Antena Căutare

Presa rusă scrie că Dan Petrescu a devenit principalul favorit pentru postul de antrenor al echipei Dinamo Moscova

Antrenorul campioanei României, CFR Cluj, Dan Petrescu, ar fi devenit principalul favorit pentru preluarea conducerii tehnice a echipei Dinamo Moscova, a scris, marţi, presa rusă.

Antrenorul campioanei României, CFR Cluj, Dan Petrescu, ar fi devenit principalul favorit pentru preluarea conducerii tehnice a echipei Dinamo Moscova, a scris, marţi, presa rusă.

Conducerea clubului moscovit apreciază experienţa lui în fotbalul rus şi faptul că a mai reuşit să scoată echipa din zona retrogradării.

Petrescu a mai pregătit formaţia Dinamo Moscova, între august 2012 şi aprilie 2014. În primul sezon, el a preluat echipa de pe ultimul loc al campionatului, fără niciun punct în patru etape, şi a dus-o aproape de cupele europene. El a mai antrenat în Rusia pe Kuban Krasnodar, de două ori.

Antrenorul Dmitri Hohlov a demisionat după ce echipa lui, Dinamo Moscova, a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-0, de Orenburg, în etapa a XII-a a primei ligi din Rusia.

Articolul continuă după reclamă

Hohlov a demisionat, sâmbătă, din cauza rezultatelor slabe, iar conducerea clubului îi caută acum înlocuitor. Formaţia va fi condusă până la numirea unui nou antrenor principal de Kirill Novikov, tehnicianul echipei de tineret.

Dinamo este pe locul 15 în clasament, penultimul, retrogradabil, cu 10 puncte, din două victorii şi două rezultate de egalitate.

Duminică, presa rusă a scris că numele lui Dan Petrescu se află pe lista cu posibili tehnicieni care ar putea prelua echipa, alături de Kurban Berdiev, Oleg Kononov, cu puţine şanse, deoarece ar urma să preia pe PAOK Salonic, şi Alexander Haţkevici.

Nicolae Pîrnău, agentul lui Petrescu, a declarat că există posibilitatea ca antrenorului să se despartă de campioana României, CFR Cluj.

"Nu ştiu dacă Dan Petrescu este pe lista posibililor antrenori ai echipei Dinamo, deoarece nu am acea listă. Pot să spun sigur că Petrescu a petrecut o perioadă bună în Rusia, la Dinamo Moscova în particular, şi i-ar plăcea să revină. În grupele Ligii Europa, a învins pe Lazio şi a pierdut cu Celtic. Există posibilitatea ca el să-şi încheie contractul cu CFR Cluj. Dacă ar fi o ofertă de la Dinamo, nu cred că ar fi vreun antrenor normal să o refuze, deoarece condiţiile şi campionatul Rusiei sunt o perspectivă atractivă", a declarat agentul.

Întrebat duminică, după meicul pierdut cu Viitorul, scor 1-3, despre faptul că numele lui este vehiculat pentru a prelua formaţia Dinamo Moscova, Petrescu a răspuns: "Numele meu a fost şi va fi mereu pus la alte echipe, dar după o asemenea înfrângere nu am starea să vorbesc despre aşa ceva. Mă bucur dacă s-au gândit la mine, asta e bine, deocamdată pe mine mă preocupă această înfrângere."

Sursa : news.ro

Andy Murray va reveni în turneele de grand slam la Australian Open... FC Voluntari - Chindia: Târgoviştenii se plâng că pentru ei biletele au costat 20 de lei, iar pentru fanii gazdelor au f...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Ce impozit plătește Gigi Becali la stat în fiecare lună. Cât îl costă FCSB: „Nu mai spun de taxe, TVA”
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Ana Bărbosu face senzație în SUA. Gimnasta a doborât un record în prima ei competiție: Locul 1 + cel mai bun debut
Ana Bărbosu face senzație în SUA. Gimnasta a doborât un record în prima ei competiție: Locul 1 + cel mai bun debut
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x