Antena Căutare

Ministerul Educației, primele măsuri după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă! Ce se va întâmpla cu toți elevii după ce vor reveni pe băncile școlii

Ministerul Educației ia primele măsuri după cazul cutremurător de la Caracal și anunță demararea unor activități de informare a elevilor privind pericolele ce pot să apară în drumul lor către şcoală sau către casă şi îi asigură pe copii că sunt efectuate proceduri ca aceştia aibă reduceri la transportul în comun tot anul.

Ministerul Educației ia primele măsuri după cazul cutremurător de la Caracal și anunță demararea unor activități de informare a elevilor privind pericolele ce pot să apară în drumul lor către şcoală sau către casă şi îi asigură pe copii că sunt efectuate proceduri ca aceştia aibă reduceri la transportul în comun tot anul.

Citește și: Ecaterina Andronescu a fost demisă de la Ministerul Educației, în urma declarațiilor despre cazul Alexandrei Măceșanu

”În contextul pregătirii anului şcolar 2019 - 2020, Ministerul Educaţiei Naţionale demarează o serie de acţiuni de conştientizare menite să crească siguranţa elevilor atât în perimetrul unităţilor de învăţământ, cât şi în exteriorul acestora. Astfel, odată cu începerea cursurilor şcolare, vor fi organizate activităţi şi ateliere de informare privind potenţialele pericole ce pot apărea pe traseul domiciliu - şcoală”, informează Ministerul Educaţiei, printr-un comunicat de presă.

Aceste sesiuni de informare implică întâlniri cu poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit Ministerului, în parteneriat cu Poliţia Română, elevii vor fi informaţi şi cu privire la traficul de persoane.

Articolul continuă după reclamă

”Totodată, se are în vedere derularea unor activităţi de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cu scopul de îmbunătăţire a cunoştinţelor şi competenţelor relevante ale profesorilor, care să le permită acestora să identifice potenţialele victime ale traficului de persoane din rândul tinerilor şi să le acorde asistenţă”, mai arată comunicatul, potrivit Mediafax.

Citește și: Ecaterina Andronescu, prima reacție după ce a fost demisă! „M-aş fi aşteptat la o explicaţie. Intenția mea nu era de a o acuza pe Alexandra”

Ministerul Educaţiei Naţionale asigură elevii că depune toate diligenţele ca aceştia să poată beneficia de tarife reduse la transportul local în comun pe tot parcursul anului, drepturi prevăzute şi de Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Viorica Dăncilă a anunţat, vineri, că a decis să o demită pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, după ce aceasta a afirmat că ea a învăţat de acasă să nu se urce într-o maşină cu un străin, propunându-l pe Daniel Breaz, actual ministru al Culturii, să preia interimatul.

Scandalos! Reacția unui polițist după ce un bărbat a sunat la 112 să raporteze un incident: ”Faceți poze și depuneți mâi... Situația actuală privind evoluția Pestei Porcine Africane în România!...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit bărbatul
Primele declarații ale indianului care a salvat o fetiță dintr-un lac înghețat din Craiova. Ce a dezvăluit...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
(P) Cum să alegi încălțăminte engros pentru primăvară și să îți crești vânzările
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x