Antena Căutare

O idee de milioane de dolari! Sloganul care le-a schimbat viața

În 1990 frații Bert și John Jacobs au promis că vor ajunge acolo „unde niciun tricou nu a ajuns” și s-au ținut de promisiune. Drumul nu a fost însă deloc ușor. Asta până când cei doi au  hotărât să apeleze la „puterea optimismului”.

Frații Bert și John Jacobs | http://money.cnn.com/2018/06/05/smallbusiness/life-is-good-lifestyle-brand/index.html

În 1990 frații Bert și John Jacobs au promis că vor ajunge acolo „unde niciun tricou nu a ajuns” și s-au ținut de promisiune. Drumul nu a fost însă deloc ușor. Asta până când cei doi au hotărât să apeleze la „puterea optimismului”.

Ideea cu care cei doi frați au pornit la drum a fost aceea de a vinde tricouri colorate cu un design abstract. Așa că au pornit la drum, străbătând coasta de est a SUA, însă după 4 ani au reușit să strângă doar 78 de dolari. Ajunseseră deja în punctul în care se gândeau serios să renunțe.

Bombardați din toate părțile cu mesaje și știri negative, Bert și John și-au asumat un ultim risc. Cu ultimii bani au realizat 48 de tricouri pe care au printat un mesaj pozitiv alături de un omuleț care zâmbește. Mesajul „Life is good”(Viața e bună) a fost cel care le-a facut viața „bună”.

În mai puțin de 1 oră au reușit să vândă toate cele 48 de tricouri la un târg stradal din Cambridge, Massachusetts. Acest lucru a fost confirmarea pe care cei doi frați o așteptau: oamenii vor mesaje optimiste.

Articolul continuă după reclamă

O dată ce au făcut această descoperire, vânzările tricourilor cu mesajul „Life is good” au crescut „ca în povești”, în doar 3 ani ajungând la vânzări de 1 milion de dolari, iar în 2007 la 100 de milioane.

Frații Jacobs încă conduc compania care a ajuns la 180 de angajați și donează anual 10% din profit către fundații caritabile care ajută copii. Bert și John susțin că, chiar dacă compania a crescut atât de mult, misiunea lor nu s-a schimbat: să răspândească optimismul.

Bert consideră că această misiune este „mai vitală astăzi decât vreodată”.

Muzeografii au făcut o descoperire extraordinară sub stratul de vopsea al unei pânze de Pablo Picasso, în Japonia: o pag... INEDIT. Foști iubiți din liceu s-au căsătorit după o promisiune de mai multe decenii...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Cum îți dai seama dacă cineva chiar te ascultă în conversație. Secretul ascuns în zona ochilor
Cum îți dai seama dacă cineva chiar te ascultă în conversație. Secretul ascuns în zona ochilor
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
Structura ascunsă sub Insulele Bermude a uimit experții. De ce nu e „ca nimic altceva de pe Pământ”
Structura ascunsă sub Insulele Bermude a uimit experții. De ce nu e „ca nimic altceva de pe Pământ”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x