Antena Căutare

Rareş Dragomir, parcă Te cunosc de undeva?! Dragostea de muzică, moştenită din tată în fiu

„Muzica mă defineşte ca persoană, îmi dă sens“, dezvăluia plin de carismă Rareş Dragomir într-un interviu

„Muzica mă defineşte ca persoană, îmi dă sens“, dezvăluia plin de carismă Rareş Dragomir într-un interviu. Nici nu ar putea fi altfel, având în vedere că a fost crescut într-o familie în care "arta" a fost la ea acasă. De mic copil, fără a fi condiţionat în vreun fel, Rareş a fost îndrăgostit de muzică. Iar tatăl său, compozitorul Marcel Dragomir, l-a încurajat să-şi trăiască visul.

O reconfirmare că fiul său are talent, a fost apariţia lui Rareş într-o emisiune televizată. Avea şase ani. "De departe însă cea mai frumoasă amintire este legată de momentul în care am apărut pentru prima oară pe micile ecrane la emisiunea «Lumea Copiilor» (TVR), unde am interpretat o melodie intitulată «Mama». Se întâmpla în anul 1980, aveam 6 ani. Am avut şi am o relaţie specială cu părinţii mei, iar dintre sfaturile pe care le-am primit de la ei, cele mai importante cred că sunt acestea: «Să fiu corect, să fiu bun, să preţuiesc adevărul, să muncesc, să cred în mine şi în tot ceea ce-mi propun, să fiu tenace». Niciodată părinţii nu m-au împins către ceva anume sau să-mi impună un anumit drum în viaţă", a mărturist Rareş. În adolescenţă, Şcoala Vedetelor l-a tentat. A fost admis, iar sub bagheta maestrului Titus Munteanu, Rareş Dragomir şi-a valorificat talentul nativ.

Un "răsfăţat" al festivalurilor

Încă din copilărie, Rareş a participat la nenumărate festivaluri de muzică. În 1992, la Festivalul Internaţional Bucureşti, a interpretat în duet cu Mirabela Dauer piesa „E bine, e bine”, obţinând locul al III-lea. Un an mai târziu, cu melodia „Altă viaţă” a luat Premiul special al juriului şi Premiul Organizaţiei de Tineret la concursul de muzică „3 din 10 pentru un Show”. În afară de muzică, solistul şi compozitorul a cochetat cu actoria. A fost distribuit de regizorul Mircea Daneliuc în filmul „Ambasadori, căutăm patrie”, şi s-a simţit atras de televiziune. De acum, îi vom aplauda fiecare transformare de la ”Te cunosc de undeva”.

Articolul continuă după reclamă

După Şcoala Vedetelor, Rareş şi-a reluat cariera solo. A început să cocheteze cu compoziţia şi a descoperit că-i place. Publicul român l-a descoperit mai ales datorită single-lui „Coming back to you”.

Ce îl inspiră pe Rareş Dragomir

Rareş spunea că îl inspiră "frumosul din oameni". Un fel de muză pe care o redescoperă zi de zi la cei din jur. În afara faptului că e obişnuit să vadă jumătatea plină din orice, Rareş este un om al principiilor de la care nu abdică vreodată. Are ca valori bunătatea, credinţa, cinstea, mărinimia, altruismul şi, nu în ultimul rând, speranţa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nicoleta Nucă, Anca Țurcașiu, Feli Donose, Paula Chirilă, Theo Rose, Liviu Teodorescu, George, Liviu Vârciu, Andrei Ștefănescu și Rareș Dragomir vor urca pe scena de la “Te cunosc de undeva!”, în cel de-al nouălea sezon, dornici de show și gata să fie jurizați de Ozana Barabancea, Andrei Aradits, Andreea Bălan și Aurelian Temișan.

Marea premieră va avea loc sâmbătă, 13 februarie, de la 20:30, numai la Antena 1

Din 13 februarie, vezi un NOU SEZON "Te cunosc de undeva!", la Antena 1 și pe AntenaPlay!

Andreea Marin dezvăluie cum a slăbit 22 de kilograme. Vezi ce a eliminat din alimentaţia ei!... Andreea Tonciu are probleme după cinci luni de sarcină! Ce i-a spus doctorul?...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Maluma e de nerecunoscut după ce și-a ras barba. Cum arată artistul celebru acum
Maluma e de nerecunoscut după ce și-a ras barba. Cum arată artistul celebru acum
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
Julio Iglesias e acuzat de agresiune sexuală de către 2 foste angajate: „Mă simțeam ca o sclavă”
Julio Iglesias e acuzat de agresiune sexuală de către 2 foste angajate: „Mă simțeam ca o sclavă”
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat imagini emoționante de familie
Anahí a sărbătorit ziua de naștere a fiului cel mare. Manu a împlinit 9 ani, iar mama lui celebră a publicat... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și Biserica Ortodoxă Română
Religia în școli se predă ilegal, acuză profesorul Emil Moise, cel care a învins în instanță statul și... Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie: “Sunt suficient de…”
Ce mesaj tranșant a transmis fosta soție a lui Lino Golden, după ce artistul și-a cerut iubita în căsătorie:... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi
Spaghete cu chiftele în sos de roșii cu usturoi. O armonie de gusturi și texturi HelloTaste.ro
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață
Elveția a construit o lume subterană atât de vastă, încât rivalizează cu orașele de la suprafață Antena3.ro
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real 
Riscul la care te expui dacă ai prea multe aplicații pe telefon. Mulți utilizatori nu știu riscul real  useit
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a dezvăluit cum stă cu dragostea: „E posibil să…“ – GALERIE FOTO BZI
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026
3 zodii vor avea mare noroc la bani până la finalul lui 2026 Jurnalul
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta
Claudia Pătrășcanu s-a împăcat cu iubitul după despărțirea de acum trei luni. Cum a fost surprinsă vedeta Kudika
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT
Primele imagini cu Dan Petrescu dupa ce s-a spus ca a SLABIT ENORM. Cum arata DE FAPT Redactia.ro
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică
Soluţia prin care românii îşi pot reduce cu până la 35% costurile la energie electrică Observator
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți dai seama
Complicațiile mai puțin cunoscute ale remediilor simple pentru răceală și gripă, ce poți păți fără să-ți... MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut
Copiii evită școala? 7 semne că ar putea avea nevoie de ajutorul unui terapeut DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul săptămânii
Nu ai timp să gătești? Iată 5 preparate pe care poți să le congelezi și să le folosești pe tot parcursul... Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x