastră s-a despărțit de iubitul ei după patru ani de relație! Vedeta a făcut primele declarații... Elle
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul:
Mihai Trăistariu, apariție controversată! Și-a schimbat singur look-ul: "Parcă ești electrocutat" Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză
Galette cu fulgi de ovăz și brânză. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franceză HelloTaste.ro
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să o vândă cu 50 milioane $
Bărbatul care a cumpărat o insulă pustie cu 9.000 € și a transformat-o în refugiu anti bogați. A refuzat să... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta
Bianca Drăgușanu păstrează o siluetă de invidiat la 43 de ani! Ce mănâncă vedeta BZI
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii
Grevă generală în spitale, dacă se mai taie 10% din salarii Jurnalul
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei...
Minelli, confesiuni despre maternitate, familie și carieră: Îmi plătesc fata să îl adoarmă pe fratele ei... Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara
Ciclonul care a făcut ravagii în Portugalia şi Spania lovește România. Alertă de ger şi ninsoare în toată ţara Observator
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate
Pierzi mereu sarcina? Acestea sunt motivele pentru care te confrunți cu avorturi spontane repetate MediCOOL
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel
Stroopwafels. Rețetă olandeză de vafe umplute cu caramel HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment
De ce ne plictisim și cum să depășim acest sentiment DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite
De ce trebuie să cerni făina: trucuri simple pentru rețete reușite Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x