Antena Căutare

Imagini în premieră. Cum arată primul spital construit de statul român în ultimii 30 de ani

Nu foarte departe de București există un spital de stat nou-nouț. Lucsandra Săndulescu, reporter „Neatza cu Răzvan și Dani”, s-a dus să vadă „minunea de la Mioveni”.

Nu foarte departe de București există un spital de stat nou-nouț. Lucsandra Săndulescu, reporter „Neatza cu Răzvan și Dani”, s-a dus să vadă „minunea de la Mioveni”.

Spitalul Orășenesc din Mioveni este prima instituție medicală construită de la zero de statul român în ultimii 30 de ani. O realizare care a costat aproape 68 de milioane de euro!

Noul spital are șase etaje, Secție de Primiri Urgențe și de Terapie Intensivă, dar și un bloc operator cu patru săli de operație.

„Spitalul a fost gândit pe modelul pe care sunt construite spitale similare în Italia și Franța. Din acest motiv, accentul s-a pus pe zona de Unității Primiri Urgențe, care este la standar european, pe zona de depistare precoce și screening a diferitelor afecțiuni, adică zona de Imagistică și pe blocul operator. În plus, s-a pus accent și peblocul de nașteri, pentru că Mioveni este un oraș tânăr și, din fericire, cu una dintre cele mai mari rate de creștere demografică din țară”, a explicat managerul de proiect.

Lucsandra a avut ocazia să vorbească și cu Mircea Stoian și Horia Trăilă, doi dintre medicii care îi vor trata pe pacienții noului spital.

Veniți pentru prima oară în Mioveni, cei doi specialiști recunosc că au fost atrași tocmai de condițiile și dotările instituției medicale.

O mai țineți minte pe Elena Hasna, fetița-fenomen de la Next Star? S-a transformat într-o domnișoară superbă: „Eram un c... Stil de Succes by Ellida Toma. Rochii de seară, inspirate din folclorul românesc. Cum arată colecția „SimfonIA Florilor”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai Formula 1 în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei
Hello Chef sezonul 7, 23 martie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Dianei Matei Sambata, 23.03.2024, 15:30
Citește și
Ultimele știri
x