Antena Căutare

Aici a locuit Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite! Cum arată fosta reședință a domnitorului! Rochia splendidă pe care a purtat-o soția lui - VIDEO

Muzeul Unirii din Iași, care a fost reședința domnească a primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, a fost prezentat, vineri, de Adina Lăcătușu, reporter al matinalului „Neatza cu Răzvan și Dani”.

Între anii 1859 și 1862, Muzeul Unirii a fost reședința domnească a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Edificiul de pe Strada Lăpușneanu a rămas în memoria colectivă sub numele de „Palatul lui Cuza”.

În muzeu se află expusă și o rochie spectaculoasă pe care a purtat-o Elena Cuza. „Se spune că o asemenea rochie de bal avea în jur de 30 de metri de material. Era dificil să fie astfel îmbrăcată. Le era foarte greu bărbaților să se apropie de asemenea doamne”, a povestit muzeograful Brândușa Munteanu.

Din muzeu nu lipsește, desigur, o masă pentru jocuri de cărți, fiind cunoscut faptul că Alexandru Ian Cuza a fost un cartofor înrăit.

Muzeul Unirii a fost restaurat și reamenajat recent și cuprinde colecții importante privind Unirea Principatelor Române.

Istorie culinară de pe vremea lui Cuza. Cu ce preparate se delectau românii în acele vremuri.... „Te-am tradus cu piesa asta”, cea mai haioasă provocare, la „Neatza cu Răzvan și Dani”! Cum s-au descurcat Provincialii ...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se pregătește pentru Dakar 2026
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se...
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat pe fani
Cum arată Kelly Osbourne la cinci luni de la moartea lui Ozzy Osbourne. Schimbarea de look radicală i-a îngrijorat... Catine.ro
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să zică | VIDEO
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să...
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson
Thalía și-a lansat o nouă piesă de sărbători. A fost invitată în emisiunea artistei Kelly Clarkson Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista împreună cu el
Jennifer Lopez, surprinsă alături de un bărbat misterios la un restaurant din Dubai. Cum a apărut artista... Elle
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu
Trucuri pentru cei mai buni cozonaci de casă. Ingredientele care îi fac să fie un adevărat deliciu HelloTaste.ro
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au distrus imaginea”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu acuză rudele că au făcut „circ” ca să anuleze testamentul: „I-au... Antena3.ro
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului useit
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 23 decembrie 2025. Vărsătorii se gândesc la viitor. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu
REPORTAJ: Revoluția uitată. Când eroii sunt înlocuiți cu Ceaușescu Jurnalul
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie)
7 Mantre pentru fiecare zi din această săptămână (22–28 decembrie) Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: 
Marian a renunţat la ingineria auto pentru a da timp timpului. Afacerea care i-a adus succes: "Ceva deosebit" Observator
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează
Tot ce trebuie să știi despre sindromul de apnee în somn: ce este, cum se manifestă și cum se tratează MediCOOL
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă
Rețeta de piept de rață cu portocale. Cum se prepara acasă HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut
Copilul stă prea mult pe telefon sau tabletă? Ce e de făcut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el
OpenAI lansează magazinul de aplicații ChatGPT. Ce poți găsi pe el UseIT
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă
Cât se ţine carnea de vită la cuptor. Trucuri ca să iasă fragedă şi gustoasă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x