Antena Căutare

Ministrul Mediului: Suntem în discuţii cu cei de la Parchetul General, cu cei de la Ministerul Justiţiei, astfel încât să înăsprim legile din România şi toţi cei care greşesc să plătească cu vârf şi îndesat

Ministrul Mediului, Costel Alexe, reafirmă că doreşte înăsprirea pedepselor pentru exploatarea şi transportul ilegal de masă lemnoasă şi că poartă discuţii cu reprezentanţii Parchetului General şi ai Ministerului Justiţiei în acest sens. Ministrul spune că Gărzile Forestiere au continuat controalele şi în perioada de pandemie şi anunţă că săptămâna viitoare vor începe testele pentru programul SUMAL.

"Am depus în luna februarie şi este pe circuitul legislativ, o iniţiativă legislativă prin care orice transport ilegal sau tăiere ilegală nu mai este considerată contravenţie în România, vreau să fie infracţiune şi toţi care taie sau transportă ilegal să-i vedem cu toţii cu cătuşe pe mâini şi să plătească”, a afirmat Costel Alexe, vineri seară, la Antena 3. Alexe a spus că doreşte înăsprirea legilor pentru "crimele împotriva pădurilor României” şi că poartă discuţii cu profesioniştii din domeniul justiţiei în acest sens. "Suntem în discuţii cu cei de la Parchetul General, cu cei de la Ministerul Justiţiei, astfel încât să înăsprim legile din România şi toţi cei care greşesc să plătească cu vârf şi îndesat pentru fiecare crimă pe care o fac cu pădurile României”, a mai spus Alexe. Ministrul Mediului a precizat că a dat totodată un ordin de ministru conform căruia se suspendă atestatul de exploatare sau de transport tuturor celor care taie sau transport ilegal masă lemnoasă. Acesta a precizat că săptămâna viitoare va fi dat în teste SUMAL şi că programul va fi operaţionalizat până la finalul lunii iunie.

Sursa : news.ro

Directorul Maternităţii Bega din Timişoara: Niciun cadru medical nu a fost infectat cu Covid-19, nici chiar înainte să d... Italia, luată prin surprindere total de coronavirus. Oamenii de știință, noi dezvăluiri: ”Virusul circula printre oameni...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x