Antena Căutare

Poftiți la circ 2020, ediția 11. Bătaie cu bălegar între vedete! Ce au pățit Ruby și Anda Adam

Momente savuroase în ediția 11 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1! Liviu Vârciu și Nea Marin s-au aliat pentru da o lecție de neuitat celor două dive din emisiune, Anda Adam și Ruby.

În ediția 11 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Nea Marin a dat trezirea vedetelor și le-a pus imediat la treabă!

Prieten bun cu cei de la circul Bellucci, acesta a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru a-i ajuta pe circari să își desfășoare activitățile cu bine.

Vedetele au cules râme în ediția 11 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1

Pentru cei care nu știu, circul Bellucci a luat naștere în secolul 19 și, de atunci, fiecare generație a preluat afacerea și a încercat să se adapteze vremurilor, pentru a oferi publicului spectacole cu adevărat senzaționale. În 2002, Mario Medini și Loredana Bellucci au decis să deschis circul Aquatico Belluci, care astăzi este condus de cei trei copii ai lor: Sony, Jennifer și Sandy!

De când legea a interzis folosirea animalelor în cadrul spectacolelor, artiștii au fost nevoiți să se reinventeze și să facă show-uri impresionante cu numere noi.

citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 11. Ruby a trăit momente de panică la circ! Vedeta a tras o sperietură uriașă

Știind cât de grea este viața la circ, Nea Marin a decis să pună vedetele la treabă, pentru ca treaba să iasă ca la carte.

Dorian Popa, Anda Adam, Ruby, Cosmin Seleși, dar și Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au avut parte de o trezire matinală și au aflat ce le-a pregătit gazda emisiunii, în ediția 11 a show-ului „Poftiți la circ” de la Antena 1.

citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 11. Ținuta aleasă de Ruby pentru a culege râme i-a distrat pe toți! Cum a apărut diva

Ca să facă rost de vin, vedetele au fost nevoite să lucreze în gospodăria unui crescător de râme din Limanu. Doar că, în mod inevitabil, munca de-a culege și de-a strânge râmele din pământul cu bălegar s-a transformat, în scurt timp, într-o adevărată bătaie de zile mari!

Anda Adam și și Ruby au ajuns pline de bălegar, în ediția 11 a emisiunii „Poftiți la circ”

Anda Adam s-a răzbunat pe Liviu Vârciu stropindu-l cu apă, dar nu s-a așteptat ca reacția acestuia să vină precum o furtună dezlănțuită!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Nu pot să cred că i-ai făcut așa ceva băiatului meu”, a fost reacția lui Nea Marin, văzând cele întâmplate.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Acesta n-a mai stat pe gânduri și s-a dus la mormanele cu pământ și bălegar, s-a înarmat bine și apoi s-a răzbunat din plin pe Ruby și pe Anda Adam. Divele au beneficiat de un tratament special și cu miros puternic, spre deliciul celor din jur, care nu au ratat șansa de-a face poze și de-a filma totul.

citește și: Poftiți la circ 2020, ediția 11. Liviu Vârciu l-a rugat pe Nea Marin să-l bată cu bățul! Ce a urmat

Urmărește clipul video de mai sus din emisiunea „Poftiți la circ” de la Antena 1 ca să savurezi momentul!

Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.

Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.

Poftiți la circ 2020, ediția 11. Liviu Vârciu l-a rugat pe Nea Marin să-l bată cu bățul! Ce a urmat... Poftiți la circ 2020, ediția 11. Ruby a trăit momente de panică la circ! Vedeta a tras o sperietură uriașă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul Poftiți la circ
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Nea Marin a făcut scena să tremure! Cu ce show spectaculos a încheiat sezonul...
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au speriat vestul”
Poftiți la circ, 24 februarie 2021. Număr de dans special, în premieră. Cum au uimit publicul ”cei trei care au...
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România. Ponturile economiștilor
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost surprinsă soția lui Kanye West. FOTO
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a descoperit, de fapt, o comoară
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de kilometri a ajuns
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de păr
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x