Antena Căutare

Secretele celor mai pufoase și gustoase chiftele

Sorin Gănescu, antreprenor, a prezentat într-un reportaj la Neatza cu Răzvan și Dani care sunt secretele celor mai pufoase și gustoase chiftele.

Chiftele gustoase și pufoase

Marian Duță, reporter la Neatza cu Răzvan și Dani, alături de Sorin Gănescu, antreprenor, ne-au divulgat câteva dintre secretele celor mai pufoase și gustoase chiftele, dar și cu ce sosuri pot fi asortate acestea, în funcție de tipul de carne folosit.

Știm cu toții că există mai multe tipuri de chiftele, în funcție de carnea pe care o conțin: de porc, de vită, de pui, de pește, dar și chiftele de post.

Secretele celor mai gustoase și pufoase chiftele constau în ingredientele folosite la compoziția acestora, dar și în sosurile, sau garniturile care le însoțesc.

Articolul continuă după reclamă

Cu toții ne amintim rețetele de chiftele marinate, de pârjoale moldovenești, sau orice tip de chiftele în sos, cu care ne răsfățam în trecut și probabil ne-am întrebat cum procedau mămicile și bunicile de obțineau chiftele pufoase și gustoase.

Nu toate chiftelele se potrivesc la același sos. De exemplu, chiftelele din carne de porc merg tare bine marinate, dar și într-un sos de roșii. Chiftelele din carne de vită merg cu un sos de vin, iar chiftelele de pui merg cu sosuri albe, chiftelele de pește se potrivesc cu sosurile de unt cu zeamă de lămâie.

Citește și: Chiftele cu sos de roșii. Rețeta simplă ca la bunica acasă

Pentru a ieși pufoase chiftelele se folosește în compoziția lor miez de pâine înmuiat în lapte și scurs, sau dacă se optează pentru compozițe cu cartofi, se poate adăuga puțin bicarbonat, ca la pasta de mici.

Citește și: Rețetă tradițională pentru pasta de mici la grătar. Rețete tradiționale pentru 1 decembrie

Și pentru că suntem în post, avem și o varietate de chiftele de post care se pot prepara din diverse legume răzuite și amestecate cu pesmet.

Dacă nu aveți timp să preparați acasă chiftele gustoase și pufoase, urmăriți materialul video de mai sus, pentru a vedea de unde se pot comanda!

Prognoza meteo 10 decembrie 2020. Cum e vremea în România și care sunt previziunile ANM pentru astăzi... Prima apariție a Ramonei Olaru la Neatza. Imagini de colecție din 2013...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se pregătește pentru Dakar 2026
Nasser Al-Attiyah, o legendă a competițiilor de raliu, în platoul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Cum se...
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă
Acuzații explozive la adresa Victoriei Beckham. Brooklyn spune că a fost „umilit” la propria nuntă Catine.ro
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să zică | VIDEO
Răspunsul pe care l-a dat Florin Ristei după ce Dani Oțil l-a întrebat când o să se însoare. Ce a putut să...
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de mămica celebră
Gemenele actriței Tuba Büyüküstün au împlinit 14 ani. Cum arată cea mai recentă fotografie postată de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot fi confiscate”
Încă o țară se pregătește de război. Armata a trimis mii de scrisori oamenilor: „Casele și bunurile vă pot... Libertatea.ro
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu
Din ce afaceri a făcut o avere de un milion de euro văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu AntenaSport
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare pe care mi-o arăți…” Foto
Adrian Mutu a împlinit 47 de ani. Ce mesaj emoționant i-a transmis public soția lui, Sandra: „Iubirea asta mare... Elle
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost prezent la petrecerea organizată de Alina
Valentin de la Mireasa, urare emoționantă pentru fiul său, de ziua lui de naștere. Fostul concurent nu a fost... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos
Rețete simple și rapide cu piept de pui. Ce poți să gătești sănătos și gustos HelloTaste.ro
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate
Doi români s-au mutat într-un sat cu 56 de locuitori din Spania și au deschis singurul bar din localitate Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat BZI
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate
Pensiile nu se indexează cu rata inflației, dar crește valoarea vechimii cumpărate Jurnalul
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare
Când nu mai poți, privește către cer. El e mereu cu tine. Rugăciunea tăcută care se aude cel mai tare Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia
A găsit o borsetă cu 8.000 de euro în ea. Gestul incredibil făcut de o badantă din Italia Observator
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ
Alimente pentru sănătatea tiroidei. De ce pot îmbunătăți funcțiile acestui organ MediCOOL
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas
Cele mai bune supe din lume în 2025. Ciorbele românești care au intrat în topul TasteAtlas HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți?
Chatbot-urile cu inteligență artificială: cum îi influențează pe adolescenți? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume
Cele 9 emoji-uri noi care vor fi introduse în 2026. Ce simboluri vor ajunge pe smartphone-uri din întreaga lume UseIT
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată
9 salate sănătoase și hrănitoare. Ce poți să mănânci pentru o dietă echilibrată Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x