Antena Căutare

O ediţie rară a ultimei piese scrise de William Shakespeare, găsită într-un colegiu din Spania

O ediţie rară a ultimei piese scrise de William Shakespeare a fost găsită într-un colegiu catolic scoţian din Spania, relatează BBC.

O ediţie rară a ultimei piese scrise de William Shakespeare, găsită într-un colegiu din Spania | John Stone

Volumul cu tragicomedia „The Two Noble Kinsmen”, scrisă de Shakespeare cu John Fletcher, a fost găsit de un cercetător care investiga lucrările economistului scoţian Adam Smith. Cartea este datată 1634.

În secolul 17, seminarul din Madrid era o importantă sursă de literatură engleză pentru intelectualii spanioli.

„The Two Noble Kinsmen” a fost inclusă într-un volum care cuprinde mai multe piese englezeşti, imprimat din 1630 până în 1635.

Dr. John Stone de la Universitatea din Barcelona a spus că l-a găsit între volume vechi, în biblioteca Real Colegio de Escoceses - Royal Scots College (RSC), care se află acum în Salamanca.

Articolul continuă după reclamă

Stone, care a lucrat în Edinburgh şi Aberdeen, a spus: „Este posibil ca aceste piese de teatru să fi ajuns ca parte a unei biblioteci personale a unui student sau la cererea rectorului RSC, Hugh Semple, care era prieten cu dramaturgul spaniol Lope de Vega şi avea multe piese în biblioteca personală. Probabil, aceste piese au fost achiziţionate în jurul anului 1635 de un călător englez sau scoţian care a vrut să le ducă cu el la Madrid”.

„Până în anii 1630, piesele de teatru englezeşti erau asociate cu elita culturală spaniolă. Această redusă comunitate de scoţieni era cel mai important pod intelectual între lumile vorbitoare de spaniolă şi engleză”, a adăugat el.

În secolele 17 şi 18, colecţiile de cărţi în limba engleză erau rare în Spania din cauza cenzurii bisericeşti, dar colegiul scoţian avea o autorizaţie specială să importe orice dorea.

Piesele de teatru în limba engleză erau foarte rare în acea perioadă, iar până acum s-a crezut că cea mai veche lucrare a lui Shakespeare aflată în Spania era un volum găsit la Royal English College of Saint Alban din Valladolid. Aparent, acesta a ajuns în ţară la zece ani după cel descoperit la RSC, înfiinţat în Madrid în 1627.

Acum, colegiul oferă cursuri de şase luni de pregătire pentru cei care demonstrează că au vocaţie şi sunt susţinute aici conferinţe pentru comunitatea catolică scoţiană.

Sursa: News.ro

Femeia care a mâncat doar salată, roșii și mere timp de doi ani. Cum arată după ce a învins anorexia | FOTO... De ce flacăra nu are umbră. Explicația este mult mai simplă decât crezi...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Dacia lansează un nou model în 2026. Cum arată și ce preț de pornire ar avea
Dacia lansează un nou model în 2026. Cum arată și ce preț de pornire ar avea
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Apariția neașteptată pe Bega care a devenit virală. Puțini și-au dat seama ce animale s-au strâns la un „brunch” pe malul râului
Apariția neașteptată pe Bega care a devenit virală. Puțini și-au dat seama ce animale s-au strâns la un...
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x