Antena Căutare

Răsturnare de situațe! Salariile angajaţilor nu scad de la 1 ianuarie 2018

Societatea Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din Capitală, a anunţat marţi că salariile angajaţilor nu se vor diminua o dată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzute de Codul Fiscal.

Societatea Electrocentrale Bucureşti S.A. (ELCEN), cel mai mare producător de energie termică din Capitală, a anunţat marţi că salariile angajaţilor nu se vor diminua o dată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzute de Codul Fiscal.

Asemeni altor companii de stat şi private, Elcen a emis un comunicat în care îşi exprimă poziţia cu privire la modificările recente ale Codului Fiscal şi impactul acestora asupra pachetelor salariale ale angajaţilor companiei.

Având în vedere informaţiile vehiculate în ultimele săptămâni în spaţiul media cu privire la modificările fiscale prin care contribuţiile sociale ale angajatorului sunt trecute în sarcina angajatului şi ca urmare a incertitudinilor apărute referitor la potenţiale modificări salariale, este important de precizat că, în urma unei analize atente desfăşurate în cadrul Elcen, sa concluzionat că salariile angajaţilor nu se vor diminua o dată cu intrarea în vigoare a schimbărilor legislative prevăzute de Codul Fiscal”, se arată în comunicatul companiei.

Electrocentrale Bucureşti se află în insolvenţă din 6 octombrie 2016, în prezent fiind în perioada de observaţie, iar în etapa următoare va dezvolta un plan coerent de reorganizare.

Articolul continuă după reclamă

Reorganizarea unei societăţi poate fi făcută doar cu sprijinul angajaţilor care, prin munca lor, contribuie la redresarea companiei. De asemenea, au loc discuţii permanente cu reprezentanţii sindicatelor din companie ce vizează, pe lângă contextul economic şi legislativ, priorităţile companiei cu privire la eforturile privind siguranţa salarială, negocierea contractului colectiv de muncă în beneficiul angajaţilor si crearea unui climat de lucru adecvat”, mai spun oficialii societăţii.

Cum poate intra în afaceri un tânăr din România!... ANALIZĂ: Rata la un credit Prima Casă va crește cu 18,4% în cazul în care Robor la 3 luni atinge pragul de 3%...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de la CET Sud
Când se dă drumul la căldură în București și ce a anunțat ministerul Energiei, Bogdan Ivan, după avaria de...
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști
Cum poți elimina mirosul neplăcut din baie. Soluții simple recomandate de specialiști Catine.ro
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
(P) Top 5 dispozitive de fitness pe care le poți achiziționa în rate fără dobândă
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său coleg de platou
Özge Yağız s-a despărțit de Burak Berkay Akgul. Se vehiculează că actrița ar forma un cuplu cu noul său... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia”
Un român a scăpat din trenul groazei din Spania: „Era într-un apel video cu familia” Libertatea.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a aflat apoi a uimit toată țara
O fetiță de 6 ani a fost găsită rătăcind singură în zona zero a accidentului feroviar din Spania: Ce s-a... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor continuă să crească
Tragedie feroviară în Spania: coliziune devastatoare între două trenuri de mare viteză, bilanțul victimelor... BZI
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani
Cadrele didactice, alergate între școlile din județe, dacă au peste 65 de ani Jurnalul
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități
Mihai Neșu, mesaj din scaunul cu rotile despre facilitățile tăiate pentru persoanele cu dizabilități Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi
Haos de nedescris la Londra. Mai mulţi români distrug un magazin în 30 de secunde, apoi se fac nevăzuţi Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x