Antena Căutare

Puteri sporite pentru poliţişti. Agenţii vor putea intra în locuinţe fără mandat și vor aplica amenzi de până la 1.500 de lei

Puteri sporite pentru poliţişti începând de mâine, 26 ianuarie. Agenţii vor putea intra în locuinţe fără mandat de percheziţie, iar amenzile pentru cei care nu respectă liniştea cresc.

Una dintre cele mai importante prevederi se referă la dreptul agenților de a intră în locuința dacă au indicii că pot prinde un suspect în flagrant sau că în casă se află o persoană decedată.

Cei care refuză legitimarea vor scoate bani mai mulți din buzunar. Amenzile vor crește de la 500 la 1500 de lei.

Amenzi mai mari și pentru cei care își deranjează vecinii

Dacă polițiștii sunt sesizuati de două ori în mai putin de 24 de ore amendă poate ajunge la 3 mii de lei. În plus, puteţi fi obligat să prestaţi şi 120 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Noua lege aduce și obligații pentru polițiști. În cazul în care sunt în civil polițiștii sunt obligați să se legitimeze iar în cazul în care viață le este pusă în pericol se va trece direct la somație.

Virusul mortal a declanşat alerta în România. Oficial, bărbatul care a călătorit în China și a ajuns în țara noastră nu ... Alergia la antibiotic i-a adus moartea! Bărbatul din Alba s-ar fi tratat singur pentru o durere în gât...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 25 noiembrie 2024. Adelina și Vlad au câștigat 25.000 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 25 noiembrie 2024. Adelina și Vlad au câștigat 25.000 de lei Luni, 25.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x