Antena Căutare

Pensii majorate în toamna lui 2020, confirmate de Ludovic Orban. Cu cât ar putea crește veniturile pensionarilor

Pensii majorate în toamna lui 2020, unul dintre obiectivele majore ale Guvernului pentru toamna lui 2020. Potrivit premierului Orban, majorarea veniturilor pensionarilor se va baza pe analize extrem de serioase privind bugetul. Cel mai probabil, spune Orban, vorbim de o creștere de 10 procente.

Pensii majorate în toamna lui 2020, confirmate de Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a anunţat că obiectivul Guvernului este să majoreze pensiile, dar această majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase şi a unor prognoze realizate de instituţii interne şi internaţionale.

“Obiectivul Guvernului este să majoreze pensiile, dar această majorare se va face pe baza unor analize extrem de serioase. În primul rând, este vorba de raportul privind starea economiei şi a bugetului, raportul la şase luni care trebuie prezentat de Ministerul Finanţelor în conformitate cu legea responsabilităţii fiscal-bugetare. De asemenea, al doilea element de analiză îl reprezintă prognozele pe care le vor face pe de o parte Comisia de Prognoză, care e în subordinrea Guvernului, pe de altă parte prognozele privind evoluţia economiei care sunt formulate de instituţii internaţionale, prognoze legate de evoluţia economiei, mai ales în statele Uniunii Europene pentru că România este foarte legată de evoluţia economiei din statele Uniunii Europene cu care avem aproape 80% din volumul schimburilor comerciale. În funcţie de aceste evoluţii vom stabili care este procentul cu care vom face majorarea”, a afirmat Orban

Citește și:

Ordonanța privind majorarea alocaţiilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Când vor primi copiii mai mulți bani

Articolul continuă după reclamă

Majorare pensii. Procentul de 10% a fost făcut pe baza unor analize intermediare

El a precizat că nimeni nu ştie acum cu cât va creşte punctul de pensie, iar anunţul ministrului Finanţelor, Florin Câţu, de majorare cu 10% a fost făcut pe baza unor date intermediare.

“Nimeni nu poate să vă spună acest procent. Sigur ministrul Finanţelor când a evocat posibilitatea unei majorări cu 10% a făcut-o pe baza unor date intermediare, când vom avea toate aceste informaţii vom lua decizia şi o vom comunica public. Cert este că ne dorim să creştem pensiile, dar această creştere a pensiilor să poată să fie susţinută nu numai în anul ăsta, ci şi în anul următor şi peste doi ani şi peste trei ani şi peste patru ani. În cursul acestei săptămâni ar trebui să fie finalizată această analiză”, a precizat premierul.

Citește și:

Cum a arătat Centrul Vechi din Capitală, în prima seară în care terasele s-au închis la ora 23. Polițiștii au împânzit zonele de distacție din București

Pensiile minime și pensiile sociale, luate în calcul pentru majorare

Întrebat dacă Guvernul ia în calcul şi majorarea pensiei minime, Orban a răspuns: “Cu siguranţă în măsura în care se majorează punctul de pensie, în funcţie de majorarea punctului de pensie, dorim şi pentru pensiile minime, aşa numitele pensii sociale, să existe acelaşi procent de creştere a pensiei minime egal cu procentul cu care va creşte punctul de pensie”, a precizat premierul.

Până în prezent, s-a avansat o creştere a punctului de pensie cu 10 - 14%.

Ce se va întâmpla cu noul an școlar. Ludovic Orban, anunț de ultim moment! „Școala va începe! Pregătim deschiderea”... Elevii cer Guvernului să anunţe dacă va începe noul an şcolar. Orban: Şcoala debutează în condiţiile pe care ni le va pe...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P)Șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul de curățenie-cei mai căutați candidați fără studii superioare
(P)Șoferii, lucrătorii în depozit, casierii, mecanicii și personalul de curățenie-cei mai căutați candidați...
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști
Cum poți reduce praful din casă. Metode simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei Giurgiu | VIDEO
Judecătorul Laurențiu Beșu, protagonist în documentarul Recorder, va deveni procuror la Parchetul Judecătoriei... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025
Care este programul magazinelor și supermarketurilor de Crăciun. Cum se lucrează pe 24, 25 și 26 decembrie 2025 Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată
Turtă dulce la tavă cu gem și glazură de ciocolată. Prăjitura iernilor de altădată HelloTaste.ro
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează iubitul cu 50 de ani mai tânăr
Apar detalii uluitoare în cazul morții Rodicăi Stănoiu. Au fost audiați șoferul și bucătăreasa, urmează... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 19 decembrie 2025. Racii sunt empatici. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă
Salvare ratată: Bazinul Lunca Mare, inutil când 100.000 de oameni aveau nevoie de apă Jurnalul
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour
Culorile de păr ale anului 2026: inspirații între naturalețe și glamour Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade
Oraşul din lume considerat cel mai rece de pe Pământ. Aici temperaturile ajung şi la - 45 de grade Observator
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă
Proprietățile medicinale ale vâscului. Ce întrebuințări poate avea această plantă MediCOOL
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor
Carne fragedă de porc cu ananas, în sos dulce-acrișor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt
Prăjitură de iarnă cu mandarine sau portocale și blat pufos cu iaurt Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x