Antena Căutare

Prognoza meteo 6 aprilie. Vremea se strică în Vinerea Mare

Vremea din 6 aprilie se anunta destul de capricioasa in toata țara. Prognoza meteo aduce ploi abundente, vant, descărcări electrice.

Vremea din 6 aprilie se anunță destul de capricioasă în toată țara. Prognoza meteo aduce ploi abundente, vânt, descărcări electrice.

Ploile (mai ales sub formă de aversă) vor continua să cadă în special în jumătatea vestică a țării, de această data izolat putându-se acumula și cantități mai importante de apa (până la 20-30 de mm) îndeosebi în zonele montane. Vor fi și descărcări electrice iar răzleț se va semnala chiar și grindină de mici dimensiuni – mai ales în zonă Olteniei, unde instabilitatea atmosferica va fi cea mai ridicată. Vântul va suflă moderat în vestul și în sud-estul țării și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 15 grade în Transilvania, 13-18 grade în Maramureș, Banat, Crișana și Oltenia, 15-20 de grade în Muntenia și Dobrogea și 13-18 grade în Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în extremitatea nordică a regiunii.

Cum va fi vremea pentru 6 aprilie în București

În Vinerea Mare, locuitorii Capitalei vor avea parte de ploi sub formă de averse încă de la primele ore ale dimineții. Temperaturile sunt însă mari, cu valori cuprinse între 17°C și 9 grade Celsius. Vântul va bate slab, iar cantitatea de apă din precipitații va fi de 1 l/m².

Articolul continuă după reclamă

Prognoza meteo din 6 aprilie la munte

La munte, prognzo meteo ANM anunță ploi pe tot parcursul zilei, vânt variabil și o cantitate crescută de precipitații, de până la 4 l/m². Maxima zilei este de 15°C, iar minima de 7°C.

Sâmbătă va fi vreme frumoasă în toată țara.

MINUNEA din Săptămâna Patimilor. Un copil din Baia Mare s-a născut MORT și a ÎNVIAT după opt ore!... Cum va fi vremea în noaptea de Înviere...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
(P) Dinți strâmbi și alte semne că ai nevoie de aparat dentar
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr
A pozat în costum de baie la 69 de ani. Actrița se află în luna de miere alături de soțul cu 14 ani mai tânăr Catine.ro
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Prima pârtie deschisă în sezonul acesta. Cât o costă o porție de ciorbă | VIDEO
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie”
Burak Yamantürk vorbește despre căsnicia cu Özge Özpirinçci: „Nu o las pe Ozge în bucătărie” Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe fugarul Daniel Dragomir, sancționat disciplinar de CSM și de Înalta Curte
Ofițerul SRI îl „jumulea” de bani pe „Regele puilor” de la Crevedia. Judecătorul care l-a condamnat pe... Libertatea.ro
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a susţinut”
Nepotul cel mare al lui Ion Ţiriac a dat o lovitură uriaşă. Şi-a făcut tatăl mândru: “Mereu m-a... AntenaSport
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme într-o formă „debilitantă”. Ce au dezvăluit apropiații artistului
Noi informații despre starea de sănătate a lui Justin Timberlake după ce a fost diagnosticat cu boala Lyme... Elle
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău brusc
O femeie a murit în sala de așteptare a Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Rădăuți. I s-ar fi făcut rău... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor
Cozonac cu umplutură de ciocolată și nuci. Desertul sărbătorilor cu miros cuceritor HelloTaste.ro
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai tânăr. Ce spun avocații
Averea uriașă lăsată de Rodica Stănoiu și situația complicată în care s-a trezit iubitul cu 50 de ani mai... Antena3.ro
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii
Cele mai frecvente întrebări Alexa în 2025. Ce curiozități au avut utilizatorii useit
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2025. Leii sunt relaxați. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a
Marea bulibășeală: Nouă programă de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a Jurnalul
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor
Porțile karmice ale lunii decembrie: ce zodii se vor elibera și care se vor confrunta cu umbrele lor Kudika
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga Justiție! «Aseară la ora 20...»
PRIMUL 𝗠𝗘𝗦𝗔𝗝 𝗣𝗨𝗕𝗟𝗜𝗖 al Ralucăi Moroșanu după MOMENTUL care a ZGUDUIT întreaga... Redactia.ro
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu
Industria din România în care poţi câştiga aproape 12.000 de lei în mână, dublu faţă de salariul mediu Observator
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient
Cum arde corpul tău grăsimea. Ce trebuie să știi pentru a slăbi eficient MediCOOL
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești
Cele cinci sosuri-mamă pe care trebuie să le cunoști. Ele stau la baza bucătăriei franțuzești HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci
Testul oglinzii la bebeluși. Ce înseamnă și când ar trebui să îl faci DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului
The Game Awards 2025. Ce titlu a luat premiul pentru Cel mai bun joc al anului UseIT
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește
Rețeta de turtă dulce de la Martha Stewart. Ce ingrediente folosește Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x